Peste 7.000 de oameni și-au cumpărat vechime în muncă. Ce trebuie să facă românii care vor să procedeze la fel

×
Codul embed a fost copiat

Mii de români și-au plătit de la începutul anului perioade de vechime în muncă.

Mulți au muncit la negru, în străinătate, iar acum au împlinit vârsta de pensionare. Peste 7.000 de oameni și-au cumpărat vechime în muncă, iar în bugetul statului s-au strâns peste 76 de milioane de lei. Cei care vor să procedeze la fel mai au timp până la sfârșitul verii din 2023.

La Casa de Pensii a Muncipiului București, în fiecare zi, cel puțin șase persoane vin să cumpere retroactiv vechime în muncă. Potrivit legislației, cei interesați pot plăti contribuții la pensie pentru o perioadă cuprinsa între o luna și șase ani.

Bărbat: ”Am avut niste probleme în țara mea și nu am avut ani mulți de muncă și am mai lucrat la o firmă un an, au mai fost și neserioși și am zis să am până în 15, să beneficiez și de o pensie.”

Alina Frățică, șef Serviciu și Contribuții Sociale: ”Oamenii sunt deschiși către tipul acesta de solicitare retroactivă, pentru că sunt goluri, sunt destule persoane care ajung la pensie limită de vârstă și nu îndeplinesc stagiul complet și au 12, 13 ani și le convine să plătească 1, 2 pentru a avea stagiul minim.”

Citește și
Bani
Cum vă puteți cumpăra până la şase ani de vechime în muncă. Termenul limită este 1 septembrie 2023
Românii vor plăti mai mult dacă dispar aceste produse. Ce a spus ministrul Agriculturii

Potrivit datelor Casei Naționale de Pensii, în prima parte a acestui an peste 4.500 de români și-au cumpărat vechime în muncă. Cei mai mulți plătesc contribuțiile aferente unui venit brut de 2.300 de lei, adică salariul minim pe economie, însă autoritățile nu au impus un plafon, ceea ce înseamnă 6.900 lei pe an, sumă care se poate plăti și în rate și nu sunt puțini cei care au achitat suma integrală pe șase ani.

Pentru a cumpăra vechime în muncă trebuie să depuneți o cerere la Casa de Pensii, alături de o copie după cartea de identitate și o declarație pe propria răspundere. În declarație menționați că nu ați încasat pensie și nici indemnizație de șomaj în perioada pentru care vreți să cumpărați vechime. Dacă ați lucrat, de exemplu, doar nouă ani cu forme legale de muncă și doriți să vă asigurați stagiul minim de cotizare, atunci aveți de plătit contribuțiile la pensie pentru plafonul maxim stabilit de autorități, adică șase ani. Cele mai multe solicitări sunt pentru începutul anilor 2000, când românii își făceau curaj și plecau la munca în străinătate.

Bogdan Hossu , președinte Cartel ALFA: ”În perioada 2002, 2003, dar și în periaoda 2018, 2019, sunt marile plecări la muncile agricole, 2002 - 2003 a fost specific pentru Spania și Portugalia, 2018-2019 la lucrările agricole specifice pentru Germania, Franța, în general zone mai apropiate.”

Mare parte din cei care își plătesc anii lipsă sunt români care lucrează în străinătate sau stabiliți de ani în țări, atât din Uniunea Europeană, cât și de peste Ocean – Australia, Canada sau Statele Unite. Cum acești români nu mai au cărți de identitate autoritățile române au decis să accepte inclusiv pașaportul sau certificatul de naștere.

Articol recomandat de sport.ro
S-a aflat cauza morții: ce a condus la decesul iubitului Arynei Sabalenka
S-a aflat cauza morții: ce a condus la decesul iubitului Arynei Sabalenka
Citește și...
CNPP: ”Nu poţi să cumperi nişte ani-vechime doar ca să ieşi mai devreme la pensie. Este nefiresc şi anormal”
CNPP: ”Nu poţi să cumperi nişte ani-vechime doar ca să ieşi mai devreme la pensie. Este nefiresc şi anormal”

Noua lege privind cumpărarea de vechime în muncă nu se aplică pentru pensionarea anticipată, ci doar în cazul pensionării pentru limită de vârstă, deci oamenii nu pot cumpăra ani-vechime doar ca să iasă mai devreme la pensie.

Cum vă puteți cumpăra până la şase ani de vechime în muncă. Termenul limită este 1 septembrie 2023
Cum vă puteți cumpăra până la şase ani de vechime în muncă. Termenul limită este 1 septembrie 2023

Până la 1 septembrie 2023 vă puteți cumpăra vechime în muncă, dacă vă lipsesc ani din stagiul de cotizare sau pur și simplu vreți să vă asiguraţi mai mulți bani la bătrânețe.

Statul scoate la vânzare ani de pensie. Cât costă să-ţi cumperi vechime în muncă
Statul scoate la vânzare ani de pensie. Cât costă să-ţi cumperi vechime în muncă

Statul vinde până la 6 ani de pensie cu cel puțin 6.700 de lei anul românilor care nu au stagiul complet de cotizare sau care vor să se retragă din activitate mai repede, fără penalizări.

Contribuţia minimă în 2020 pentru cumpărarea de vechime în muncă este 25% din salariul minim brut
Contribuţia minimă în 2020 pentru cumpărarea de vechime în muncă este 25% din salariul minim brut

Venitul minim la care se calculează contribuţia de asigurări sociale pentru persoanele care doresc să îşi cumpere vechime în muncă este salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, iar cota de contribuţie pentru anul 2020 este de 25%.

Recomandări
Cătălin Cherecheș este în drum spre România. Fostul primar din Baia Mare, condamnat la 5 ani de închisoare
Cătălin Cherecheș este în drum spre România. Fostul primar din Baia Mare, condamnat la 5 ani de închisoare

Fostul primar al municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheş a fost preluat din Germania şi se află în drum spre România, pentru executarea pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la cinci ani de detenţie pentru luare de mită.  

Se întorc ninsorile. ANM a emis informare de vremea rea pentru toată țara
Se întorc ninsorile. ANM a emis informare de vremea rea pentru toată țara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale de vânt, valabilă până joi seara, la nivelul întregii ţări.

„Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a murit”. Ambasada Regatului Unit obligată să dezmintă informaţiile false
„Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a murit”. Ambasada Regatului Unit obligată să dezmintă informaţiile false

Zvonuri despre moartea regelui Charles al III-lea au înfuriat Ambasada Regatului Unit în Ucraina, după ce informaţii false au circulat în masă pe reţele de socializare şi în unele publicaţii ruseşti şi au determinat-o să reacţioneze în mod oficial.