Halep: Poate cel mai important mesaj pe care l-am primit a fost de la Serena Williams

Ultimul update: Duminica 15 Octombrie 2017 18:29
Data publicarii: Luni 09 Octombrie 2017 11:56
Categorie: Sport
Simona Halep

Simona Halep a declarat, la sosirea în România, că a primit un mesaj de la jucătoarea americană Serena Williams, în care aceasta i-a scris cuvinte frumoase după ce a devenit pentru prima dată lider al ierarhiei WTA.

"Am primit câteva sute de mesaje şi vreau să mulţumesc tuturor pentru cuvintele frumoase.

Am văzut multe poze de pe Twitter cu jucătoare care m-au felicitat şi m-am bucurat. Însă un mesaj pe Instagram, personal şi deosebit, a fost de la Serena, nu mă aşteptam. Ştiam că este o persoană deosebită şi specială. Mesajul ei chiar m-a bucurat enorm. Poate cel mai important mesaj pe care l-am primit şi mi-a scris cuvinte frumoase. Eu nu am avut curajul să o felicit atunci când a născut, aşa că am făcut-o acum şi pot să spun că nu este doar cea mai bună jucătoare din lume, este şi un om deosebit", a declarat Halep, la aeroportul Optopeni, potrivit News.ro.

Fostă ocupantă a locului 1 WTA mult timp, Serena Williams a devenit mamă la 1 septembrie, când a dat naştere unei fetiţe, Alexis Olympia Ohanian.

Williams era însărcinată când a câştigat Australian Open, la începutul acestui an. Ea va reveni în competiţii anul viitor.

Halep, învinsă în finala China Open de Caroline Garcia. Stere Halep: ”Parcă n-a fost ea”

Halep a precizat că următorul ei obiectiv este să câştige un turneu de Grand Slam şi să se menţină cât mai mult pe locul I WTA.

"Este o onoare să fiu astăzi aici, mi-aţi făcut ziua mai frumoasă cu această primire. Le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut şi familiei mele, care a crezut tot timpul că pot ajunge aici. Mă bucur că sunt acasă şi această zi va rămâne tot timpul în sufletul meu. Visul meu a devenit realitate şi mă bucur că acest lucru se întâmplă pentru noi, pentru români. Va rămâne în istorie această zi în care o româncă a devenit numărul unu mondial şi mă bucur că sunt eu acea persoană.

E greu să definesc bucuria pe care am simţit-o, cadoul meu aş vrea să fie sănătate pentru a juca cât mai mulţi ani. Simt mereu susţinerea tuturor, chiar şi a celor care mă critică. Uneori sunt foarte bune şi le mulţumesc şi lor. Au fost mulţi ani de când am început tenisul, au fost multe greutăţi, multe sacrificii, dar când am ţinut acel număr unu în braţe am uitat tot. Acum vreau să câştig un turneu de Grand Slam şi să mă menţin cât mai mult timp pe locul 1. Nu cred că aş putea avea presiune mai mare decât am avut săptămâna trecută, dorinţa de a ajunge numărul unu a fost mult prea mare şi m-a copleşit în finală. Acum trebuie să mă şi bucur pentru cea ce am realizat", a afirmat sportiva.

Ea a adăugat că a realizat performanţa înregistrată atunci când a ţinut aranjamentul floral în forma cifrei "11", la festivitatea după meciul din semifinalele China Open.

"După ce am câştigat acel meci cu Ostapenko şi am ţinut în braţe numărul unu am realizat că sunt numărul 1. Nu a fost deloc uşor, presiunea a fost mereu şi am resimţit-o foarte tare. Mi-am dorit de fiecare dată când am jucat să devin numărul unu, prima dată a fost la Roland Garros, dar nu s-a întâmplat.

Nu am renunţat, am crezut că se poate întâmpla şi am muncit mai mult pentru ca acest vis să devină realitate. Cred că va fi din ce în ce mai greu. Cred că vor fi momente mai grele, dar această zi mă va ajuta să ajung şi mai sus", a declarat Halep.

Ea a spus că Gheorghe Hagi este un model pentru ea, în viaţă şi în sport: "Sunt două sporturi diferite, fotbalul rămâne pe primul loc în România, dar mă bucur că se vorbeşte atât de frumos, pentru mine e un vis devenit realitate şi înseamnă enorm pentru mine. Gheorghe Hagi a fost modelul meu mereu, în viaţă şi în sport."

Halep a revenit, luni, în ţară cu o cursă a companiei Aeroflot. Aernoava a oprit în faţa Salonului Prezidenţial şi prima care a coborât a fost jucătoarea română, urmată de mama ei.

La scara avionului a fost întâmpinată de preşedintele FRT, George Cosac şi de ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, care i-au oferti buchete de flori şi un balon reprezentând cifra 1.

Simona Halep, numărul 1 mondial: WTA a actualizat clasamentul. Mesajul lui Iohannis

WTA a actualizat deja clasamentele pentru săptămâna viitoare, iar Simona Halep este pe locul I, atât în cel general, cât şi în cel care contează pentru Turneul Campioanelor.

Halep a devenit oficial cea mai bună jucătoare din lume, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-4, pe letona Jelena Ostapenko, în semifinalele China Open.

Halep este prima româncă lider mondial în tenis, al doilea român, după Ilie Năstase, care a fost numărul 1 ATP 40 de săptămâni, între 23 august 1973 şi 2 iunie 1974, şi a 25-a jucătoare care urcă pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei, de la introducerea clasamentului computerizat, în 1975.

Sportiva din Constanţa a acumulat 6.175 de puncte şi a urcat de pe locul al doilea pe locul I, în timp ce fosta ocupantă a primei poziţii, spaniola Garbine Muguruza, are 6.135 de puncte.

În clasamentul Race, care contează pentru Turneul Campioanelor, Halep a urcat de pe locul 3 pe locul 1, cu 5.675 de puncte, în timp ce Muguruza a coborât pe poziţia a doua, cu 5.635 de puncte.

Calificată în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Beijing, Sorana Cîrstea a urcat şapte locuri în clasament, până pe 37, cu 1.425 de puncte, cea mai bună poziţie a ei din ultimii trei ani şi două luni.

Irina Begu se menţine pe locul 57, cu 1.010 puncte, iar Monica Niculescu a urcat de pe locul 65 pe locul 61, cu 945 de puncte. Şi Mihaela Buzărnescu se menţine pe locul 105, cu 605 puncte.

În Top 200 WTA, Ana Bogdan a urcat de pe 116 pe 115, cu 538 de puncte, Alexandra Cadanţu de pe 157 pe 152, cu 366 de puncte, Patricia Maria Ţig de pe 169 pe 166, cu 335 de puncte, Alexandra Dulgheru se menţine pe locul 191, cu 287 de puncte, la fel Irina Bara, pe 197, cu 279 de puncte.

La dublu, Monica Niculescu are cea mai bună clasare dintre românce - locul 20, cu 3.200 de puncte, aceeaşi poziţie ca săptămâna trecută. Raluca Olaru a urcat de pe locul 39 pe 32 (2.000 de puncte), iar Irina-Camelia Begu se menţine pe locul 47 (1.676 de puncte).

La vârful ierarhiei de simplu, sportiva cehă Karolina Pliskova a întrecut-o pe ucraineanca Elina Svitolina şi a urcat pe podium, Jelena Ostapenko a urcat de pe locul 8 pe locul 7, rusoaica Svetlana Kuzneţova de pe 9 pe 8, iar jucătoarea franceză Caroline Garcia, care a câştigat finala China Open, după ce a învins-o pe Halep, a pătruns pentru prima dată în Top 10 WTA, pe locul 9, de pe locul 15 ocupat anterior. A coborât în clasament britanica Johanna Konta, de pe locul 7 pe locul 10.

Primele zece poziţii în clasamentul de simplu sunt ocupate de următoarele jucătoare:

1. Simona Halep (România) 6.175 de puncte;

2. Garbine Muguruza (Spania) 6.135;

3. Karolina Pliskova (Cehia) 5.605;

4. Elina Svitolina (Ucraina) 5.465;

5. Venus Williams (SUA) 4.642;

6. Caroline Wozniacki (Danemarca) 4.640;

7. Jelena Ostapenko (Letonia) 4.510.

8. Svetlana Kuzneţova (Rusia) 4.005;

9. Caroline Garcia (Franţa) 3.860;

10. Johanna Konta (Marea Britanie) 3.795.

Preşedintele Klaus Iohannis a felicitat-o luni, prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook, pe Simona Halep pentru obţinerea primului loc în clasamentul WTA.

”Felicitări, Simona Halep, pentru obţinerea primului loc în clasamentul WTA! Profesionalismul, determinarea şi dedicarea demonstrate pe terenul de tenis au făcut posibilă această extraordinară performanţă!”, a scris Klaus Iohannis pe Facebook.

 

Simona Halep, clasament WTA Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer
Simona Halep Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer
Simona Halep Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer
Simona Halep Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer

Sursa: News.ro

Reacția Simonei Halep, după ce a pierdut finala de la Beijing

Reacția Simonei Halep, după ce a pierdut finala de la Beijing

Halep, învinsă în finala China Open de Caroline Garcia. Stere Halep: ”Parcă n-a fost ea”

Halep, învinsă în finala China Open de Caroline Garcia. Stere Halep: ”Parcă n-a fost ea”

Simona Halep, noul număr 1 mondial. Ce rugăminte i-a transmis CTP, când se întoarce în România

Simona Halep, noul număr 1 mondial. Ce rugăminte i-a transmis CTP, când se întoarce în România

Irina Begu

Irina Begu - Petra Martic, în turul al doilea la Australian Open, miercuri dimineață, după 3:30

Simona Halep, despre accidentarea la gleznă: Am simţit o durere puternică pe teren

Ana Bogdan - Kristina Mladenovic cu 6-3, 6-2, la Australian Open 2018. Victorie cu numărul 11 WTA

Reacția Simonei Halep, după calificarea în a doua rundă a turneului Australian Open 2018

Simona Halep - Destanee Aiava 7-6, 6-1 la Australian Open 2018. Simona are probleme medicale, dar merge în turul 2

Australian Open 2018: Sorana Cîrstea, calificată în turul al doilea

www.sport.ro

Simona Halep confirmă tratativele cu mai multe companii pentru noul său sponsor tehnic

Simona Halep - Destanee Aiava, marți, în primul tur la Australian Open, după ora 05:30

Jurnalist australian, despre Australian Open: „Halep își va face bagajele și va fi trimisă acasă”

Mihaela Buzărnescu, eliminată în primul tur la Australian Open de locul 2 mondial

Australian Open 2018. Marius Copil, eliminat în primul tur

Australian Open 2018. Românii prezenți în primul tur. Monica Niculescu și Marius Copil, eliminați