Norvegienii sunt generosi cu Romania. Guvernul lor ne ofera 20 de milioane de euro pentru un program de combatere a saraciei

×
Codul embed a fost copiat

Norvegienii sunt generosi cu Romania. Guvernul lor ne-a oferit 20 de milioane de euro, pentru un program de combatere a saraciei. Astfel, la Iasi a fost inaugurat un centru social, unde a participat si ambasadorul Norvegiei in Romania.

Primii beneficiari sunt peste 30 de copii, care primesc o masa calda, isi fac temele alaturi de profesori de matematica si limba romana si invata sa foloseasca un calculator. In plus, toti beneficiaza de asistenta unui medic.

Centrul deschis la Iasi este ca o binecuvantare pentru familiile nevoiase din oras. Pana acum, cei care se bucura de acest program sunt peste 30 de prescolari si scolari. Isi pot face lectiile, impreuna cu profesorii specializati de acolo.

Eugenia Roman, cordoonatorului centrului social: "Grupul tinta sunt familiile defavorizate si famiile de romi. Centrul include after school, unde copiii vor veni la ora unu, imediat ce ies de la scoala, sa manance mai intai o masa calda."

Este si cazul unei doamne care se descurca singura, cu un salariu. Are 5 copii, iar patru dintre ei sunt elevi: "Venind aici ei sunt mult mai dezghetati, au luat si FB la matematica sunt foarte mandri si ei, dar si eu ca mama."

Citește și
imbulzeala, COnstanta
Umilinta, la pachet cu ajutorul pentru incalzire. Sute de oameni, obligati sa se calce in picioare
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

Si adultii sunt inclusi in acest proiect. Pot manca acolo, sa se spele sau sa beneficieze de o consultatie medicala. De asemenea, pot urma cursuri de calculatoare.

Beneficiara: "Noi cum nu aveam asigurari medicale, plateam tot. Face foarte mult pentru noi, familiile nevoiase, ca s-a deschis acest centru si mai ales acest cabinet medical."

20 de milioane de euro au investit norvegienii la Iasi. La inaugurare, a fost prezent si ambasadorul Norvegiei in Romania.

Tove Bruvik Westberg, ambasadorul Norvegiei in Romania: "Proiectul are mai multe obiective, sa ajute grupurile vulnerabile si sa contribuie la reducerea saraciei. Este bine sa ii ajuti pe oameni sa aiba o viata decenta, un salariu cu care sa poata sa traiasca, acces la educatie si sanatate."

Astfel de centre vor mai fi deschise, pana in 2017, in alte sapte orase din tara, urmatoarele doua pe lista fiind Bucuresti si Ploiesti.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Nevoiasii din Cavnic si-au ridicat ajutoarele alimentare de la UE, care trebuiau sa vina de Craciun. Cat de mult ii ajuta
Nevoiasii din Cavnic si-au ridicat ajutoarele alimentare de la UE, care trebuiau sa vina de Craciun. Cat de mult ii ajuta

Aproape 1.400 de nevoiasi din localitatea Cavnic, judetul Maramures, au suspinat de sarbatori pentru ca n-au avut ce pune pe masa.

Umilinta, la pachet cu ajutorul pentru incalzire. Sute de oameni, obligati sa se calce in picioare
Umilinta, la pachet cu ajutorul pentru incalzire. Sute de oameni, obligati sa se calce in picioare

Sute de persoane s-au calcat in picioare, luni dimineata, la Constanta, in fata Centrului de Asistenta Sociala, unde s-au impartit ajutoare pentru lemne.

Acuzatii grave la un centru de plasament din Oradea.Copiii spun ca sunt batuti cu pumnii de angajati
Acuzatii grave la un centru de plasament din Oradea.Copiii spun ca sunt batuti cu pumnii de angajati

Situatie revoltatoare la Oradea. Mai multi tineri dintr-o institutie pentru copiii cu probleme psiho-sociale ii acuza pe educatori si chiar pe seful centrului de cruzimi de neimaginat.

Recomandări
Crescătorii de păsări vin cu precizări despre culorile puilor și controalele efectuate de autorități
Crescătorii de păsări vin cu precizări despre culorile puilor și controalele efectuate de autorități

Uniunea Crescătorilor de Păsări din România, din care fac parte aproximativ 150 de crescători, asigură consumatorii că puii din magazine sunt siguri pentru consum.

Primele roșii românești costă de două ori mai mult decât carnea: ”Exagerat! Nu se poate!”. Ce prețuri vor fi de Paște
Primele roșii românești costă de două ori mai mult decât carnea: ”Exagerat! Nu se poate!”. Ce prețuri vor fi de Paște

Primele roșii românești au apărut în piețe, însă puțini clienți le pot cumpăra pentru că un kilogram ajunge și la 50 de lei. Dublu față de pieptul de pui, de exemplu.  

Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias
Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias

Un paramedic SMURD, acuzat că a agresat sexual o pacientă pe care trebuia să o transporte în siguranță, la spital, a fost condamnat la 5 ani și 5 luni de închisoare.