Un primar din județul Prahova, acuzat de hărțuire și discriminare

×
Codul embed a fost copiat

Scandal monstru în primăria localităţii Dumbrava, din judeţul Prahova. Mai multe funcţionare îl acuză pe primar de purtare abuzivă, hărţuire şi discriminare.

Una dintre ele a ajuns chiar la spital, deoarece a făcut atac de panică după o discuţie foarte aprinsă cu primarul.

A a venit ambulanţă care a dus-o apoi la spital.

Alături de alte 7 colege, femeia se plânge că edilul, proaspăt ales în funcţie, vrea să se răzbune pentru că ele nu l-ar fi votat la scrutinul din luna iunie.

Primarul susţine însă că nu e vorba de nicio rachiuna şi că angajatele exagerează.

Citește și
onesti
Magazinul fostului primar din Onești, spart la pont de doi hoți
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

Acestea însă au făcut plângeri la Prefectură, dar şi la Inspectoratul de Muncă Prahova.

Elena Voinea susţine că a clacat când primarul a anunţat-o că o mută de la oficiul stării civile la fondul funciar. În plus, edilul i-ar fi comunicat că tot ea a îi va ţine locul şi femeii de serviciu, când va fi nevoie.

De altfel, la primăria Dumbrava, mai multe angajate l-au acuzat pe primarul ales în funcţie în urmă cu o luna că bărbatul le-a umilit şi terorizat.

Mirela Mocanu, angajată primărie: ”Ne vorbeşte urat, ne jigneşte, ne umileşte, salarii după bunul plac al dumnealui, preferenţial, la cursul de perfecţionare se trimite preferenţial”.

Elena Voinea, angajată primărie: ”Mi-a spus aşa: Eu sunt primar şi fac ce vreau şi dacă nu ai demnitatea să pleci din primărie te determin eu să pleci.”

Marian Apostol, primarul comunei Dumbrava: ”Ca om, ca cetăţean al acestei comune sincer îmi pare rău că s-a ajuns aici. Acesta este punctul meu de vedere. Discuţia între mine şi dânsa, am vorbit 5 minute aici la mine în birou, nu o comentez, nu am discutat aşa ceva.”

Până acum, sunt 8 angajate care s-au plâns de ceea ce ele numesc teroarea instituită în primărie.

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
Primarul din Târgu Mureş, cercetat penal de DNA
Primarul din Târgu Mureş, cercetat penal de DNA

Primarul municipiului Târgu Mureş, cercetat după ce i-a dat drept de semnătură unui consilier personal care avea interdicţie de la judecători

Magazinul fostului primar din Onești, spart la pont de doi hoți
Magazinul fostului primar din Onești, spart la pont de doi hoți

Doi indivizi cu fețele acoperite şi înarmaţi cu o şurubelniţă au furat în toiul nopţii 20 de mii de lei din magazinul fostului primar al Oneştiului.

Primarul care s-a deghizat în om al străzii pentru un experiment. ”Am fost șocat”
Primarul care s-a deghizat în om al străzii pentru un experiment. ”Am fost șocat”

Experiment inedit al unui primar din Statele Unite. Bărbatul s-a ”deghizat în om al strazii” pentru a afla direct cât de gravă este problema oamenilor fără adăpost din Comitatul Salt Lake.

Recomandări
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat joi pentru o apărare europeană mai puternică şi mai integrată.

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1
Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1

Potrivit News.ro, procurorii au decis, joi, trimiterea în judecată a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, care este acuzată de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Ce ar fi provocat gaura misterioasă care a apărut în oraşul prahovean Slănic. „Nimeni nu știe ce e dedesubt”
Ce ar fi provocat gaura misterioasă care a apărut în oraşul prahovean Slănic. „Nimeni nu știe ce e dedesubt”

Este alertă la Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.