Mai multe familii nevoiase au ramas fara alocatiile pentru educatia copiilor. Cate absente aveau acestia la scoala

×
Codul embed a fost copiat

Desi statul ofera bani pentru familiile nevoiase ca sa-i duca pe cei mici la scoala, in judetul Bistrita-Nasaud autoritatile au constatat ca multi dintre ei nu au ajuns la cursuri.

Dupa somatii nesfarsite, au trecut la fapte: au retras ajutoarele sociale pentru 44 de familii. Iar pentru alte aproape 200 de familii, sumele primite ca suport financiar au fost diminuate. 

Parintii care beneficiau de alocatie pentru sustinerea familiei s-au trezit cu o mare surprinza in aceasta luna. Din cauza copiilor care au depasit 20 de absente de fiecare, in tot semestrul trecut la scoala, familiile nu vor mai primi deloc banii dati pentru educatie sau se vor alege cu sume mai mici.

Revoltati ca nu mai primesc indemnizatia, unii parinti recunosc ca nu au stiut ca odraslele lor au lipsit de la cursuri. Altii spun insa ca au fost nevoiti sa ii ia pe cei mici cu ei la muncile campului.

In judetul Bistrita Nasaud, semestrul acesta, 44 de familii au fost instiintate ca nu vor mai primi deloc alocatia pentru sustinerea familiei, iar alte 192 de familii vor primi indemnizatia diminuata.

Citește și
afterschool
Centre afterschool facute din bani europeni zac nefolosite de ani de zile: "Ce sa facem, daca asta e Romania in care traim?!"
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

Scrisoarea primita prin posta i-a surprins pe unii parinti care nu stiau ca odraslele lor au reusit sa adune peste 20 de absente, astfel incat au pierdut indemnizatia.

Un domn are 5 copii si doar trei merg la scoala. Asa ca le-a pierdut toate cele 3 ajutoare sociale. La fel a patit si doamna Lucretia care a aflat ca baiatul ei nu a prea dat pe la scoala. Femeia primea lunar, pentru a-l sprijini in educatie, 107 lei.

De anul acesta legistaltia este mult mai permisiva. Daca o familie are mai multi copii la scoala si doar unul absenteaza, parintii primesc totusi banii celor care frecventeaza scoala.

Trist este ca multi parinti recunosc ca nu si-au trimis copiii la scoala pentru ca nu au avut cu cine sa ii lase atunci cand au mers la munca sau chiar i-au luat pe copii la muncile agricole.

Familiile care beneficiaza de acesti bani trebuie sa faca dovada ca nu au venituri mai mari de 530 de lei de persoana si nu au bunuri care sa aduca venituri mai mari de 2500 de euro.

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
"Scoala Altfel", in penitenciar. Mai multi elevi din Ploiesti au ascultat marturisirile unor detinuti. Ce reactii au avut

 Lectie dura oferita unor elevi din Ploiesti prin programul "Scoala Altfel". Adolescentii au ajuns intr-un penitenciar, unde au ascultat marturisirile unor detinuti pentru care viata presupune o perioada mai lunga sau mai scurta de detentie.

Centre afterschool facute din bani europeni zac nefolosite de ani de zile:
Centre afterschool facute din bani europeni zac nefolosite de ani de zile: "Ce sa facem, daca asta e Romania in care traim?!"

In timp ce rata abandonului scolar creste alarmant in special la sate, mai multe centre afterschool facute din bani europeni sunt nefolosite de ani de zile.

Recomandări
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”

Israelul a lansat joi noapte un atac asupra Iranului, după acțiunea din weekend asupra teritoriului său. Explozii puternice s-au auzit în centrul țării, în orașul Isfahan, în apropierea unei baze militare.

Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat
Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat vineri licitația pentru modernizarea căii ferate Constanța-Mangalia, după mai multe amânări.

Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic
Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic

Israelul a lansat vineri dimineață un atac asupra Iranului, după atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute.