Angajaţii Metrorex au anunțat că vor intra în grevă generală pe perioadă nedeterminată

Aglomeratie la metrou miercuri
Agerpres

Angajaţii Metrorex vor intra în grevă generală pe perioadă nedeterminată de miercuri, între orele 4:00 - 16:00, dacă până atunci nu va fi rezolvat conflictul de muncă.

Anuntul a fost făcut de liderii Sindicatului Liber Metrou (USLM).

"În urma intervenţiei administraţiei, precum şi a interpretării Legii 62/2011, nu a fost însuşită ideea că activitatea metroului este o activitate continuă, aşadar suntem nevoiţi să amânăm greva propriu-zisă cu minim două zile. Astfel, Consiliul General USLM a fost întrunit şi a hotărât continuarea conflictului colectiv de muncă prin greva generală începând cu ziua de miercuri, 21.11.2018, între orele 4:00 - 16:00, pe perioadă nedeterminată.

Considerăm de asemenea că aceste două zile ajută la dezamorsarea conflictului colectiv de muncă pentru a evita neplăcerile publicului călător.", potrivit unui comunicat al USLM.

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat miercuri seara că greva de la metrou este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţii, metroul Bucureşti nefiind construit pentru bunăstarea câtorva dintre liderii sindicatului.

Citește și
grevă de avertisment metrou
Grevă la metrou, joi dimineață. Timp de două ore, niciun tren nu a circulat
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

"Auspiciile sub care fac aceste declaraţii de presă sunt legate de faptul că, după părerea mea, bogaţii din Ministerul Transporturilor au luat ostatice companiile din subordinea sa, şi mă refer aici la faptul că, spre deosebire de cei mulţi angajaţi din diverse companii ale MT, care lucrează în condiţii grele şi cu salarii mici, astăzi ne confruntăm cu o posibilă grevă pe care sindicatul de la metrou vrea să o declanşeze pentru a susţine o revendicare salarială de 42%, la care nu a înţeles să renunţe sau să negocieze nici până astăzi.

Metroul Bucureşti nu a fost construit pentru bunăstarea câtorva dintre liderii sindicatului, care, de mai bine de 20 de ani, conduc sindicatul Metrorex şi negociază în numele a mii de angajaţi ai acestuia întotdeauna având în vedere şi propriile lor interese. Această grevă nu este pentru bunăstarea muncitorilor de la Metrorex. Această grevă este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţiile de metrou", a subliniat Şova, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, negocierile referitoare la încheierea Contractului Colectiv de Muncă au început cu câteva luni în urmă, au fost 8 runde de negocieri, iar principala şi singura revendicare nenegociabilă a fost creşterea salariilor cu 42%.

"În aceste condiţii, nici la concilierea pe care administraţia Metrorex a avut-o la Inspectoratul Teritorial al Muncii cu reprezentanţii sindicatului aceştia nu au acceptat - şi există documente în acest sens - niciun fel de reducere a procentului pe care îl pretind", a afirmat şeful de la Transporturi.

Ministrul de resort a menţionat, totodată, că angajaţii de la metrou au beneficiat de creşteri salariale în ultimii patru ani astfel: în 2015 - 9%, în 2016 - 12%, în 2017 - 21% şi în 2018 ar trebui negociată o creştere salarială de 42%.

Lucian Şova a arătat, totodată, că numărul de salariaţi de la Metrorex este de 4.528, din care personal TESA - 953 de persoane, personal de conducere - 132, personal de execuţie - 821 şi personal operativ - 3.575.

Salariul mediu brut lunar pe cele mai importante categorii de salariaţi este de 7.300 lei pentru personalul tehnic, 8.000 lei pentru mecanici şi mecanici ajutor şi 5.300 lei pentru cei care lucrează în regim de noapte în staţiile şi pe liniile de metrou. Ministrul a amintit că, pe lângă salarii, există o serie de beneficii negociate şi obţinute de salariaţii Metrorex, precum tichete de masă de 12 lei/zi, decontarea a 75% din valoarea biletelor de odihnă şi de tratament, decontarea a 50% din costul abonamentelor pe calea ferată şi rutieră, decontarea a 99% din preţul cazării la Hotelul Zamora din Buşteni (hotel care aparţine sindicatului) sau permise CFR cu minimum 6 călătorii.

"Dacă, astăzi, noi vom ceda nu negocierii, ci şantajului la care sunt supuşi nu angajaţii Metrorex, nu conducerea Metrorex, nu conducerea Ministerului Transporturilor, ci sutele de mii de bucureşteni care beneficiază de acest serviciu, practic fiecare bucureştean va trebui ca, de la data la care va intra în vigoare un Contract Colectiv de Muncă care să prevadă o creştere cu 42% a salariilor, fiecare călător va plăti echivalentul unei pâini pe zi, pâine care în loc să fie mâncată acasă va fi transferată celor de la Metrou, mai ales în beneficiul liderilor sindicali. Dacă noi vom accepta creşterea de 42% la salarii, aceasta nu va putea fi dusă decât în costurile biletelor de călătorie. Vreau să ştie toţi bucureştenii că, practic, astăzi, noi cu toţii suntem supuşi unei presiuni sindicale care trebuie, în viziunea celor care ameninţă cu greva, să conducă la creşterea preţurilor la biletul de metrou la 4 lei o călătorie, 8 lei - două călătorii. Mie nu mi se pare că acest lucru poate fi acceptat nici de către Ministerul Transporturilor, nici de către administraţia Metrorex, nici de către cetăţenii care circulă cu metroul", a subliniat Lucian Şova.

Şeful de la Transporturi a reiterat faptul că administraţia Metrorex este deschisă negocierilor, însă nu unui şantaj.

"Pe de altă parte, vreau să îi spun domnului Rădoi că, aşa cum am făcut-o în ultimele două luni, o facem şi astăzi şi vorbesc aici în numele administraţiei Metrorex: suntem deschişi negocierii, dar nu unui şantaj. Administraţia Metrorex, succesiv, a propus diverse procente de creştere a salariului. Astăzi, începând de la această oră, îi spun domnului Rădoi: fiecare oră care trece până la semnarea Contractului Colectiv de Muncă înseamnă pierderea a câte unui procent din cele negociate până astăzi cu administraţia Metrorex.

Vreau să se ştie bine că astăzi, practic, noi nu negociem pentru liniştea noastră. Negociem pentru interesele milioanelor de bucureşteni, a milioanelor de călători cu metroul, care trebuie să plătească servicii corecte pe care Metrorex trebuie să le furnizeze în condiţii de calitate şi nu negociem şi nu vom negocia niciodată pentru beneficiile unui grup restrâns de lideri care, de fapt, manipulează întregul personal de la Metrorex. Ion Rădoi vinde iluzii astăzi tuturor angajaţilor din Metrorex spunându-le că poate să negocieze o creştere de 42% a salariilor lor. De fapt, ştie foarte bine că 42% creştere salarială este ilegală. Creşterea salarială nu poate fi acordată decât în corelare cu creşterea productivităţii muncii, lucruri care au fost discutate la nenumăratele întâlniri pe care administraţia Metrorex le-a avut cu sindicatul", a explicat oficialul MT.

Trenurile de metrou nu au circulat nici joi dimineaţa, în intervalul orar 4:00 - 6:00, în urma declanşării unei greve de avertisment de către USLM.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Tânărul găsit mort în tunelul de la metrou a vrut să meargă pe jos, între stații
Tânărul găsit mort în tunelul de la metrou a vrut să meargă pe jos, între stații

Tragedie cu multe semne de întrebare în subteran, joi seară, în Capitală.

Grevă la metrou, joi dimineață. Timp de două ore, niciun tren nu a circulat
Grevă la metrou, joi dimineață. Timp de două ore, niciun tren nu a circulat

A fost grevă de avertisment joi dimineață, la metrou. Timp de două ceasuri, începând cu ora 4:00, niciun tren nu a circulat. Iar porțile nu s-au deschis la ora 5:00, așa cum se întâmplă de obicei.

Grevă la metrou, joi dimineață. Intervalul orar în care nu vor circula trenurile
Grevă la metrou, joi dimineață. Intervalul orar în care nu vor circula trenurile

Grevă la metrou. Trenurile de metrou nu vor circula joi dimineaţa, în intervalul orar 4:00 - 6:00, în urma declanşării unei greve de avertisment de către Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM), informează Metrorex.

Lucian Șova, reacție după greva de la metrou: ”Metroul nu a fost construit pentru bunăstarea câtorva lideri”
Lucian Șova, reacție după greva de la metrou: ”Metroul nu a fost construit pentru bunăstarea câtorva lideri”

Lucian Şova afirmă că greva anunţată pentru joi a angajaţilor de la metrou nu este "pentru bunăstarea muncitorilor de la Metrorex, această grevă este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţiile de metrou"

Recomandări
Români plecați la muncă în UK, transformați în sclavi. O familie de infractori le lua actele și făcea avere de pe urma lor
Români plecați la muncă în UK, transformați în sclavi. O familie de infractori le lua actele și făcea avere de pe urma lor

Traficanţi români de persoane, condamnaţi în Marea Britanie. Sub paravanul unei afaceri de „leasing de personal”, aduceau muncitori din România şi îi exploatau.

Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990

Petre Roman a ajuns joi la sediul Parchetului General, ca să ia la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Roman a fost premierul României între 1989-1991.

Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale
Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale

Alte trei bănci au câștigat procesele cu Autoritatea Națională a Consumatorilor, care le obligase să emită scandețare cu rate egale la credite pentru toși clienții. La acest moment sunt cinci instituții bancare care au avut căștig de cauză.