Monica Niculescu, învinsă de Caroline Wozniacki la turneul de la Doha

Monica Niculescu

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a fost învinsă de daneza Caroline Wozniacki, numărul unu mondial, cu 7-5, 6-1, joi seara, în optimile de finală ale turneului WTA de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 3.173.000 dolari.

Niculescu (30 ani, 92 WTA), urmărită din tribună de Simon Halep, a pierdut şi al nouălea meci cu Wozniacki (27 ani), după o oră şi 30 de minute.

Monica Niculescu, venită din calificări, a fost condusă cu 2-0 şi 4-1, după care a reuşit o revenire spectaculoasă, concretizată în patru ghemuri la rând, a condus cu 5-4 şi a servit pentru set, dar daneza i-a lăsat doar două puncte până la finalul setului, câştigat cu 7-5.

Wozniacki a dominat clar actul secund, adjudecat cu 6-1.

Monica Niculescu a avut o evoluţie remarcabilă la Doha, în ciuda înfrângerii de joi, trecând de jucătoare importante precum germanca Andrea Petkovic (calificări), rusoaica Maria Şarapova şi slovaca Magdalena Rybarikova.

Citește și
simona halep
Simona Halep, ironizată după primul meci în echipamentul Nike roz
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

Niculescu va primi pentru participare un cec de 33.750 dolari şi 135 de puncte WTA.

Din patru românce care au evoluat în optimi la Doha, doar Simona Halep s-a calificat în sferturi, după 6-4, 6-3 cu Anastasija Sevastova (Letonia). Sorana Cîrstea a fost învinsă de spaniola Garbine Muguruza cu 6-0, 6-4, iar Mihaela Buzărnescu a fost întrecută de germanca Julia Goerges cu 6-2, 6-2.

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Mihaela Buzărnescu, eliminată în optimile turneului de la Doha
Mihaela Buzărnescu, eliminată în optimile turneului de la Doha

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de germanca Julia Georges cu 6-2, 6-2, joi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 3.173.000 dolari.

Simona Halep, ironizată după primul meci în echipamentul Nike roz
Simona Halep, ironizată după primul meci în echipamentul Nike roz

Simona Halep a debutat miercuri în echipamentul Nike, la turneul de la Doha, iar hainele noului sponsor i-au purtat noroc.

Simona Halep - Anastasija Sevastova 6-4; 6-3. Calificare fără emoții în sferturi la Doha
Simona Halep - Anastasija Sevastova 6-4; 6-3. Calificare fără emoții în sferturi la Doha

Simona Halep - Anastasija Sevastova. Simona a învins-o în două seturi pe Sevastova, în optimile de finală ale turneului de la Doha.

Maria Sharapova şi Madison Keys s-au retras de la turneul din Dubai. Halep, principala favorită
Maria Sharapova şi Madison Keys s-au retras de la turneul din Dubai. Halep, principala favorită

Fostul număr 1 mondial Maria Sharapova, dar şi finalista de anul trecut de la US Open, Madison Keys, au anunţat că se retrag de la turneul Premier de la Dubai, dotat cu premii în valoare de 733,900 de dolari, ce va debuta săptămâna viitoare.

Recomandări
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că Rusia îşi concentrează atacurile sale hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi, informează AFP.

Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO
Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.

Reacție neașteptată a Iranului după atacul atribuit Israelului. „Mai degrabă infiltrare decât atac”
Reacție neașteptată a Iranului după atacul atribuit Israelului. „Mai degrabă infiltrare decât atac”

Teheranul minimizează exploziile de vineri atribuite Israelului şi anunţă că nu intenţionează să se răzbune, în dorinţa de a evita un război în regiune.