Cat de mult ne afecteaza o ora de somn nedormita. Cum este somnul legat de boli ca diabetul sau cancerul

perna

Numarul de ore pe care un om le doarme, de obicei, a scazut de-a lungul anilor. Somnul a ajuns sa fie considerat un lux sau, cel putin, un privilegiu la care se mai poate renunta, dar cele sase ore, cat este media din prezent, nu sunt deloc suficiente.

Un grup de voluntari au fost testati la Centrul de cercetare a somnului din Marea Britanie. Conform BBC News, voluntarii au fost impartiti in doua echipe. Prima a fost rugata sa se odihneasca sase ore si jumatate pe noapte, iar cea de a doua, sapte ore si jumatate.

Dupa o saptamana, s-au facut teste de sange si cele doua grupuri au schimbat obiceiurile de somn intre ele. Studiul a aratat ca celor care dormeau cu o ora mai putin le era mai greu sa se concentreze, iar testele de sange au relevat modificari in genele acestora. Cele mai afectate gene au fost cele care au legatura cu inflamatiile, sistemul imunitar, rezistenta la stres, diabet si riscul de cancer.

Somnul profund pare odihnitor, dar in timpul acestuia creierul nostru lucreaza din greu. De exemplu, se foloseste de acest ragaz pentru a transfera amintirile pe termen scurt in memoria pe termen lung, eliberand astfel spatiul pentru inmagazinarea unor noi informatii. Daca nu dormim suficient, aceste amintiri se pierd.

Nici solutia la care multi apeleaza, aceea de a recupera in weekend somnul pierdut in timpul saptamanii, nu functioneaza. Si asta pentru ca amintirile au nevoie sa fie inmagazinate in primele 24 de ore de cand s-au format.

Citește și
Yoga
Miscarea simpla, dar cu beneficii uriase asupra bolnavilor de cancer
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Intr-un alt studiu, s-a demonstrat ca studentii care nu s-au odihnit suficient de mult inaintea unui examen au avut rezultate cu 40% mai slabe decat cei care au facut-o. De asemenea, nu este bine sa fim treziti in momentul somnului profund (care apare in prima jumatate a noptii), cand creierul nu si-a terminat procesul de recuperare.
 

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS El va fi antrenorul Barcelonei în sezonul următor!
BREAKING NEWS El va fi antrenorul Barcelonei în sezonul următor!
Citește și...
STUDIU.
STUDIU. "Epidemia de lene" cucereste planeta, si este mortala. Care sunt persoanele cele mai vulnerabile

Din cauza stilului de viata sedentar, pana in 2030 vom folosi, intr-o zi activa, doar cu 25% mai multa energie decat daca am sta in pat.

Miscarea simpla, dar cu beneficii uriase asupra bolnavilor de cancer
Miscarea simpla, dar cu beneficii uriase asupra bolnavilor de cancer

Un studiu recent releva beneficiile uriase pe care persoanele bolnave de cancer la san le au dupa ce au practicat yoga timp de macar trei luni de zile.

Cercetatorii au descoperit ce ne deosebeste de maimute. Care este particularitatea care ne face sa fim unici
Cercetatorii au descoperit ce ne deosebeste de maimute. Care este particularitatea care ne face sa fim unici

Oamenii de stiinta au descoperit o parte a creierului care pare sa corespunda numai oamenilor, informeaza Business Insider.

Recomandări
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu

Fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi fostul director SRI Virgil Măgureanu au fost citaţi, joi dimineaţa, la sediul Parchetului General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei.

VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală
VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală

Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, Ioana Ancuța Popoviciu, care a provocat furia familiei victimelor după ce a întrebat dacă tânărul mort în accident e în sală, a fost protagonista unui moment foarte bizar, miercuri.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.