INTERVIU. Cum s-au comportat elevii în primele zile de ”școală cu mască”: ”Am rămas surprinsă”

×
Codul embed a fost copiat

A trecut o primă săptămână de la începutul unui nou an școlar atipic, plin de provocări atât pentru elevi și părinți, cât și pentru profesori.

În toată această săptămână, nu a fost zi în care să nu apară câte un caz de îmbolnăvire cu COVID19, care a dat peste cap toate planurile școlii respective.

Despre școală în vremuri de pandemie am stat de vorbă cu doamna Violeta Dascălu, directoarea Școlii Gimnaziale Ferdinand I din București. Invitată la Știrile Pro TV, ea a declarat că a fost foarte suprinsă să descopere că toți copiii s-au arătat ”foarte responsabili”, ”parcă prea responsabili”, față de respectarea regulilor sanitare impuse de pandemia de Covid-19.

”Am descoperit niște copii foarte responsabili. Parcă prea responsabili, mai adaptați decât adulții. Niciunul n-a protestat că poartă mască, niciodată n-a dat masca jos niciun copil, decât dacă a ieșit afară în pauză cu un adult însoțitor, în curtea școlii, cu respectarea distanței și așa mai departe. Și parcă și atunci le era teamă cumva să le dea jos. De asemenea, sunt destul de atenți la gesturile lor și la ceea ce fac. În pauză, când vine pauza, îi rugăm să iasă din bancă și să iasă pe hol, să meargă la baie, să nu stea tot timpul pe scaune. Am rămas foarte surprinsă să văd aceste comportamente. Deja, parcă erau lucrate acasă. Simt teamă în rândul copiilor, mai puțin a noastră, a adulților. Noi suntem obosiți după o săptămână de școală, că a fost presiune mare și atenție mare din partea noastră, să-i observăm, să fim atenți la reacțiile lor, la nevoile lor...” - a spus profesoara, în direct la Știrile Pro TV.

Citește și
elev
Încă 12 şcoli, trecute în scenariul roşu. Situația după prima săptămână de cursuri
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

 

Întrebată cum s-au descurcat profesorii cu transmiterea cursurilor în sistem online, directoarea Școlii Gimnaziale Ferdinand I din București a explicat că această unitate de învățământ s-a pregătit din timp pentru această metodă de predare, astfel că toți dascălii folosesc lavaliere, astfel încât sunetul să fie bun pentru cei care urmaresc de casă.

În schimb, eaa a subliniat faptul că una dintre principalele probleme o reprezintă lipsa dispozitivelor electronice corespunzătoare petru unii dintre elevi.

”Avem conexiune la internet impecabilă, avem camere web în fiecare sală de clasă. Problema nu este la noi, încă, ci este la unii copii care nu au decât telefoane sau nu au sisteme tehnologice suficiente.” - a declarat Violeta Dascălu.

O altă problemă întâlnită este cea a comunicării în clasă. Copiii aflați în ultimele bănci au dificultăți în a înțelege corect cursurile predate de profesori, din cauza măștilor care bruiază sunetele.

”Și eu aveam probleme cu auzul copilului din ultima bancă. El cu mască, eu cu mască. Din fericire, avem spații destul de generoase și puteam, eu, cumva, să mă apropii la o distanță rezonabilă încât să-l aud. Și cred că și copiii din ultima bancă aud mai greu, pentru că și semnalul meu cu mască este mai puțin sonor.” - a mai spus directoarea școlii Ferdinand.

De asemenea, părinții se plâng de faptul că nu au cu cine să lase copiii acasă. Elevii petrec acum mai mult timp acasă, din cauza împărțirii stricte a grupelor școlare, ca urmare a distanțării care trebuie respectată în clasă.

”Cel mai greu este să stai multe ore cu masca pe față, pentru adulți.” - concluzionează profesoara. 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Ce a pățit o profesoară din R. Moldova care a criticat inaugurarea cu fast a unei toalete
Ce a pățit o profesoară din R. Moldova care a criticat inaugurarea cu fast a unei toalete

O profesoară de la școala din Republica Moldova unde a fost inaugurată cu fast o toaletă zilele trecute, care s-a arătat deranjată de eveniment, a fost certată de președintele raionului Râșcani, scrie NordNews.md.

Încă 12 şcoli, trecute în scenariul roşu. Situația după prima săptămână de cursuri
Încă 12 şcoli, trecute în scenariul roşu. Situația după prima săptămână de cursuri

Încă 12 unităţi de învăţământ din ţară au trecut, vineri, în scenariul roşu, arată situaţia centralizată de Ministerul Educaţiei.

Apar noi cazuri de elevi infectați cu Covid-19. SITUAȚIA în țară
Apar noi cazuri de elevi infectați cu Covid-19. SITUAȚIA în țară

Continuă să apară noi cazuri de elevi infectați cu Covid-19, după deschiderea școlilor. Primele cazuri au apărut la doar câteva zile după ce anul școlar 2020-2021 a început.

Manuale 3D, folosite de 5.000 de profesori din România. Cum funcționează
Manuale 3D, folosite de 5.000 de profesori din România. Cum funcționează

Predarea lecțiilor la clasă s-ar putea transforma în adevărate călătorii, cu ajutorul animațiilor 3D.

Crește numărul școlilor din scenariul roșu, după ce mai mulți elevi au fost infectați cu coronavirus
Crește numărul școlilor din scenariul roșu, după ce mai mulți elevi au fost infectați cu coronavirus

În a patra zi de şcoală au apărut primele cazuri de elevi depistaţi pozitiv, după ce au apucat să participe la ore. Rezultatul? Clasele lor au fost închise pentru igienizare, iar colegii vor învăţa în sistem online şi sunt obligaţi să stea izolaţi 14 zile

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.