Producătorii de pepeni din Dăbuleni își vând marfa pe stradă, în caniculă

×
Codul embed a fost copiat

Producţia de pepeni a explodat anul acesta, aşa că oamenii din Dăbuleni şi-au mutat recolta în stradă.

Preţurile sunt foarte mici, iar producătorii sunt disperaţi şi stau pe marginea drumului, în ciuda temperaturilor greu de suportat, din dorinţa de a găsi clienţi.

Kilogramul de lubeniţă se vinde la prima mâna cu 20 de bani, dar, în piaţă preţul este de aproape zece ori mai mare. Cât vezi cu ochii, de o parte şi de cealaltă a drumului din Dăbuleni, munţi de pepeni înghesuiţi în căruţe, remorci sau maşini îşi aşteaptă cumpărătorii.

Cum pepeni sunt din belşug, oamenii au ieşit în stradă, în căutare de clienţi. Cu toate că temperaturile de afară nu sunt tocmai prielnice.

Anul trecut, autorităţile au amenajat un spaţiu destinat celor care vor să îşi vândă marfă. Dar cei mai mulţi dintre localnici nu vor să renunţe la obiceiul lor.

Citește și
Petrache Lupu
Romanul care "a vorbit cu Dumnezeu" si "patria lubenitelor dulci". Cele mai importante atractii turistice din Dolj
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

"Nu eşti pe stradă pe unde vin cumpărătorii, nu ai nicio şansă să vinzi. Dacă eşti în platformă şi apuci mai în spate nu vine la tine."

În tot acest timp, piaţă din localitate este aproape goală. Deşi intrarea este gratuită.

Potrivit primarului, se fac demersuri ca de anul viitor toţi producătorii să se înscrie într-o asociaţie, pentru ca astfel de probleme să nu mai apară.

În Dăbuleni sunt peste 1.500 de hectare cultivate cu lubeniță și pepene galben.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
Scandal in Galati, dupa ce politistii au amendat vanzatorii de pepeni:
Scandal in Galati, dupa ce politistii au amendat vanzatorii de pepeni: "Sa dea Dumnezeu sa te manance viermii"

Scandal vineri dimineata, la Galati. Politistii locali au fost trimisi sa ii verifice pe comerciantii stradali si au confiscat cateva tone de pepeni, pentru ca vanzatorii ocupau domeniul public fara sa detina autorizatie sau documente de provenienta

Romanul care
Romanul care "a vorbit cu Dumnezeu" si "patria lubenitelor dulci". Cele mai importante atractii turistice din Dolj

Din acest judet provin, cu siguranta, cei mai faimosi pepeni din Romania, insa judetul Dolj ne poate incanta si privirea, nu doar papilele gustative.

Celebrii pepeni de Dabuleni vor ajunge mai repede in piete anul acesta. Secretul descoperit de fermieri
Celebrii pepeni de Dabuleni vor ajunge mai repede in piete anul acesta. Secretul descoperit de fermieri

"Dulcele de Dabuleni", celebrul pepene din zona Olteniei, va ajunge in piete anul acesta cu o luna mai devreme, odata cu pepenii din Grecia sau Turcia. Producatorii nostri experimenteaza o inovatie radicala: altoirea lubenitelor cu dovleci.

Pepenii romanesti ajung in pietele din Vestul Europei. Cu cat se vinde kilogramul la taraba
Pepenii romanesti ajung in pietele din Vestul Europei. Cu cat se vinde kilogramul la taraba

Luna august vine cu pepeni mai mari si mai dulci decat pana acum. Temperaturile ridicate au ajutat fructele sa se dezvolte, asta dupa ce prima recolta nu a fost una tocmai buna, spun agricultorii.

Recomandări
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat joi pentru o apărare europeană mai puternică şi mai integrată.

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1
Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1

Potrivit News.ro, procurorii au decis, joi, trimiterea în judecată a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, care este acuzată de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Ce ar fi provocat gaura misterioasă care a apărut în oraşul prahovean Slănic. „Nimeni nu știe ce e dedesubt”
Ce ar fi provocat gaura misterioasă care a apărut în oraşul prahovean Slănic. „Nimeni nu știe ce e dedesubt”

Este alertă la Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.