Ads by INTERNET PROTV
ultimele stiri
«
»

Munti de gunoaie adunati dupa vacanta de Rusalii a romanilor. "Nu prea ai cosuri unde sa arunci deseurile"

Embed:

Vacanta a trecut, iar romanii au facut si de aceasta data ce stiu mai bine: au lasat resturi peste tot. In urma celor care au tranzitat tara au ramas tone de deseuri. Practic, nimeni nu si-a pus problema ca amenda este de 3 mii de lei.

Fortati de situatie, angajatii Companiei Nationale de Drumuri au adunat ei PET-urile, dozele de aluminiu, cartoanele si hartiile aruncate la intamplare, pe sosele.

Cei care nu au respect pentru mediu au procedat la fel si in poienite dar si pe sosele.

Constantin Trif, sef district: "Parcarile sunt pline de gunoaie peste media normala si se lucreaza de circa doua zile. Pana acum s-au adunat in jur de 10-12 metri cubi de gunoaie si cred ca se vor mai aduna vreo 5-6 metri cubi."

Cativa domni au avut marti norocul sa poata lua masa intr-o parcare curatata, insa tabloul s-a schimbat repede. Ceea ce spune multe despre modul in care inteleg unii ideea de curatenie.

"Mergeti pe partea cealalta, pe Caransebes-Orsova si veti vedea pe cei de la drumuri cum aduna saci, camioane de fapt"

"Ce sa va spun, ar trebui sa luam exemplu de la altii, sa fim mai civilizati. Nu pot sa imi dau seama, cand e un cos la 2 metri de ce nu arunca acolo."

Altii cauta scuze.

"Nu prea ai cosuri unde sa arunci gunoaiele, majoritatea sunt destul de murdare, nu ai unde sa opresti pe dreapta, sa stai un pic, ca miroase a gunoi, cum e aruncat pe marginea drumului pe aici prin parcare."

Dezolant este ca unii turisti au vrut sa plece acasa si cu amintiri asa ca au devalizat inclusiv semnele rutiere.

Delicat este ca multi nu fac doar mizerie, ci reprezinta si un pericol in trafic. Potrivit celor de la drumuri, in ultimele zile au avut loc 41 de accidente care au provocat pagube sau deteriorari ale infrastructurii rutiere de peste 60 de mii de lei.

 

 

Sursa: Pro TV, Data publicarii: 7 Iunie 2017
Citeste mai multe despre: gunoaie, romani, rusalii,
Ultimele stiri
 
 
 
 
© 2017 Stirileprotv.ro. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii | Despre cookie-uri | Feed