Simona Halep – Agnieszka Radwanska 6-3; 2-6; 3-6. Simona, învinsă în turul 3 la Miami

simona halep
Getty

Simona Halep – Agnieszka Radwanska. Halep a fost învinsă în trei seturi, la Miami, de jucătoarea poloneză Agnieszka Radwanska, numărul 32 WTA, scor 6-3; 2-6; 3-6.

Simona Halep a pierdut, în trei seturi, meciul disputat împotriva polonezei Agnieszka Radwanska, în turul III la Miami.

Deși a început meciul foarte bine și a condus cu 4-1 în primul set, poloneza a revenit și a făcut 4-3. Simona a reușit să se mobilizeze și a încheiat primul set cu 6-3.

În setul II, Simona a fost de nerecunoscut și a cedat fără drept de apel, 6-2.

În setul decisiv, Halep a condus cu 2-0, însă poloneza a revenit și a egalat. La scorul de 4-3 pentru ea, Radwanska a făcut break-ul și apoi a încheiat meciul. 

Citește și
oceane dodin
Dodin e devastată după ce a pierdut în fața lui Halep. ”Mă las de tenis, sunt dezgustată”
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Halep va rămâne numărul 1 mondial și după acest turneu. Și adversara ei din clasament, Caroline Wozniacki, a fost eliminată prematur.

Simona Halep – Agnieszka Radwanska, desfășurarea meciului livetext:

SETUL III

Halep - Radwanska 3-6. Final de meci, Simona pierde în turul trei, la Miami, în trei seturi.

Halep - Radwanska 3-5. Poloneza reușește break-ul într-un moment decisiv. Va servi pentru meci.

Halep - Radwanska 3-4. Radwanska revine în avantaj și este la două game-uri de victorie.

Halep - Radwanska 3-3. Game Simona, urmează Radwanska la serviciu.

Halep - Radwanska 2-3. Al treilea game la rând pentru Radwanska, care pare de neoprit.

Halep - Radwanska 2-2. O nouă revenire a Radwanskăi, care face break și egalează.

Halep - Radwanska 2-1. Poloneza câștigă fără prea mari probleme pe propriul serviciu.

Halep - Radwanska 2-0. Game Simona. Jucătoarea noastră și-a revenit și joacă excelent.

Halep - Radwanska 1-0. Break la zero reușit de Simona!

SETUL II

Halep - Radwanska 2-6. SET RADWANSKA. Poloneza a reușit break-ul și va servi în debutul setului decisiv.

Halep - Radwanska 2-5. Game decisiv câștigat de poloneză. Simona va servi pentru a rămâne în set.

Halep - Radwanska 2-4. Simona câștigă cu greu, la avantaj, pe propriul serviciu și are șansa de a reveni în meci.

Halep - Radwanska 1-4. Simona recuperează unul dintre break-urile pierdute.

Halep - Radwanska 0-4. Se conturează un set dezastruos pentru Simona. Poloneza are două break-uri avans.

Halep - Radwanska 0-3. Încă un game pentru Agnieszka, Simona nu are răspuns la jocul ei.

Halep - Radwanska 0-2. Break pentru poloneză, care este mult mai hotărâtă în acest set secund.

Halep - Radwanska 0-1. Game pentru Radwanska în debutul setului secund.

SETUL I

Halep - Radwanska 6-3. SET SIMONA! Game-ul este câștigat fără probleme.

Halep - Radwanska 5-3. Simona întrerupe seria Agnieszkăi și câștigă greu break-ul. Va servi pentru set.

Halep - Radwanska 4-3. Încă un break pentru poloneză. Se anunță un meci greu pentru Simona, deoarece Radwanska nu cedează ușor.

Halep - Radwanska 4-2. Game alb pentru Agnieszka Radwanska.

Halep - Radwanska 4-1. Halep face repede 40-0, pe propriul serviu, însă poloneza revine și face 40-30. După un punct disputat, Simona se detașează în acest prim set.

Halep - Radwanska 3-1. Simona răspunde tot cu un break, iar distanța se mărește din nou.

Halep - Radwanska 2-1. Rebreak reușit de poloneză, deși Halep părea că are meciul în mână.

Halep - Radwanska 2-0. Break reușit rapid de Simona, după ce a condus cu 40-15.

Halep - Radwanska 1-0. Game Simona Halep. Simona câștigă lejer, deși a făcut în debut o dublă greșeală.

Simona Halep va servi prima în acest meci.

Istoricul confruntărilor

Simona Halep – Agnieszka Radwanska. Cele două sportive au mai fost adversare de zece ori, scorul general al confruntărilor fiind 5-5. Ultima dată, la Cincinnati, în 2016, învingătoare a fost Halep, scor 7-5, 6-1.

Simona Halep s-a calificat, joi seara, în turul 3 la Miami, după ce a învins-o franţuzoaica Oceane Dodin, în trei seturi, 3-6, 6-3, 7-5. Turneul WTA de la Miami (Florida) este dotat cu premii totale de 7.972.535 dolari.

Am avut multe meciuri dificile, sunt obişnuită. Am vrut doar să rămân concentrată şi la final am câştigat. Am luptat până la final şi acesta este lucrul cel mai important. Este greu să joci împotriva unei astfel de jucătoare, pentru că loveşte foarte puternic şi nu ştii unde vine mingea. Am încercat să fiu puternică pe picioare, să lovesc mingea şi să o fac să se mişte mai mult, pentru că avea probleme să lovească mingea din alergare. A fost un meci nebun, nu am ştiut unde vine mingea, a trebuit să rămân concentrată pentru fiecare punct, să fiu atentă la fiecare lovitură a ei.

A fost foarte greu, dar sunt fericită că am câştigat. (n.r. - Cu Radwanska) va trebui să fiu mai agresivă ca azi, să găsesc unghiuri, să o împing în spate, să deschid terenul. Acesta este planul pe care trebuie să-l aplic, dar nu ştii niciodată, fiecare meci este diferit, fiecare meci este greu dar voi fi pregătită să joc şi sper să câştig”, a declarat Halep, după partida cu Dodin.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Simona Halep, mesaj pentru tatăl și fratele său: „Vă iubesc. O zi specială”
Simona Halep, mesaj pentru tatăl și fratele său: „Vă iubesc. O zi specială”

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, le-a transmis, vineri, pe contul său de Instagram un mesaj fratelui și tatălui ei.

Dodin e devastată după ce a pierdut în fața lui Halep. ”Mă las de tenis, sunt dezgustată”
Dodin e devastată după ce a pierdut în fața lui Halep. ”Mă las de tenis, sunt dezgustată”

Jucătoarea Oceane Dodin, învinsă, joi, de Simona Halep, în trei seturi, la Miami Open, a fost foarte dură cu ea însăşi după eşecul suferit.

Simona Halep a fost huiduită la Miami. Gestul, sancționat cu 2.500 de dolari. VIDEO
Simona Halep a fost huiduită la Miami. Gestul, sancționat cu 2.500 de dolari. VIDEO

Simona Halep s-a calificat în turul 3 la Miami, după un meci nebun, cum a spus chiar ea.

Ce scrie presa internațională după victoria la limită a Simonei Halep în fața lui Oceane Dodin
Ce scrie presa internațională după victoria la limită a Simonei Halep în fața lui Oceane Dodin

L'Equipe a lăudat jocul bun făcut de Oceane Dodin în meciul cu Simona Halep de la Miami Open.

Simona Halep, după partida cu Dodin: ”A fost un meci nebun, nu ştiam unde vine mingea”
Simona Halep, după partida cu Dodin: ”A fost un meci nebun, nu ştiam unde vine mingea”

Simona Halep a catalogat drept "nebun" meciul de trei seturi câştigat cu franţuzoiaca Oceane Dodin, în manşa a doua a Miami Open, precizând că nu ştia unde vor veni mingile adversarei.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.