"Minuni pe Camino". Veronica mai are doar cativa km de parcurs pe jos din cei 880. Cum puteti dona pentru copiii bolnavi
880 de kilometri, parcursi pe jos in 33 de zile. Veronica Soare are parte de aventura vietii, ajutand in acelasi timp copiii care sufera de afectiuni cardiace.
Pe 6 iunie 2016, Veronica a pornit de la poalele Pirineilor sa strabata celebrul drum "Camino de Santiago", pe jos. Sunt 880 de kilometri, pe care si-a propus sa ii termine in 33 de zile.
Scopul principal al acestei calatorii este unul caritabil: oricine poate cumpara, simbolic, pasi, donand pentru "Inima Copiilor", asociatie care are grija de nou-nascuti cu probleme grave si copii cu afectiuni cardiace.
Parcursul ei poate fi urmarit pe pagina de Facebook Minuni.ro sau pe blogul Minuni.ro, unde Veronica posteaza zilnic despre experientele pe care le-a trait de-a lungul calatoriei.
Oricine poate dona pentru "Inima Copiilor", indiferent de suma, accesand ACEST LINK. Momentan, s-au strans 26.000 de lei, iar obiectivul este de 50.000 de lei.
UPDATE luni, 11 iulie: Au mai ramas doar cativa kilometri pana cand calatoria va ajunge la final. In continuare, puteti dona bani pentru copiii care sufera de afectiuni cardiace pe http://inimacopiilor.galantom.ro/minunipecamino
Ziua 1 a calatoriei: "Durerea si frumusetea inceputurilor"
"5:47. Deschid ochii si vad ca s-a luminat de ziua. Azi-noapte am adormit inainte de zece, scriind un mesaj ????
Astept ziua asta De multa vreme. Sa ma trezesc si sa ma pregatesc pentru prima zi de #minunipeCamino. Dimineata mea incepe la baie, unde ma intalnesc cu un baiat care a sosit dupa ce am adormit eu. Nu-l cunosc, dar impart cu el mostra mea de pasta de dinti. Pe Camino nu aduci tot tubul, doar cat iti trebuie.
Ceilalti colegi de camera dorm, dar pe cand ma intorc s-au trezit. Fiecare cotrobaie prin rucsac, e cor de fosnet de pungi. Toate lucrurile ne sunt asezate in pungi si pungute. E amuzant si enervant.
6.45. Ies pe usa albuergue-ului in care am innoptat. Am emotii. In cateva minute incepe drumul meu. Pana la Roncesvalles exista doua variante de drum: una usoara, una dificila. Una pe sosea, alta prin munti. Una care nu iti ofera spectacol in fata ochilor, cealalta care te rasplateste pentru efort. Ghiciti pe care am ales-o.
In fata biroului pentru pelerini din localitatea franceza Saint-Jean-Pied-au-Port, locul din care multi pornesc pe Camino de Santiago, ma intalnesc cu Adeline, o suedeza despre care voi afla mai multe in urmatoarele doua ore. Ne-am cunoscut aseara pe stradutele inguste si aglomerate ale oraselului dintre dealurile Pirineilor si ne-am dat intalnire, sa pornim impreuna. Are 24 de ani si a decis sa vina pe Camino acum doua saptamani, cand si-a dat seama ca nu va gasi curand o slujba ca jurnalist si nu mai vrea sa lucreze ca vanzatoare intr-un magazin. E foarte vesela, sparge putin linistea acestei dimineti. Mergem impreuna o buna bucata de vreme, apoi ea o ia inainte, ne-am gasit ore tarziu, la cazarea de azi.
Inceputul drumului a fost foarte greu. De la Saint-Jean-Pied-au-Port pana la Roncesvalles, de unde va scriu acum, sunt 25 de km intre care exista un singur popas unde poti manca sau bea cafea, dupa primii 8km, la Orisson. Adevarat va spun ca imi trecea prin minte, urcand si tot urcand, sa ma opresc la Orisson. Mi-am pus singura ziduri spunandu-mi ca nu am sa pot, dar uite ca am putut.
Repede dupa pornire am inteles ca esti singur pe Camino doar daca vrei sa fii singur pe Camino. Oameni apareau mereu si te depaseau, zambind si urandu-ti traditionalul Buen Camino. Pe unii ii revezi mai tarziu, pe altii poate nu ii mai intalnesti niciodata. E ceva special in aceste intalniri de care te bucuri exact asa cum sunt, fara sa vrei mai mult de la ele. Sigur, cu unii te imprietenesti repede Pe Facebook, se intampla."
Citeste mai multe despre ziua 1 aici
Ziua 3 a calatoriei: "21 km scaldati in socata
"Sunt in Zubiri. M-am dus la culcare ultima si m-am trezit prima. Am iesit afara si am respirat aerul tare al diminetii. E pustiu pe stradutele putine ale oraselului.
telul zilei de azi e sa ajung in Pamplona. Mi-am petrecut noaptea intr-o camera micuta, impreuna cu alti sapte oameni. sase dintre ei mi-ar fi putut fi bunici.
Astrid a incheiat seara trecuta cantand cantece nemtesti din tineretea ei. Sunt fascinata de forta pe care o are la cei 78 de ani ai ei. Ma va depasi a doua zi, sprintara, sa nu cumva sa se rataceasca de grupul ei.
Parasesc micutul albergue cu dureri la picioare, din cauza basicilor facute ieri, dar cu speranta ca acea crema primita de la Jens va face minuni, asa cum spun si el si Astrid.
Jens n-are mai mult de 25 de ani si seamana enorm cu fratz. Aceeasi statura, poate si aceeasi fizionomie. Imi vede picioarele si imi spune ca imi da niste crema nemteasca. Nu pricep pe loc, dar mi-o da de tot. E un gest tare generos, avand in vedere ca asta e abia a treia zi de drum si e posibil sa aiba nevoie de ea. Hirschtalg, asa se numeste crema si acum, patru zile mai tarziu, pot spune ca e magica."
Citeste mai multe despre aventurile Veronicai in celelalte zile aici
ULTIMELE STIRI
