A vrut să se machieze într-un taxi, dar creionul i-a intrat pe jumătate în ochi. FOTO

accident taxi

O femeie a trecut prin momente de groază după ce creionul de ochi i-a intrat pe jumătate în ochi, după ce a încercat să se machieze într-un taxi.

Pasagera de aproximativ 20 de ani se afla în spatele taxi-ului, în Bangkok, Thailanda, și voia să se machieze în drum spre prietenii săi. Pe drum, taximetristul a intrat într-un camion din fața sa, proiectând-o pe femeie cu ochiul în creion. În mod incredibil, acesta a ratat părțile vitale ale ochiului, iar vederea nu i-a fost afectată, conform medicilo care au îngrijit-o, scrie Daily Mail.

”Avea dureri mari când am ajuns, dar putea să vorbească cu noi și să explice ce s-a întâmplat. Nu era mult sânge, avea doar o sângerare la nas”, a spus un paramedic sosit la fața locului.

Medicii au reușit să-i scoată creionul în siguranță, mai precizează sursa citată.

Citește și
migranti in taxi
Patru migranţi, prinşi când încercau să treacă graniţa în taxi. Unde sperau să ajungă
Prețul eliberării Alinei Apostol din „gulagul” chinezesc. Fost deținut al regimului de la Beijing: „Cu chinezii trebuie să negociezi direct!”. Răspunsul Ministerului Justiției din România

Mai multe imagini puteți vedea aici.

Articol recomandat de sport.ro
Ce mesaj a transmis fotbalistul eliminat de Istvan Kovacs în Barcelona - PSG
Ce mesaj a transmis fotbalistul eliminat de Istvan Kovacs în Barcelona - PSG
Citește și...
O femeie din Focşani a născut lângă staţia de taxi, fiindcă niciun şofer nu a luat-o
O femeie din Focşani a născut lângă staţia de taxi, fiindcă niciun şofer nu a luat-o

Femeia a născut în noaptea de duminică spre luni.

Patru migranţi, prinşi când încercau să treacă graniţa în taxi. Unde sperau să ajungă
Patru migranţi, prinşi când încercau să treacă graniţa în taxi. Unde sperau să ajungă

La Moraviţa, în judeţul Timiş, patru bărbaţi din Kosovo au intrat ilegal în ţara noastră, din Serbia.

Recomandări
Politico:
Politico: "Ucraina se îndreaptă spre înfrângere". Marile atuuri pe care Putin le are în lupta pentru victorie

Întrebați un soldat ucrainean dacă mai crede că Occidentul va sta alături de Kiev "atât timp cât va fi nevoie".

Gafă rușinoasă a lui Marcel Ciolacu în Qatar. Premierul a încurcat „lecția” cu „erecția”. VIDEO
Gafă rușinoasă a lui Marcel Ciolacu în Qatar. Premierul a încurcat „lecția” cu „erecția”. VIDEO

Marcel Ciolacu a făcut o gafă jenantă în timpul unor declarații de presă susținute în Qatar. Deși avea discursul scris, premierul s-a încurcat și în loc de „lecție” a pronunțat... „erecție”.

Explozie puternică într-un bloc din Craiova. Fațada s-a prăbușit. A fost activat Planul Roșu. O femeie a murit | FOTO
Explozie puternică într-un bloc din Craiova. Fațada s-a prăbușit. A fost activat Planul Roșu. O femeie a murit | FOTO

O explozie de proporții a avut loc, miercuri, în municipiul Craiova. Deflagrația a fost atât de puternică încât fațada blocului s-a prăbușit.