9 dintre marile universitati ale lumii si-l doresc, dar el nu-si permite sa plece. Ajuta-l pe Cosmin sa isi implineasca visul

×
Codul embed a fost copiat

Dupa ce au realizat cat sunt de valorosi unii dintre tinerii nostri, tot mai multe facultati din afara le acorda burse pentru plata studiilor.

Astfel, cei care au terminat liceul cu note stralucite au fost deja admisi in universitati de prestigiu din intreaga lume. Vor fi departe de familii si de prieteni, dar au sansa unei cariere de succes. Asadar, invatatura, chiar si in Romania, iti da sanse, totul e sa le vezi.

Cosmin e unul dintre tinerii romani pe care si-l doresc acum 9 mari universitati ale lumii. In ultimii ani a facut parte din lotul national de fizica si a castigat numeroase premii internationale. Pasiunea pentru acest domeniu, seriozitatea, dar si rezultatele scolare pe care le-a avut in liceu, i-au garantat admiterea la Cambridge, dar si la Universitatea din Glasgow, cea din Manchester, sau la Drexel University din Statele Unite. A ales-o pe ultima pentru ca se potriveste cel mai bine cu specializarea pe care vrea sa o faca.

Cosmin Popescu: ''Acolo cercetarea in nanotehnologie e foarte dezvoltata. Imi asigura stagii de practica.''

Visul lui poate sa devina realitate doar daca reuseste sa stranga 20.000 de dolari pentru cazarea in primul an. Universitatea ii acopera taxele de 51.000 de dolari.

Citește și
Cristina Iacob bursa SUA
O romanca de 19 ani a castigat o bursa de studii in SUA, dar risca sa piarda totul. Cum o puteti ajuta sa-si urmeze visul
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

Tanarul spera ca cineva o sa investeasca in el pentru ca altfel mama sa a ramas de curand somera, iar tatal ii plateste o pensie alimentara de doar 350 de lei pe luna.

Cosmin Popescu: ''Vreau sa-mi implinesc visul, nu mi-e rusine sa spun ca n-am bani.''

Cine vrea sa-l ajute, o poate face in contul RO50BRDE410SV38945284100, deschis pe numele Popescu Cosmin Constantin.

Lucian este un alt tanar cu minte sclipitoare. A fost admis la Universitatea din Viena unde va studia informatica si economia. S-a despartit cu greu de gasca lui de prieteni de la Colegiul Gheorghe Lazar, dar stie ca plecarea in strainatate ii va aduce doar beneficii.

Lucian Catea: ''Acolo am ocazia sa fac 2 fac intr-una... Aici trebuia sa combin ASE-ul cu Politehnica... ce faceam aici in 6 ani, fac acolo in 3-4. Parintii ma vor ajuta si le multumesc.''

El promite ca dupa facultate se va intoarce in tara, insa din pacate doar 1 din 10 se tin de cuvant.

In prezent, peste 45.000 de tineri romani ne reprezinta cu mandrie in marile universitati ale lumii. Castigul este de ambele parti: strainii educa oameni destepti, dornici sa invete, pe care apoi ii angajeaza. Pe de alta parte, tinerii nostri se aleg cu locuri de munca bine platite in domeniile de care sunt pasionati.''

Cei mai multi dintre absolventii romani de top sunt acum in Marea Britanie, Franta, Italia si Germania. Urmeaza apoi Statele Unite, Canada, Japonia si Singapore.

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Specializarea pe care se bat 80 de candidati pe loc la Universitatea din Bucuresti. TOPUL celor mai cautate facultati
Specializarea pe care se bat 80 de candidati pe loc la Universitatea din Bucuresti. TOPUL celor mai cautate facultati

Universitatea din Bucuresti a atras anul acesta cu 15% mai multi candidati decat anul trecut. In total, peste 22.000 de candidati si-au depus dosarele in sesiunea iulie 2015, pentru admiterea la studii universitare de licenta.

O romanca de 19 ani a castigat o bursa de studii in SUA, dar risca sa piarda totul. Cum o puteti ajuta sa-si urmeze visul
O romanca de 19 ani a castigat o bursa de studii in SUA, dar risca sa piarda totul. Cum o puteti ajuta sa-si urmeze visul

Zeci de campanii, sute de petitii, mii de postari si la sfarsitul zilei, atunci cand o minte stralucita din Romania are nevoie de ajutor pentru a realiza lucruri marete de cele mai multe ori nu se gaseste nicio solutie.

Profesor de matematica la Universitate, model de succes in timpul liber. Cum au aflat studentii despre viata dubla
Profesor de matematica la Universitate, model de succes in timpul liber. Cum au aflat studentii despre viata dubla

Un profesor de matematica din Londra le face pe multe tinere sa-si doreasca sa se intoarca la scoala. E tanar si lucreaza si ca fotomodel, in afara orelor de la catedra.

Recomandări
Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu
Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu

După două luni de căutări și încă una în care au făcut campanie pentru medicul Cătălin Cîrstoiu, liderii PNL și PSD au anulat toate planurile comune pentru Primăria generală a Capitalei. 

În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim

Deși presați de cheltuieli prea mari la buget, oficialii au în plan o nouă majorare a salariilor, în an electoral. 

România are cea mai mică rată de imunizare împotriva HPV din UE, deși vaccinul e gratuit pentru fete și băieți
România are cea mai mică rată de imunizare împotriva HPV din UE, deși vaccinul e gratuit pentru fete și băieți

Dacă păstram ritmul actual vom avea nevoie de cel puțin 50 de ani de acum înainte pentru ca România să atingă rata de imunizare împotriva infecției cu HPV, recomandată de Organizația Mondială a Sănătății.