Primarul unui mare oraş din Libia, ucis într-o ambuscadă pe şosea

atac Libia
AFP

Incident uluitor în aprpiere de Misrata, cel mai mare port din Libia.

Atacatori înarmaţi l-au împuşcat mortal duminică seară pe primarul celui de-al treilea oraş din Libia, Misrata, într-o ambuscadă, au spus oficiali din domeniul securităţii, potrivit Reuters.

Atacatori înarmaţi au urmărit maşina primarului Mohamed Eshtewi după ce acesta a ieşit din aeroportul din Misrata venind dintr-o vizită în Turcia, a spus un oficial din cadrul securităţii, adăugând că nu se ştie deocamdată cine se află în spatele atacului. Cadavrul a fost apoi abandonat pe o stradă. Spitalul din oraş a confirmat că a primit cadavrul care avea urme de gloanţe, potrivit AFP, care citează o sursă din cadrul serviciilor de securitate.

Libia, un mare producător de petrol, este în haos de la revolta din 2011 care a dus la căderea liderului Muammar Gaddafi, însă situaţia din Misrata, cel mai mare port din ţară, a fost relativ paşnică până acum.

În octombrie, o bombă a explodat la tribunalul din oraş, omorând patru persoane şi rănind alte 40 într-un atac revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic.

Citește și
Inchisoare din Libia
Abuzarea sexuală a bărbaților, instrument de război în Libia
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

Misrata, situat la aproape 200 de km est de Tripoli, este poarta de intrare pentru alimente şi alte bunuri de import în Libia şi singura zonă scutită de taxe.

Este unul din puţinele locurile încă frecventate de afacerişti străini, în restul ţării oamenii temându-se din cauza insecurităţii.

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Reportaj CNN în Libia, țara în care oamenii sunt vânduți ca sclavi pentru câteva sute de dolari
Reportaj CNN în Libia, țara în care oamenii sunt vânduți ca sclavi pentru câteva sute de dolari

Într-un reportaj realizat de CNN se arată cum se face trafic de carne vie în Libia, mai exact ... cum sunt vânduți oamenii ca niște mărfuri.

Abuzarea sexuală a bărbaților, instrument de război în Libia
Abuzarea sexuală a bărbaților, instrument de război în Libia

Abuzarea sexuală a bărbaților este folosită, în Libia, ca instrument de război și de dominare politică, mărturisesc numeroase victime.

Un dictator militar din Libia vrea 20 de miliarde de dolari de la UE
Un dictator militar din Libia vrea 20 de miliarde de dolari de la UE

Mareșalul Khalifa Haftar, care controlează estul Libiei după războiul civil din această ţară, şantajează UE cu „robinetul de migranţi”.

Un roman, membru al misiunii ONU in Libia, rapit dupa ce convoiul in care se afla a fost atacat.
Un roman, membru al misiunii ONU in Libia, rapit dupa ce convoiul in care se afla a fost atacat. "Sunt cu totii teferi"

Barbati inarmati au rapit pentru o scurta perioada de timp sapte membri ai misiunii ONU in Libia - inclusiv un roman -, in urma unui atac asupra convoiul acestora, miercuri, in orasul Zawiya, la 50 de kilometri vest de Tripoli.

Recomandări
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim

Deși presați de cheltuieli prea mari la buget, oficialii au în plan o nouă majorare a salariilor, în an electoral. 

Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor
Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor

Noul pachet de ajutor american pentru Ucraina va include și rachete ghidate cu o rază de acțiune de 300 de km.  

Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu
Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu

După două luni de căutări și încă una în care au făcut campanie pentru medicul Cătălin Cîrstoiu, liderii PNL și PSD au anulat toate planurile comune pentru Primăria generală a Capitalei.