Bugetul participativ. Cluj este primul oraș cu proiecte de investiții alese de comunitate

×
Codul embed a fost copiat

Ideea bugetarii participative, prin care cetățenii decid cum se va cheltui o parte din bugetul local, prinde tot mai mult contur în orașele de la noi din țară.

La Cluj, primul oraș care a îmbrățișat această inițiativă, deja s-au stabilit cele 15 proiecte care vor fi implementate din 2018. După modelul Clujului, și Oradea, Timișoara și București au început consultarea cetățenilor.

La școala gimnazială Nicolae Titulescu din Cluj învață câteva sute de elevi. Profesorii susțin că, în ultimii ani, imobilul a devenit neîncăpător. Ca să amenajeze mai multe clase, conducerea școlii a cerut bani de la Primărie.

Proiectul lor a fost votat de aproape 3000 de oameni, iar școala va primi acum 150.000 de euro pentru lucrări de extindere și modernizare.

Rodica Gavriș Pascu, învățătoare: "Se dorește a fi un complex educațional cu o sala de sport spațioasă, generoasă, în care copiii să își desfășoară activitățile normal, o sala de recreere, o sala de mese spațioasă și luminoasă și săli de clasă mai multe."

Citește și
Euro
Domeniul în care oferta de joburi s-a dublat în acest an. Salariile ajung și la 5.000 de euro
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

Clujenii au convins Primăria să finanțeze și un proiect prin care mai mulți tineri au cerut să fie amenajate toatele publice destinate și persoanelor cu dizabilități.

Ilinca Rotariu, inițiator proiect: "În majoritatea orașelor din afară astfel de toalete există de foarte mulți ani, sunt și toalete simple adaptate. În Cluj ce variante există? Nu există. Cele care sunt în centru în gangurile subterane acolo nu am niciun fel de acces."

La Cluj, oamenii cu ințiativă au cerut finanțare de la Primărie pentru mai bine de 300 de proiecte.

Locuitorii orașului au avut posibilitatea să le voteze, iar cele care au strâns cele mai multe aprecieri vor fi finanțate de la bugetul local. Suma alocalata pentru este de peste 2 milioane de euro.

De anul viitor și primăria din Oradea are la dispoziție un milion și jumătate de euro pentru proiecte de investiții care vor fi alese de comunitate.

Eduard Florea, city manager Oradea: "Cei care doresc să depună astfel de proiecte trebuie să se logheze pe portal și să încarce datele necesare de prezentare a proiectului respectiv, cât și beneficiarii, durata proiectului, o estimare a valorii, după care proiectul este transmis spre analiză și publicare către Primăria Oradea."

Proiectele vor fi votate pe internet și în întâlniri publice organizate de Primărie. În final, zece dintre ele vor primi sumele cuvenite.

Ideea finanțării unor proiecte votate de comunitate a fost folosită și la Timișoara. Printr-o Fundație pentru Tineret, Primăria a alocat 60.000 de lei pentru 31 de idei utile comunității.

Mihai Vîlcea, președinte Fundsția Juudețeană pentru Tineret din Timiș: "Sunt proiecte care pleacă de la simularea activității Consiliului Local și terminând cu caravane prin cartiere sau cursuri pentru mămici tinere."

Daca proiectele cu pricina vor fi bine primite de timișoreni, primăria va suplimenta în următorii ani suma pentru bugetul participativ.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
Apartamentele se scumpesc încontinuu. Al 6-lea oraș în care prețurile au depășit 1.000 euro/mp
Apartamentele se scumpesc încontinuu. Al 6-lea oraș în care prețurile au depășit 1.000 euro/mp

Celelalte oraşe unde preţul a depăşit acest prag sunt Bucureşti, Cluj, Timişoara, Constanţa şi Craiova.

Domeniul în care oferta de joburi s-a dublat în acest an. Salariile ajung și la 5.000 de euro
Domeniul în care oferta de joburi s-a dublat în acest an. Salariile ajung și la 5.000 de euro

Cele mai multe oferte de joburi sunt în București, Cluj-Napoca și  Timișoara.

Antreprenori de pe băncile facultății. Peste 1.700 de firme clujene, înființate de studenți
Antreprenori de pe băncile facultății. Peste 1.700 de firme clujene, înființate de studenți

Tot mai mulţi tineri aleg să devină antreprenori încă de pe băncile facultăţii, iar marile centre universitare sunt fruntaşe la acest capitol, cu mii de afaceri pornite de studenţi.

Recomandări
Israelul atacă Iranul. Explozii puternice și în sudul Siriei
Israelul atacă Iranul. Explozii puternice și în sudul Siriei

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News joi seară, citând un înalt oficial american, transmite vineri AFP.

Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA

Israelul și Statele Unite au folosit pentru prima oară într-o situație reală interceptoarele de rachete balistice împotriva proiectilelor lansate de Iran.

România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc
România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc

"Masa caldă" în școli este în peste 60% din cazuri un sendviș sau un pachet cu hrană rece. Programul național funcționează doar într-o treime dintre școlile alese de Ministerul Educației, care dă vina pe incompetența autorităților locale.