Primele rosii crescute in pamant romanesc au aparut in piete, insa nu sunt deloc ieftine. Cat costa kilogramul

×
Codul embed a fost copiat

Fermierii au facut tot ce le-a stat in putinta sa ne bucuram de ele la inceput de mai, pentru ca altfel ar fi pierdut subventia acordata de stat.

Cum era insa de asteptat, rosiile din productia autohtona nu sunt ieftine. In unele piete, costa si 25 de lei kilogramul.

Solariile legumicultorilor din Izbiceni, judetul Olt, sunt pline de rosii mari si frumoase, iar gospodarii au inceput deja sa le culeaga. In medie, productia este de 10 tone la hectar.

Legumicultor: "Dintr-un tronson de 3.000 de fire la a treia culegatura, avem 2, 4, 6...30 de cartoane, ori 20 de kilograme, fac 600 de kilograme."

Agricultorii s-au grabit sa iasa cu rosiile pe piata, pentru ca altfel ar fi pierdut subventia de 3.000 de euro la hectar acordata de stat. Ca sa reuseasca au folosit insa seminte din import.

Citește și
Lapte
Daca mai vrem sa bem lapte romanesc, trebuie sa uitam de vacile crescute ca pe vremea bunicilor. De ce am ajuns sa importam
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Legumicultor: "Rosia pleaca de la Izbiceni in jur de 15 lei. Cheltuielile sunt foarte mari, avem folii, lemne de cumparat. Subventia ne ajuta, dar nu acopera."

Legumicultor: "Este un pret bun, daca nu va scadea sub 8 lei. Am ars foarte mult combustibil, peste 50 de tone."

In pietele din Bucuresti, rosiile de la Izbiceni costa si 25 de lei.
Gasiti insa mai ieftine in marile magazine. Un legumicultor din judetul Constanta vinde kilogramul de rosii cu 6 lei, dar marfa lui ajunge sa coste in supermarket 8,5 lei.

In pietele din Timisoara, de exemplu, se vand doar tomate din import. In functie de calitate, acestea costa intre 5 si 13 lei.

Ca sa isi ia banii promisi, producatorii trebuie sa obtina o productie de cel putin 2 kilograme pe metru patrat.
In plus, trebuie sa vanda pe piata in perioada ianuarie - mai si noiembrie - decembrie cel putin 2 tone.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Culturile de ciresi, pruni si piersici, distruse de fenomenele meteo extreme din Romania.
Culturile de ciresi, pruni si piersici, distruse de fenomenele meteo extreme din Romania. "In cateva zile se duc naiba"

Vremea neobisnuit de rece din aceasta primavara a facut prapad in livezile din tara.

Daca mai vrem sa bem lapte romanesc, trebuie sa uitam de vacile crescute ca pe vremea bunicilor. De ce am ajuns sa importam
Daca mai vrem sa bem lapte romanesc, trebuie sa uitam de vacile crescute ca pe vremea bunicilor. De ce am ajuns sa importam

Daca mai vrem sa bem lapte romanesc, trebuie sa uitam de vacile crescute ca pe vremea bunicilor, in grajduri sau pe marginea drumurilor. Acestea au nevoie de adaposturi moderne, cu aparate de muls si medici veterinari.

Iarna neasteptata provoaca probleme agriculturii din Romania. Fermierii spera sa primeasca despagubiri de la Guvern
Iarna neasteptata provoaca probleme agriculturii din Romania. Fermierii spera sa primeasca despagubiri de la Guvern

Iarna din toiul primaverii ridica probleme pentru agricultorii din toata tara. Culturile de legume si fructe abia au apucat sa rasara si acum tremura sub stratul consistent de zapada.

Turismul de aprovizionare prin satele traditionale de la noi ia avant in prag de Paste. Care sunt cele mai populare preparate
Turismul de aprovizionare prin satele traditionale de la noi ia avant in prag de Paste. Care sunt cele mai populare preparate

Obiceiul de a merge prin sate ca sa cumparam legume, oua si branza proaspata direct de la fermieri da nastere unei noi forme de turism: cel de aprovizionare, cu dublu avantaj.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.