Ceremonie pentru victimele accidentelor rutiere, la Iaşi. Judeţul e campion la tragedii pe şosea

×
Codul embed a fost copiat

A fost o zi plină de emoţie sâmbătă la Iaşi. Zeci de oameni au înălţat baloane colorate spre cer pentru a comemora sutele de persoane care si-au pierdut viaţa în accidente rutiere.

Au tras astfel un semnal de alarmă asupra tragediilor care se întâmplă zilnic pe străzile din România.

Chiar în inima oraşului, lângă Palatul Culturii, zeci de baloane s-au înălţat spre cer, în amintirea celor care s-au stins în accidente rutiere. Mulţi dintre cei prezenţi la eveniment au trăit pe pielea lor experienţe neplăcute. Printre participanţi s-a numărat şi Cătălin Moroşanu.

Teribilismul, viteză şi consumul de alcool fac cele mai multe victime pe drumurile din ţară, potrivit poliţiştilor. "După statisticile INS, Iaşiul e primul judeţ din ţară că număr de accidente rutiere, că număr de morţi şi răniţi”, spune un voluntar.

Adina Lupu, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi: "Poliţia ieşeană recomandă atât conducătorilor auto cât şi celorlalţi participanţi la trafic să respecte regulile de circulaţie."

Citește și
accident Sibiu
Microbuz cu pasageri, răsturnat pe DN 7, în Sibiu, după ce a acroşat un biciclist
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

România şi Bulgaria sunt ţările cu cel mai mare număr de decese rutiere la mia de locuitori, aproape dublu faţă de media înregistrată la nivelul Uniunii Europene, arată statisticile privind securitatea rutieră, publicate de Comisia Europeană.

Articol recomandat de sport.ro
Primul lucru făcut de Dani Alves, după eliberarea condiționată
Primul lucru făcut de Dani Alves, după eliberarea condiționată
Citește și...
Sportiv mort într-un accident de motocicletă, la câteva ore după ce și-a luat permisul
Sportiv mort într-un accident de motocicletă, la câteva ore după ce și-a luat permisul

Alex Arabadji, un halterofil basarabean stabilit în Galați și legitimat la un club din localitate, a murit într-un accident de motocicletă.

Microbuz cu pasageri, răsturnat pe DN 7, în Sibiu, după ce a acroşat un biciclist
Microbuz cu pasageri, răsturnat pe DN 7, în Sibiu, după ce a acroşat un biciclist

Un microbuz în care se aflau trei persoane s-a răsturnat, duminică, pe Drumul Naţional 7, în judeţul Sibiu, după ce a acroşat un biciclist ce a traversat neregulamentar.

Despăgubiri pentru traume psihice după accident, în noua Lege RCA
Despăgubiri pentru traume psihice după accident, în noua Lege RCA

Cât costă o mână ruptă? Dar un psihic zdruncinat? Sunt întrebări la care vor răspunde judecătorii atunci când vor stabili ce sumă poate primi victima unui accident rutier.

Recomandări
Avertisment lansat de Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge rapid războiul pe teritoriul NATO
Avertisment lansat de Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge rapid războiul pe teritoriul NATO

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă.

România a devenit noua obsesie a Rusiei. Declarațiile care spun totul despre tensiunile dintre Moscova și București
România a devenit noua obsesie a Rusiei. Declarațiile care spun totul despre tensiunile dintre Moscova și București

După o perioadă în care și-a concentrat atenția asupra Ucrainei și a Occidentului, mai ales în contextul masacrului din Moscova, dar și al războiului aflat în desfășurare, Rusia a luat în vizor, la nivel declarativ, România.

Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: „Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare”
Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: „Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare”

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a plătit la ultima factură de energie electrică suma de 199 lei şi nu ştie de ce a fost „o factură destul de mare”, în contextul în care nu este un mare consumator de energie.