O naveta spatiala ruseasca, fara echipaj la bord, cade incontrolabil spre Pamant

naveta spatiala - NASA

O naveta spatiala ruseasca de transport, fara echipaj uman la bord, care trebuia sa livreze rezerve pe Statia Spatiala Internationala, se prabuseste necontrolat spre Pamant.

Vehiculul spatial Progress 59 a scapat de sub control la putin timp dupa lansarea in spatiu, marti, dupa care a inceput sa coboare si, cel mai probabil, se va dezintegra in atmosfera terestra, potrivit unui oficial, citat de cotidianul The Guardian.

"A inceput sa coboare. Nu are unde sa se duca in alta parte. Este foarte clar ca au loc reactii absolut incontrolabile", a declarat miercuri, pentru AFP, un oficial de la Statia Spatiala Internationala, sub rezerva anonimatului. Sursa a oferit aceste detalii inaintea unei declaratii de presa pe care Roscosmos, agentia spatial rusa, este asteptata sa o faca in cursul zilei de miercuri.

Roscosmos incearca sa preia controlul asupra vehiculului, dar, daca acest lucru nu va fi posibil, Progress 59 va reintra in atmosfera, iar cea mai mare parte va fi distrusa din cauza frecarii cu aerul.

Vehiculele spatiale similare lui Progress 59 sunt prabusite controlat, de obicei, dupa livrarea incarcaturii pe Statia Spatiala Internationala (ISS). Materialele care supravietuiesc reintrarii in atmosfera ajung, de obicei, fie in Oceanul Pacific, fie intr-o regiune nelocuita.

Citește și
galaxie
"Space: the final frontier". Un oficial NASA a anuntat ca in 20 sau 30 de ani vom gasi dovezi ale existentei extraterestrilor
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

VEZI IMAGINI LIVE

Rusia a anuntat, miercuri, ca incercarile anterioare de preluare a controlului asupra vehiculului au esuat. Vehiculul spatial robotizat Progress 59 pare sa fi suferit o defectiune majora la putin timp dupa lansarea pe orbita, care a avut loc marti, intr-o misiune de alimentare a Statiei Spatiale Internationale (ISS), potrivit space.com.

Imaginile transmise de la bordul capsulei Progress 59 arata ca vehiculul se roteste ametitor, Pamantul si Soarele aparand si iesind din cadru. Controlorii de zbor rusi au abandonat planurile de a incerca conectarea vehiculului la ISS, operatiune care era programata pentru joi, potrivit purtatorului de cuvant al NASA Rob Navias.

Conectarea, programata initial pentru marti si amanata apoi pentru joi, este in prezent "amanata pe termen nedeterminat", potrivit declaratiei lui Navias. Problemele au aparut la putin timp dupa ce Progress 59 a fost lansata in spatiu cu ajutorul unei rachete rusesti Soyuz, de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan.

Decolarea a avut loc marti, la ora 7.09 GMT (10.09 ora Romaniei), vehiculul fara echipaj uman la bord transportand peste trei tone de alimente, combustibil si alte materiale necesare aprovizionarii si functionarii ISS.

"Aproape imediat dupa separarea vehicului spatial de racheta, o serie de probleme de telemetrie au fost detectate in ceea ce priveste Progress 59", a precizat Rob Navias, intr-o transmisiune televizata de la Centrul de control al misiunilor NASA de la Centrul Spatial Johnson din Houston.

"Nu s-a primit nicio confirmare a deschiderii antenei de navigatie si nicio confirmare a presurizarii sistemului de propulsie al vehiculului spatial", a mai spus Navias.

Controlorii de zbor rusi au incercat recastigarea controlului asupra vehiculului Progress 59, in timp ce acesta a efectuat patru orbite terestre, dar fara succes.

In cursul zilei de miercuri, Progress 59 va trece din nou pe deasupra statiilor de control de la sol rusesti, iar controlorii de zbor vor incerca sa recastige controlul asupra vehiculului.

"Echipajul de la bordul ISS a continuat in mod obisnuit operatiunile de intretinere si activitatile biomedicale experimentale", a precizat purtatorul de cuvant al NASA.

Echipajul Expeditiei 43, de la bordul ISS, include trei cosmonauti rusi, doi astronauti americani si o italianca din partea Agentiei Spatiale Europene (ESA).

Vehiculele spatiale rusesti Progress sunt capsule robotizate de unica folosinta, vazute drept "caii de povara" dintre vehiculele folosite pentru alimentarea ISS. Aceste vehicule au fost folosite in mod curent pentru transportul de materiale spre avanpostul orbital inca din anul 2000, cand primele echipaje umane au ajuns la bordul ISS, si au o istorie de succes.

In august 2011, o defectiune din timpul lansarii a dus la prabusirea vehiculului Progress 44. Vehiculele Progress sunt echipate cu un sistem automat de navigare, Kurs, care le permite conectarea automata la ISS. Un sistem secundar, de rezerva, numit Telerobotically Operated Rendezvous Unit, le permite cosmonautilor de la bordul ISS sa preia controlul manual de la distanta, in cazul in care apar probleme cu sistemul Kurs.

Vehiculele spatiale Progress au un aspect similar, fiind alcatuite din trei module, cu cel al capsulelor spatiale Soyuz, utilizate pentru transportul spre si dinspre ISS al echipajelor umane. In locul unei capsule pentru transportul echipajului uman, vehiculele Progress includ un modul umplut cu combustibil care este utilizat de ISS pentru mentinerea pe orbita corecta.

Aceste vehicule rusesti sunt parte a unei flote spatiale robotizate care livreaza in mod regulat materiale catre ISS. Vehicule automatizate din Japonia si Europa sunt folosite de asemenea pentru misiuni de alimentare a Statiei Spatiale, dar si vehicule comerciale construite de companiile americane SpaceX si Orbital Sciences Corp., care efectueaza misiuni pentru NASA.

Cea mai recenta misiune de alimentare a ISS a fost efectuata de capsula fara echipaj uman Dragon, a companiei americane SpaceX, care a fost lansata pe 14 aprilie si s-a conectat la ISS pe 17 aprilie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Robotul Curiosity a descoperit ca apa poate exista pe Marte in forma lichida. Ce inseamna acest lucru
Robotul Curiosity a descoperit ca apa poate exista pe Marte in forma lichida. Ce inseamna acest lucru

Robotul Curiosity al NASA a descoperit ca apa poate exista in forma lichida pe suprafata planetei Marte. Ce inseamna acest lucru?

"Space: the final frontier". Un oficial NASA a anuntat ca in 20 sau 30 de ani vom gasi dovezi ale existentei extraterestrilor

Probabil ca nu vor fi extraterestri de tip Star Trek, insa suntem aproape de a gasi dovezi despre existenta vietii extraterestre.

Cinci elevi din Constanta, premiati de NASA, nu au bani sa mearga la festivitatea de premiere. Liceeni isi cauta sponsori
Cinci elevi din Constanta, premiati de NASA, nu au bani sa mearga la festivitatea de premiere. Liceeni isi cauta sponsori

"Elevi exceptionali, premiati de NASA, cautam sponsori!". In aceasta situatie au ajuns cativa liceeni din Constanta, premiati de Agentia Spatiala Americana.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.