Maratonul International Cluj ajunge la a 6-a editie. Organizatorii vor sa formeze cel mai mare lant uman, pe 10,5 kilometri

×
Codul embed a fost copiat

Peste 4 mii de oameni vor participa anul acesta la cea de-a sasea editie a Maratonului International Cluj, ca sa stranga bani pentru copii defavorizati.

Pe langa scopul caritabil insa, organizatorii isi propun sa-i provoace in competitie si pe spectatori. Cu ajutorul lor, vor sa formeze cel mai mare lant uman, care sa se intinda pe tot traseul de 10,5 kilometri si, astfel, sa stabileasca un record mondial.

La fel ca anul trecut, marea de oameni va alerga pe 10 aprilie, pentru indeplinirea unui scop caritabil. De data aceasta, educatia este miza. 120 de copii din familii defavorizate vor fi sustinuti, pentru a merge la scoala.

Patricia Fodorenco, PR-ul evenimentului: "Pentru copiii din familii defavorizate, primii lor ani de scoala este propriul lor maraton, pentru ca nu beneficiaza de sustinerea parintilor. Nu au minimul necesar pentru a merge la scoala."

Pe langa indeplinirea scopului nobil, organizatorii dau si-o pata de culoare evenimentului. Pe langa cei peste 4 mii de sportivi care alearga, vor sa-i includa ACTIV in competitie si pe spectatori.

Citește și
Maratonul International AROBS Cluj-Napoca provoaca fanii la stabilirea unui record national
Maratonul International AROBS Cluj-Napoca provoaca fanii la stabilirea unui record national
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Voicu Oprea, organizator maraton: "Vrem sa facem cel mai lung lant uman pe parcursul intregului marathon, de aproximativ 10,5 km."

De aceea, este nevoie de cat mai multi oameni care sa asiste, de pe margine, la maraton. Ei nu trebuie decat sa-si dea mana si, astfel, sa formeze un lant uman gigantic, ce ar trebui sa stabileasca si-un record mondial.

Catalin Sampetreanu, maratonist: "Daca primesti energie din partea celor de pe margine, este foarte important. Efectiv, preiei energia lor si o transformi intr-un timp cat mai bun."

Startul Maratonului International Cluj se va da pe 10 aprilie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Patru ambasadori si United Way Romania „alearga” pentru educatia copiilor defavorizati la Maratonul International de la Cluj
Patru ambasadori si United Way Romania „alearga” pentru educatia copiilor defavorizati la Maratonul International de la Cluj

Organizatorii Maratonului International AROBS Cluj-Napoca dedica cea de a VI-a editie educatiei copiilor din familii defavorizate, lansand o campanie de strangere de fonduri pentru achizitionarea a 120 de kit-uri scolare.

Maratonul International AROBS Cluj-Napoca provoaca fanii la stabilirea unui record national
Maratonul International AROBS Cluj-Napoca provoaca fanii la stabilirea unui record national

Clujenii sunt invitati sa lase masinile acasa si sa participe la stabilirea recordului pentru cel mai lung lant de sustinatori la un maraton. Cea mai creativa echipa de sustinatori, cu cele mai haioase costume va fi premiata.

Romanul de pe locul 3 la maratonul de la Polul Nord si-a povestit experienta extrema:
Romanul de pe locul 3 la maratonul de la Polul Nord si-a povestit experienta extrema: "A fost o lupta pentru supravietuire"

La finalul unei aventuri care le-a testat rezistenta fizica si psihica, cei trei ultra maratonisti romani sunt din nou impreuna.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.