Taxă pe apa de râu, într-un sat din Bihor. Autorităţile nu ştiu cum o vor contoriza

×
Codul embed a fost copiat

Agricultorii din Bihor care îşi udă culturile cu apă din Crişul Repede ar putea fi buni de plată. Şi asta pentru că autorităţile vor să pună o taxă. Cei mai afectaţi sunt producătorii de varză din zonă.

Acest bărbat este unul dintre cei peste o sută de localnici din comuna Toboliu din Bihor care cultivă varză. Are una dintre parcele chiar pe malul Crişului Repede, de unde ia apă în fiecare vară. “Ai nevoie de apă la ea, foarte multă, într-adevăr, că anul e cam secetos şi trebuie ajutată”, spune el.

De curând a aflat că ar putea plăti însă pentru apă luată din râu. "Dacă ar fi o taxa mică, nu ne-ar deranja. Dar dacă ar fi o taxămare ar fi probleme."

Şi nu este singurul care spune că o asemenea taxă i-ar putea pune beţe în roate şi i-ar putea afecta afacerea. Autorităţile nu ştiu deocamdată cum vor contoriza consumul. Agricultorii îşi iau apă din râu singuri, cu furtunuri.

Anca Mihociu - purtător de cuvînt Administraţia Bazinală de Apă Crişuri – Oradea: "Ne vom axa pe acele consumuri care depăşesc 0,2 l pe secundă. Tot ce depăşeşte acest consum se taxează cu 3 lei 1000 de mc."

Citește și
Mitropolia Targoviste
La Târgovişte, cei care dau examenul de permis plătesc o taxă Bisericii
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

În plus, nu se ştie când va intră în vigoare nouă măsură. Cert este că primăria trebuie să trimită către Administraţia Bazinală de Apă, până pe 15 septembrie, o lista cu persoanele care folosesc apă din râu pentru irigaţii.

Ioan Moldovan - viceprimar Toboliu: "O să fie afectaţi în jur de 100, o sută şi ceva de persoane. Nu-i o măsură bună pentru cetăţenii comunei noastre, noi fiind mari producători de varză, mai vine să ne pună taxele pe apă."

Agricultorii spun că varză trebuie udată cel puţin o dată pe săptămâna şi folosesc aproximativ zece litri de apă pentru fiecare metru pătrat, cantitate care nu afectează râul.

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
300.000 de bucureșteni, obligați să plătească o nouă taxă, până la 30 septembrie
300.000 de bucureșteni, obligați să plătească o nouă taxă, până la 30 septembrie

În aceste zile, peste 300.000 de bucureşteni primesc în plic invitaţia de a achita, până în ultima zi din septembrie, o nouă taxa locală numită "de salubrizare".

La Târgovişte, cei care dau examenul de permis plătesc o taxă Bisericii
La Târgovişte, cei care dau examenul de permis plătesc o taxă Bisericii

Situaţie inedită în Târgovişte, unde viitorii şoferi trebuie să achite 10 lei şi Arhiepiscopiei.

Un milion de români vor primi înapoi banii pentru taxa auto. Ce acte se cer
Un milion de români vor primi înapoi banii pentru taxa auto. Ce acte se cer

Românii care aşteptau să îşi recupereze banii pentru taxa auto plătită în ultimii 11 ani pot depune un formular la sediul ANAF. Vor primi banii începând de anul viitor. În total, statul trebuie să înapoieze un miliard de euro.

Recomandări
Ce a cerut vehement Cătălin Cîrstoiu în ședința coaliției care l-a „descalificat” din cursă. Informații din culise
Ce a cerut vehement Cătălin Cîrstoiu în ședința coaliției care l-a „descalificat” din cursă. Informații din culise

După 15 ore de discuții, liderii PNL și PSD au renunțat la candidatul comun Cătălin Cîrstoiu pentru Primăria Generală a Capitalei. Cătălin Cîrstoiu nu a vrut să renunțe, ba chiar a cerut și garanții.

Prima reacție a lui Cîrstoiu, după ce a fost retras din cursă: „Un medic nu abandonează niciodată”
Prima reacție a lui Cîrstoiu, după ce a fost retras din cursă: „Un medic nu abandonează niciodată”

Cătălin Cîrstoiu susține că nu a luat decizia de face un pas înapoi „pentru că un medic nu abandonează niciodată” şi că, „în fond, decizia politică trebuie să revină liderilor politici”.

Ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă. Zonele care se află sub Cod galben | HARTĂ
Ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă. Zonele care se află sub Cod galben | HARTĂ

Meteorologii anunţă ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă, dar şi precipitaţii mixte la munte.