Un primar din Botoșani i-a pus la muncă pe beneficiarii de ajutoare sociale. Ce au făcut 200 dintre ei

stefanesti, asistati sociali, botosani
btonline.ro

În oraşul Ştefăneşti, din Botoșani, vara trecută erau aproximativ 800 de asistaţi social. Una dintre primele măsuri luate de primarul Florin Buţura a fost stabilirea unui program pentru ei relatează btonline.ro.

Când au văzut că trebuie să muncească pentru banii primiţi sub formă de ajutor social, unii au renunţat. La ora actuală mai sunt aproximativ 600 de asistaţi social dar numărul ar putea să scadă deoarece Primăria Ştefăneşti a demarat „Luna curăţeniei” iar aceste persoane vor trebui să facă o serie de lucrări, relatează btonline.ro.

“Am redus numărul asistaţilor social pentru că au fost unii care nu prea îşi făceau orele de muncă. Când a fost mai strict şi au trebuit să presteze orele de muncă, au renunţat la ajutorul social. Iarna au făcut orele atât cât se puteau face. Acum am început luna curăţeniei, îi scot zi de zi şi probabil vor mai renunţa unii. În vară, la începutul mandatului, erau aproximativ 800 de beneficiari de ajutor social. Acum mai sunt aproximativ 600”, a declarat Florin Buţura, primarul oraşului Ştefăneşti.

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii s-au lămurit în privința lui Ianis Hagi, după România - Columbia 2-3
Spaniolii s-au lămurit în privința lui Ianis Hagi, după România - Columbia 2-3
Citește și...
Lăsați fără ajutoare sociale pentru că nu au făcut muncă în folosul comunității
Lăsați fără ajutoare sociale pentru că nu au făcut muncă în folosul comunității

Zeci de oameni care primeau ajutor social au rămas fără aceşti bani pentru că nu s-au prezentat la muncă în folosul comunităţii. Este decizia primarului din comuna Bughea de Jos, judeţul Argeş.

Orasul din Romania in care lenea a invins foamea.
Orasul din Romania in care lenea a invins foamea. "Te pune in toate mizeriile sa muncesti, mie una nu imi convine"

Merita sa muncesti pentru o portie gratuita de mancare? Nu, au raspuns hotarati sute de cetateni din Ploiesti, care au renuntat la hrana oferita de Primarie, la cantina de ajutor social, daca trebuie sa munceasca.

Scuzele asistatilor social pentru a scapa de munca in folosul comunitatii:
Scuzele asistatilor social pentru a scapa de munca in folosul comunitatii: "Stomacul, astea, capul, astea... ametituri"

Aproape un sfert de milion de romani traiesc doar din ajutorul social dat de stat, iar multi dintre ei vor sa primeasca banii fara sa munceasca 72 de ore in folosul comunitatii, asa cum ii obliga legea.

Fenomen
Fenomen "misterios" in Targoviste: asistatii social chemati sa deszapezeasca s-au imbolnavit subit. "Ma ia capul, frezoane"

Situatie hilara la Targoviste, unde cei care primesc ajutor social s-au imbolnavit subit cand au fost chemati sa curete zapada din oras.

Recomandări
Rusia e deranjată de modernizarea bazei de la
Rusia e deranjată de modernizarea bazei de la "Mihail Kogălniceanu" și susține că NATO se pregătește pentru război

Activitățile NATO în Europa de Est și în regiunea Mării Negre au ca scop pregătirea unui posibil conflict cu Rusia, a anunțat, joi, Ministerul rus de Externe, informează RIA Novosti.

Mesaj ferm al lui Putin privind un atac asupra NATO. Cele cinci state menționate
Mesaj ferm al lui Putin privind un atac asupra NATO. Cele cinci state menționate

Rusia nu are proiecte privind nicio ţară din NATO şi nu va ataca Polonia, statele baltice sau Republica Cehă, dar dacă Occidentul îi livrează Ucrainei avioane de luptă F-16, atunci acestea vor fi doborâte de forţele ruse, a afirmat Vladimir Putin.

Presa americană:
Presa americană: "Mafia românească vine după cardurile voastre". Metoda prin care interlopii fac 9 mil. $ pe lună

Procurorii din California susțin că mafia românească a dat o nouă înfățișare unei vechi înșelătorii: skimming-ul cardurilor de debit.