Autorul triplei crime care a îngrozit România s-a sinucis în celulă. Ce pedeapsă primise

Pavel laurentiu Durleci
Ziarul Argesul

Sinucidere în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Penitenciarul Colibaşi

Pavel Laurenţiu Durleci, bărbatul de 20 de ani care a comis tripla crimă din Stoeneşti, judeţul Argeş, în aprilie 2016, şi-a luat viaţa în celulă, spâmzurându-se. În noiembriel, el a fost condamnat la închisoare pe viaţă şi obligat să plătească familiilor victimelor daune de 340.000 euro. Fratele şi tatăl lui, închişi în acelaşi dosar, au fost eliberaţi.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că bărbatulş a fost adus din Penitenciarul Colibaşi în stare critică, iar diagnosticul preliminar stabilit de medicii de la SJU Piteşti a fost acela de asfixie mecanică.

În acest caz a fost deschis un dosar penal, iar necropsia va arăta cu certitudine cauza decesului, însă prima ipoteză este aceea a unei sinucideri, au precizat sursele citate.

Anchetatorii spun că Laurenţiu a vrut să se răzbune pentru că iubita lui, Laurentia, l-a părăsit. Şi-a luat fetiţa de 8 luni pe care o au împreună şi s-a mutat la părinţi. Turbat de furie, Laurenţiu a intrat miercuri-noapte în casă şi a târât-o pe fata afară. Părinţii au sărit s-o apere, dar au căzut şi ei sub ploaia de lovituri. Mama fetei a fugit cu bebeluşul în braţe, dar tatăl a căzut victimă celor 3 agresori.

Citește și
criminali Arges
Criminalii care au pus la cale macelul din Arges, arestati pentru 30 de zile. Tinerii sunt acuzati de omor calificat
Prețul eliberării Alinei Apostol din „gulagul” chinezesc. Fost deținut al regimului de la Beijing: „Cu chinezii trebuie să negociezi direct!”. Răspunsul Ministerului Justiției din România

Mama fetei de 17 ani povesteşte că fiica ei se certase de curând cu atacatorul pentru pensia alimentară, pe care tânărul refuza să o plătească. Surse din ancheta spun că băiatul avea deja o nouă iubita, de 15 ani. După ce i-au lăsat fără suflare, pe faţă lângă poartă, iar pe tatăl ei în casă, atacatorii au mers şi la bunicul fetei, pe care l-au lovit şi l-au ucis, spun anchetatorii.

“Nu ştiu cum am scăpat, că a fost pe întuneric şi nu m-a văzut. A omorât şi pe nepoată-mea, şi pe gineri-miu. Omul meu dormea, l-a făcut bucăţi şi a plecat cu el”, spune Elena Durleci, bunica fetei.

După atacul sângeros, agresorii au fugit cu o maşină. Satul s-a umplut rapid de poliţişti, jandarmi şi mascaţi. Cei 3 au fost prinşi cu ajutorul unui filtru şi conduşi la audieri.

 

Articol recomandat de sport.ro
Ce mesaj a transmis fotbalistul eliminat de Istvan Kovacs în Barcelona - PSG
Ce mesaj a transmis fotbalistul eliminat de Istvan Kovacs în Barcelona - PSG
Citește și...
Progrese in cazul triplei crime din Arges, unde o fata, tatal si bunicul ei au fost ucisi. Cei trei suspecti, judecati
Progrese in cazul triplei crime din Arges, unde o fata, tatal si bunicul ei au fost ucisi. Cei trei suspecti, judecati

Procurorii au incheiat cercetarea in cazul unei triple crime petrecute in aprilie, in localitatea Stoenesti din Arges.
 

Criminalii care au pus la cale macelul din Arges, arestati pentru 30 de zile. Tinerii sunt acuzati de omor calificat
Criminalii care au pus la cale macelul din Arges, arestati pentru 30 de zile. Tinerii sunt acuzati de omor calificat

Cei trei suspecti retinuti in cazul triplei crime de la Stoenesti, din judetul Arges, au fost arestati vineri seara pentru 30 de zile.

Macelul din Arges, pus la punct in detaliu de criminali. Un barbat si-a luat tatal si fratele si a ucis familia iubitei
Macelul din Arges, pus la punct in detaliu de criminali. Un barbat si-a luat tatal si fratele si a ucis familia iubitei

Triplu asasinat in comuna Stoenesti, din Arges. Un tanar de 19 ani, impreuna cu fratele si tatal lui, au atacat familia fostei iubite.

Recomandări
Politico:
Politico: "Ucraina se îndreaptă spre înfrângere". Marile atuuri pe care Putin le are în lupta pentru victorie

Întrebați un soldat ucrainean dacă mai crede că Occidentul va sta alături de Kiev "atât timp cât va fi nevoie".

Gafă rușinoasă a lui Marcel Ciolacu în Qatar. Premierul a încurcat „lecția” cu „erecția”. VIDEO
Gafă rușinoasă a lui Marcel Ciolacu în Qatar. Premierul a încurcat „lecția” cu „erecția”. VIDEO

Marcel Ciolacu a făcut o gafă jenantă în timpul unor declarații de presă susținute în Qatar. Deși avea discursul scris, premierul s-a încurcat și în loc de „lecție” a pronunțat... „erecție”.

Explozie puternică într-un bloc din Craiova. Fațada s-a prăbușit. A fost activat Planul Roșu. O femeie a murit | FOTO
Explozie puternică într-un bloc din Craiova. Fațada s-a prăbușit. A fost activat Planul Roșu. O femeie a murit | FOTO

O explozie de proporții a avut loc, miercuri, în municipiul Craiova. Deflagrația a fost atât de puternică încât fațada blocului s-a prăbușit.