Nadia Comăneci, mesaj pentru Simona Halep în New York Post: ”Va fi numărul 1 mondial”

Nadia Comaneci

Fosta gimnastă Nadia Comăneci va sosi, sâmbătă, la New York pentru promovarea documentarului "Winning" şi pentru a o susţine pe jucătoarea de tenis Simona Halep la US Open, informează New York Post.

Nadia Comăneci spune că nu se implică să-i ofere sfaturi tehnice Simonei Halep, dar vor ieşi la cină pe parcursul turneului.

"Să socializăm şi să fim împreună înseamnă mult pentru amândouă. Nu mă pot băga în pregătirea ei tehnică, dar cred că, ţinând cont de experienţa mea în gimnastică, ai nevoie de multă încredere în tine însăţi tot timpul şi de tone de repetiţii ca să fii la cel mai înalt nivel. Ca în tenis, capeţi încredere dacă repeţi mult în gimnastică. Încrederea îţi oferă consistenţă, iar consistenţa îţi dă credinţa că poi face asta în fiecare zi", a declarat Nadia Comăneci, care nu a dorit să comenteze tragerea la sorţi de la turneul american, în urma căreia Halep va da piept cu Maria Şarapova, în primul tur.

Fosta gimnastă crede că Simona Halep va ajunge în curând pe locul 1 WTA: "În unele zile nu-mi puteam controla corpul, nu puteam sări, picioarele mele nu răspundeau. Simona va învăţa din experienţa de la French Open. Doar ea ştie ce s-a întâmplat şi nu va mai repeta data viitoare, Va câştiga un Grand Slam şi va fi numărul 1, apoi se va pune întrebarea dacă va putea din nou să facă asta. Datorită succesului ei, mulţi copii vor să joace tenis în România. Este extraordinar pentru România şi sunt convinsă că va fi în curând numărul 1."

"Winning", film care prezintă calea spre succes a Nadiei Comăneci, jucătoarei de tenis Martina Navratilova, jucătorului de golf Jack Nicklaus, atletului Edwin Moses şi a sportivei paralimpice Esther Vergeer, va avea premiera la 8 septembrie, la New York.

Citește și
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, o va întâlni pe rusoaica Maria Şarapova, locul 147 WTA, fostă numărul 1 modial, beneficiară a unui wild card, în manşa I a US Open, ultimul Grand Slam al anului.

Jucătoarea rusă a revenit în competiţii în aprilie, după 15 luni de suspendare pentru că a folosit o substanţă interzisă, meldonium.

Halep nu a învins-o niciodată pe Şarapova, în şase partide jucat până acum. Ultima oară, ele s-au întâlnit la Turneul Campioanelor din 2015, când rusoaica a câştigat cu 6-4, 6-4. Halep a pierdut şi două finale în faţa Mariei Şarapova, la Roland Garros şi la Madrid, ambele în 2014.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Simona Halep, pe locul 1 WTA în clasamentul
Simona Halep, pe locul 1 WTA în clasamentul "live". Ea este în continuare pe poziţia secundă în ierarhia oficială

Simona Halep va începe US Open, ultimul Grand Slam al anului, în calitate de numărul 1 mondial, în clasamentul WTA "live".

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.