Descoperire uriasa facuta de astronomi. Proxima B, planeta locuibila aflata "atat de aproape de noi"

×
Codul embed a fost copiat

 Astronomii au descoperit o noua planeta asemanatoare Pamantului aflata foarte aproape de planeta noastra.

 Planeta ar orbita in jurul stelei Proxima Centauri (cea mai apropiata stea de Sistemul Solar) in interiorul zonei locuibile, zona Goldilocks, relateaza revista Nature citata de AFP.

Denumita Proxima b, aceasta planeta este situata intr-o zona "locuibila" care permite prezenta apei lichide, o conditie necesara vietii. Datorita apropierii sale, Proxima b ar putea fi prima exoplaneta, care sa poata fi vizitata de o sonda spatiala, daca oamenii vor reusi sa dezvolte tehnologia necesara, a declarat Julien Morin, unul din autorii studiului.

Proxima Centauri face parte din sistemul Alpha Centauri, cel mai apropiat sistem stelar de Sistemul Solar, aflat la o distanta de aproximativ 4,35 ani-lumina de sistemul nostru solar.

Desi cercetatorii considera aceasta exoplaneta, "atat de aproape" de noi, este totusi mult prea departe pentru a putea ajunge la ea utilizand tehnologia spatiala actuala. Un an-lumina reprezinta distanta parcursa de lumina intr-un an, iar viteza luminii este de aproximativ 300.000 de kilometri pe secunda.

Citește și
corp ceresc neidentificat
NASA a oprit transmisia live din spatiu. Ce ar fi vazut cautatorii de OZN-uri chiar inainte sa se inchida difuzarea. VIDEO
Ce a pățit jurnalista care a filmat ultimele imagini cu Aleksei Navalnîi în viață

NASA a anuntat descoperirea de noi planete in trecut, dar cele mai multe dintre aceste lumi erau fie prea fierbinti fie prea reci pentru a gazdui apa sub forma lichida.

Articol recomandat de sport.ro
Nici Charleston, nici Stuttgart: unde ar putea juca Simona Halep al doilea turneu la revenirea în tenis
Nici Charleston, nici Stuttgart: unde ar putea juca Simona Halep al doilea turneu la revenirea în tenis
Citește și...
NASA anunta ca iulie 2016 a fost cea mai calduroasa luna din istorie. Record de temperaturi, 10 luni la rand
NASA anunta ca iulie 2016 a fost cea mai calduroasa luna din istorie. Record de temperaturi, 10 luni la rand

Masuratorile facute de NASA, care a combinat temperaturile inregistrate la nivelul marilor si temperaturile din aer, arata ca iulie este a 10-a luna consecutiv care rupe un record de caldura.

NASA a oprit transmisia live din spatiu. Ce ar fi vazut cautatorii de OZN-uri chiar inainte sa se inchida difuzarea. VIDEO
NASA a oprit transmisia live din spatiu. Ce ar fi vazut cautatorii de OZN-uri chiar inainte sa se inchida difuzarea. VIDEO

NASA a oprit transmisia live din spatiu, de la Statia Spatiala Internationala, chiar in momentul in care in atmosfera terestra ar fi intrat un corp ceresc neidentificat, spun vanatorii de OZN-uri.

"Bun venit pe Jupiter!" Sonda spatiala Juno a reusit sa se plaseze pe orbita planetei. Ce vor cercetatorii sa afle

Dupa o calatorie de 2,7 miliarde de kilometri, sonda spatiala Juno a NASA a reusit sa se plaseze pe orbita in jurul planetei Jupiter, cea mai mare din sistemul nostru solar, ale carei mistere trebuie sa le dezlege, informeaza agentia France Presse.

Recomandări
Localnicii din Brăila povestesc îngroziți incidentul cu drona militară căzută lângă oraș: „Un huruit și pe urmă buuuuum!”
Localnicii din Brăila povestesc îngroziți incidentul cu drona militară căzută lângă oraș: „Un huruit și pe urmă buuuuum!”

Este alertă în Brăila, după ce o dronă militară s-ar fi prăbușit, joi seară, pe un câmp, la câțiva kilometri de oraș.

Primele imagini cu rămășițele dronei căzute în Brăila. Ce este inscripționat pe ele | FOTO
Primele imagini cu rămășițele dronei căzute în Brăila. Ce este inscripționat pe ele | FOTO

Au apărut primele imagini cu rămășițele dronei militare care s-a prăbușit în Brăila, în Insula Mare.  

A fost deschis cel mai modern aeroport din România. Va deveni al doilea din țară după Otopeni | FOTO & VIDEO
A fost deschis cel mai modern aeroport din România. Va deveni al doilea din țară după Otopeni | FOTO & VIDEO

A fost inaugurat terminalul T4 al Aeroportului Iaşi, vineri, cel mai modern din România.