Piețele românești abundă de intermediari care vând produse cumpărate din depozite

×
Codul embed a fost copiat

În pieţele din România, mulţi dintre cei care vând legume sunt de fapt intermediari care cumpără marfa din depozite.

Fenomenul, cunoscut de multă vreme, s-a extins în toată ţara, pentru că autorităţile nu îi verifică şi nu îi amendează pe falşii producători.

La Constanţa, inspectorii de la Protecţia Consumatorului au mers pe urmele legumelor vândute în pieţe şi au descoperit că multe dintre terenurile despre care vânzătorii susţineau că le lucrează erau pline de buruieni.

Cei de la Protecţia Consumatorului au mers la fermă din localitatea Lumina - judeţul Constanţa - după ce proprietarul a fost găsit într-o piaţă din oraş în timp ce vindea legume despre care susţinea că sunt cultivate acolo.

În realitate, marfa provenea din depozite. Dovadă şi faptul că în locul unor solarii - în care să fie cultivate legumele - comisarii au găsit un teren plin de bălării.

Citește și
rosii
O să avem roșii românești în piețe până în decembrie. Ajutorul primit de fermieri
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

Cazul nu este singurul descoperit de comisarii de la Protecţia Consumatorului. Şi gospodăria unui alt comerciant care susţinea, în piaţă, că are nenumărate legume arată la fel.

Pentru că nu au putut să demonstreze că legumele pe care le vindeau în pieţe sunt produse de ei - comercianţii au fost amendaţi cu 5000 de lei fiecare.

Comisarii de la Protecţia Consumatorului susţin că în pieţele din Constanţa doar jumătate dintre cei care vând legume sunt producători, iar restul sunt intermediari.

În cea mai mare piaţă de legume şi fructe din Constanţa cei mai mulţi dintre vânzători au atestat de producător. Asta înseamnă că produsele pe care ei le au pe tarabă provin din cultură proprie. În realitate însă mai bine de jumătate sunt din import.

Horia Constantinescu, CJPC Constanţa: "Mare parte dintre cei care ipotetic ar trebui să cultive s-au transformat în achizitor de legume fructe şi le trec cu tupeu în carnetul de producător, precizând că vând produse româneşti caşi cum le-ar fi muncit ei."

În România, atestatul de producător se obţine prea uşor - susţin adevăraţii fermeri.

"Art. 4 din Legea nr. 145/2014 - Atestatul de producător se eliberează de către primar în termen de 5 zile lucrătoare de la dată solicitării. Documentul se eliberează, la cerere, persoanelor fizice, după ce autorităţile verifică, atât pe baza datelor din registrul agricol, cât şi pe baza celor din teren, dacă există suprafeţele de teren, respectiv efectivele de animale pentru care se solicită eliberarea atestatului de producător"

Oricine deţine o suprafaţă de teren agricol, îl poate primi. Este însă sarcina primăriilor să verice dacă pământul este şi lucrat - dar acest lucru nu se prea întâmplă.

Primarul din Lumina, unde comisarii de la Protecţia Consumatorului au găsit nereguli ridică din umeri când trebuie să explice când i-a verificat ultima oară pe aşa-zişii producători.

Ioan Român, primar Lumina: "El este producătoruldin spate. Da el este unul dintre producătorii de la noi.  Dumnealui vinde legume din import. Eu ştiu ce vinde !!! Chiar n-am de unde să ştiu."

Potrivit legii, în pieţe - producătorii ar trebui să fie delimitaţi de intermediari. Responsabili pentru identificarea falşilor producători sunt cei de la direcţiile agricole - care trebuie să organizeze controale periodic.

 

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Afaceri profitabile pentru agricultorii care au mizat pe culturi de căpşune târzii
Afaceri profitabile pentru agricultorii care au mizat pe culturi de căpşune târzii

Toamna se numără câştigurile pentru agricultorii care au mizat pe culturi de căpşune târzii, care rodesc chiar şi 10 luni pe an. Un kilogram se vinde în pieţe şi cu 20 de lei.

O să avem roșii românești în piețe până în decembrie. Ajutorul primit de fermieri
O să avem roșii românești în piețe până în decembrie. Ajutorul primit de fermieri

Anul acesta o să găsim roşii româneşti în pieţe până în luna decembrie. Solariile fermierilor care au acceptat ajutorul de 3 mii de euro, acordat de Ministerul Agriculturii, sunt pline de roade.

Razie în piețele din Târgu Mureș pentru combaterea evaziunii fiscale
Razie în piețele din Târgu Mureș pentru combaterea evaziunii fiscale

Poliţiştii din Mureş au confiscat 4 tone de legume şi au dat amenzi de aproape 24 de mii de lei.

Vânzătorii de pepeni ignoră complet legea privind etichetarea
Vânzătorii de pepeni ignoră complet legea privind etichetarea

Ordinul ministrului Agriculturii care îi obligă pe vânzătorii de pepeni să afişeze data şi locul de unde au fost culeşi, este ignorat cu desăvârșire în multe pieţe din ţară.

Recomandări
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că Rusia îşi concentrează atacurile sale hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi, informează AFP.

Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO
Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.

Reacţii prudente ale oficialilor politici, după exploziile de la Isfahan în conflictul Israel-Iran
Reacţii prudente ale oficialilor politici, după exploziile de la Isfahan în conflictul Israel-Iran

Oficiali politici îndeamnă în primele reacţii - foarte pruente - după riposta Israelului în Iran, la ”evitarea unei escaladări”, relatează AFP.