Momentul în care NASA a comandat autodistrugerea sondei Cassini

×
Codul embed a fost copiat

După un remarcabil voiaj de 20 de ani, sonda spaţială Cassini a avut un glorios şi spectaculos sfârşit. De la centrul de control al misiunii, i s-a comandat autodistrugerea.

Iar sonda de cercetare a plonjat în atmosfera planetei Saturn, unde a mai supravieţuit doar un minut, înainte de a se dezintegra.

Au fost un fel de funeralii vesele, pentru că, astfel, s-a încheiat una dintre cele mai de succes misiuni spaţiale din istorie.

I-a fost închinată inclusiv o operă comică. Robert Picardo, un actor din seriile mai vechi ale filmului "Star Trek", a compus libretul comic. A ales muzica inconfundabilă a lui Verdi, mai precis aria nemuritoare "La Donna e mobile", şi aşa s-a născut "Opera Cassini".

Din California, de la centrul de control al misiunii, a fost comandată autodistrugerea pentru că sonda spatiala Cassini rămăsese fără combustibil. Iar NASA nu a vrut sa o lase să rătăcească în derivă pe lângă Saturn şi "Lunile" sale.

Citește și
tornade mare
Tornade formate in largul Marii Negre. Imaginile surprinse de un roman angajat la o sonda de extractie
După ce cântăreața Anca Pop a plonjat în Dunăre cu mașina și a murit, șefii CNAIR au montat un parapet despre care inițial spuneau că „nu se justifică”

Chiar şi în ultimele clipe de viaţă, când se dezintegra, sonda a mai apucat să transmită date despre compoziţia chimică a atmosferei planetei Saturn.

A fost una dintre cele mai de succes misiuni ale Agenţiei Spaţiale Americane. După un voiaj de sapte ani, Cassini a orbitat încă 13 în jurul astrului cu inele şi a transmis informaţii care au schimbat modul în care oamenii de ştiinţă percep cea de-a şasea planetă de la Soare.

În 2005, sonda spaţială a debarcat un mic robot pe Titan, unul dintre sateliţii lui Saturn. Astfel a cules date cruciale care ne arată că acesta ar putea fi, cândva, locuit. Tot cu ajutorul lui Cassini a fost descoperit si un soi de uragan imens.

 

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii s-au lămurit în privința lui Ianis Hagi, după România - Columbia 2-3
Spaniolii s-au lămurit în privința lui Ianis Hagi, după România - Columbia 2-3
Citește și...
Fenomenul care îl revolta pe Einstein, surprins pentru prima dată într-o fotografie
Fenomenul care îl revolta pe Einstein, surprins pentru prima dată într-o fotografie

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Tornade formate in largul Marii Negre. Imaginile surprinse de un roman angajat la o sonda de extractie
Tornade formate in largul Marii Negre. Imaginile surprinse de un roman angajat la o sonda de extractie

Natura s-a dezlantuit in largul Marii Negre, oferind imagini pe cat de infricosatoare, pe atat de spectaculoase.

Recomandări
Rusia e deranjată de modernizarea bazei de la
Rusia e deranjată de modernizarea bazei de la "Mihail Kogălniceanu" și susține că NATO se pregătește pentru război

Activitățile NATO în Europa de Est și în regiunea Mării Negre au ca scop pregătirea unui posibil conflict cu Rusia, a anunțat, joi, Ministerul rus de Externe, informează RIA Novosti.

Mesaj ferm al lui Putin privind un atac asupra NATO. Cele cinci state menționate
Mesaj ferm al lui Putin privind un atac asupra NATO. Cele cinci state menționate

Rusia nu are proiecte privind nicio ţară din NATO şi nu va ataca Polonia, statele baltice sau Republica Cehă, dar dacă Occidentul îi livrează Ucrainei avioane de luptă F-16, atunci acestea vor fi doborâte de forţele ruse, a afirmat Vladimir Putin.

Presa americană:
Presa americană: "Mafia românească vine după cardurile voastre". Metoda prin care interlopii fac 9 mil. $ pe lună

Procurorii din California susțin că mafia românească a dat o nouă înfățișare unei vechi înșelătorii: skimming-ul cardurilor de debit.