Un asteroid de dimensiuni mici va trece foarte aproape de Pământ, în noaptea de vineri spre sâmbătă

asteroid
Instagram

Un asteroid cu dimensiuni între 15 şi 40 de metri va trece pe lângă Pământ, în noaptea de vineri spre sâmbătă, acesta având o traiectorie mai apropiată decât cea a Lunii, conform unui anunţ al NASA, citat de CNN.

2018 CB este cel de-al doilea asteroid de dimensiuni mici care va trece prin apropierea planetei noastre în această săptămână, potrivit NASA.

''Deşi 2018 CB este relativ mic, ar putea fi mult mai mare decât asteroidul care a intrat în atmosferă deasupra Celeabinsk, Rusia, în urmă cu aproape cinci ani, în 2013'', a declarat Paul Chodas, director în cadrul Centrului pentru Studierea Obiectelor aflate în Apropiere de Pământ din cadrul Laboratorul de Propulsie cu Jet din Pasadena, statul California.

"Nu se întâmplă des ca asteroizii de asemenea dimensiuni să se apropie atât de mult de planeta noastră - poate doar o dată sau de două ori pe an'', a precizat Chodas.

Asteroidul descoperit la 4 februarie de astronomi din cadrul Catalina Sky Survey (CSS) din apropiere de Tucson, Arizona, se va afla cel mai aproape de Pământ vineri, la ora 22.30 GMT, notează Daily Express.

Citește și
asteroid
Un asteroid ''potenţial periculos'' cu un diametru de 5 kilometri se va apropia sâmbătă de Terra
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

Potrivit NASA, 2018 CB nu va reprezenta un risc pentru Pământ, deplasându-se la o distanţă de aproximativ 64 de kilometri, adică destul de aproape după standardele spaţiale.

Distanţa dintre Lună şi Pământ variază între circa 356.400 de kilometri la perigeu şi 406.700 de kilometri la apogeu.

NASA detectează în fiecare an aproximativ 1.500 de noi obiecte aflate în apropierea Pământului. Mici asteroizi trec între planeta noastră şi Lună de mai multe ori pe lună.

Un asteroid ce a fost inclus de NASA în categoria corpurilor cereşti "potenţial periculoase" a trecut pe lângă Terra la 4 februarie, la o distanţă de 4,2 milioane de kilometri. Asteroidul 2002 AJ129, cu un diametru de aproximativ 1,1 kilometri, a trecut pe lângă planeta noastră cu o viteză de 108.000 kilometri pe oră.

Pământul nu se va confrunta cu un risc semnificativ de a fi lovit de un asteroid cunoscut în următorii cel puţin 100 de ani, precizează CNN.

Articol recomandat de sport.ro
Bye, Rangers! Ianis Hagi nu revine în Scoția. "Acord total" cu noul club
Bye, Rangers! Ianis Hagi nu revine în Scoția. "Acord total" cu noul club
Citește și...
Un asteroid ''potenţial periculos'' se apropie de Pământ. Anunțul făcut de NASA
Un asteroid ''potenţial periculos'' se apropie de Pământ. Anunțul făcut de NASA

Asteroidul 2002 AJ129 va trece foarte aproape de Pământ, chiar cand în SUA are loc unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive, gala Super Bowl.

Un asteroid ''potenţial periculos'' cu un diametru de 5 kilometri se va apropia sâmbătă de Terra
Un asteroid ''potenţial periculos'' cu un diametru de 5 kilometri se va apropia sâmbătă de Terra

Un asteroid de dimensiuni mari ''botezat'' 3200 Phaethon va trece foarte aproape de Pământ la 16 decembrie, informează NBC News şi RTL, obiectul celest fiind considerat ''potenţial periculos''.

Recomandări
Klaus Iohannis cumpără arme din Coreea de Sud. Un contract 725,7 milioane de dolari ar fi fost încheiat la Seul
Klaus Iohannis cumpără arme din Coreea de Sud. Un contract 725,7 milioane de dolari ar fi fost încheiat la Seul

Liderii sud-coreean şi român s-au angajat să stimuleze cooperarea în industria de apărare, în timp ce Seulul încearcă să se impună ca al patrulea exportator de armament din lume.

Împreună, dar despărțiți. Alianța PSD-PNL îi aruncă în lupta pentru Primăria Capitalei pe Firea și Burduja
Împreună, dar despărțiți. Alianța PSD-PNL îi aruncă în lupta pentru Primăria Capitalei pe Firea și Burduja

Medicul Cătălin Cîrstoiu nu va mai fi candidatul PSD-PNL pentru Primăria Capitalei. Decizia a fost luată de Coaliție după o ședință maraton, care a durat peste 14 ore. 

Kievul se mai și refuză. Statele NATO care nu vor să furnizeze Ucrainei arma pe care o cere cu insistență
Kievul se mai și refuză. Statele NATO care nu vor să furnizeze Ucrainei arma pe care o cere cu insistență

În așteptarea ajutorului american, Kievul face presiuni la nivel european pentru a obține sisteme de apărare anti-rachetă. Ucraina are nevoie urgentă de șapte astfel de baterii și, până acum, a obținut un angajament și multe promisiuni.