Avertisment de la virusologi pentru românii care vor merge la terasă de la 1 iunie

×
Codul embed a fost copiat

Proprietarii teraselor din întreaga ţară muncesc de zor pentru că luni, 1 iunie, atunci când pot deschide, să fie totul pus la punct. Cei mai mulţi spun că nu vor mări preţurile, chiar dacă au investiţii de făcut şi vor câştiga mai puţin.

Speră însă că măsurile se vor relaxa mai mult peste două săptămâni şi nu vor mai fi nevoiţi să primească doar 4 clienţi la mese, cu doi metri distanţă între ele. Experţii spun însă că şi aşa riscul de infectare creşte atunci când bate vântul.

„Ruleta” devine un accesoriu important la terase. În Bucureşti, pe malul Dâmboviţei, măsurătorile au început dimineaţă devreme.

Patru persoane la aceeaşi masă şi peste doi metri distanţă între mese sunt singurele reguli pe care le ştiu reprezentanţii teraselor. Alte detalii nu au primit deocamdată. Într-un local, de exemplu, oamenii nu ştiu dacă vor putea redeschide şi spaţiile închise cu geamuri culisante.

Terasa va putea folosi doar o treime dintre locuri, aşa că accesul se va face pe bază de rezervare.

Citește și
Terasa
EXCLUSIV. Ce reguli vom respecta din 1 iunie, când se deschid terasele. Măsuri pentru litoral
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

Fiecare masă nefolosită, fiecare scaun pus deoparte înseamnă minusuri de până la câteva mii de lei lunar în încasările patronilor şi sute de lei lipsa în bacşişul chelnerilor. Culmea, unor salariaţi le-a fost greu să aranjeze mesele în spaţii mai generoase că până acum.

Deşi încasările vor fi mai mici, patronii nu vor să mărească preţurile în prima fază. Cei mai mulţi speră că vor reuşi să revină cu activitatea la normal după 15 iunie.

Cert este că se fac de pe acum pregătiri şi în spaţiile închise. Firmele de curăţenie au un weekend plin.

În toată povestea au de câştigat clienţii, dornici să-şi bea cafeaua sau cocktailul în locuri mai aerisite.

Şi la Cluj şi Iaşi, clienţii trebuie să îşi facă rezervare. Şi deja sună telefoanele.

Nici pe litoral patronii nu vor deocamdată să mărească preţurile, în ciuda locurilor mai puţine.

Un avertisment vine de la virusologi, care precizează că atunci când bate vântul, nici distanţa de doi metri între mese nu va conta, dacă în zonă strănută o persoană infectată, fără mască. Mai mulţi oameni care râd, vorbesc tare, mănâncă ori beau în aer liber formează aşa numitul nor biologic, susţin specialiştii. Adică aer cald şi umed, în care se plutesc, în suspensie, picături cu virusuri.

Autorităţile nu au precizat de când ar putea fi deschise şi spaţiile interioare, acolo unde în acest moment patronii de localuri plătesc chirii piperate, aşa cum sunt cele din centrul istoric al Capitalei şi în zonele de promenadă din celelalte oraşe.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
Numărul de rezervări pe litoral s-a triplat după anunţul preşedintelui privind deschiderea plajelor la 1 iunie
Numărul de rezervări pe litoral s-a triplat după anunţul preşedintelui privind deschiderea plajelor la 1 iunie

Numărul de rezervări pe litoral s-a triplat joi faţă de zilele anterioare, după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că românii vor putea merge la plajă începând cu 1 iunie.

EXCLUSIV. Ce reguli vom respecta din 1 iunie, când se deschid terasele. Măsuri pentru litoral
EXCLUSIV. Ce reguli vom respecta din 1 iunie, când se deschid terasele. Măsuri pentru litoral

România se pregătește să aplice cele mai așteptate măsuri de relaxare din această vară, după epidemia de Covid-19, și anume deschiderea teraselor și a plajelor de pe litoral.

Recomandări
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad

Un diplomat european a dezvăluit, miercuri, pentru Syria TV, că Serviciului Secret din România a vizitat Siria și s-a întâlnit cu președintele Bashar al-Assad și cu directorul serviciilor de informații siriene, Hossam Luke.

Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA

Israelul și Statele Unite au folosit pentru prima oară într-o situație reală interceptoarele de rachete balistice împotriva proiectilelor lansate de Iran.

România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc
România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc

"Masa caldă" în școli este în peste 60% din cazuri un sendviș sau un pachet cu hrană rece. Programul național funcționează doar într-o treime dintre școlile alese de Ministerul Educației, care dă vina pe incompetența autorităților locale.