Liderul sindical care a făcut stop cardio-respirator la Ministerul Sănătății, în stare gravă

Politie, ambulanta
Pro TV

Liderul sindical care a suferit un stop cardio-respirator în timpul unei întâlniri a sindicatelor cu ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, este internat la Secţia de Terapie Intensivă, fiind în stare gravă, potrivit reprezentanţilor Spitalului Universitar d

Conform reprezentanţilor unităţii medicale, bărbatul este în stare gravă şi este supus mai multor investigaţii.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că în timpul întâlnirii informale de luni dintre ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, şi reprezentanţii sindicatelor din domeniu unui reprezentant al Confederaţiei Sindicale Meridian, cunoscut cu afecţiuni cardiace, i s-a făcut rău şi a intrat în stop cardio-respirator, el fiind resuscitat şi transportat la spital.

Conform sursei citate, secretarul de stat Cristian Grasu, subsecretarul de stat Tiberiu Brădăţan şi preşedintele Federaţiei Ambulanţa Gheorghe Chiş, care participau la întâlnire, au începând manevrele de resuscitare, continuându-le până la sosirea echipajelor specializate.

La faţa locului au ajuns două echipaje medicale din cadrul Serviciului de Ambulanţă Bucuresti-Ilfov care au continuat resuscitarea până la stabilizarea pacientului. După resuscitare, pacientul a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă.

Citește și
gripa
O femeie în vârstă de 63 de ani a murit la Spitalul de Urgenţă din Arad din cauza gripei
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

Bărbatul căruia i s-a făcut rău este Valentin Crăciun, sindicalist la Confederaţia Meridian din Constanţa.

Sindicatele din Sănătate au mers luni la Ministerul Sănătăţii, pentru a discuta cu ministrul Sorina Pintea despre acordarea sporurilor în contextul schimbărilor legislative.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Ministerul Sănătății transmite măsurile de prevenire a gripei
Ministerul Sănătății transmite măsurile de prevenire a gripei

Pentru prevenirea îmbolnăvirilor de gripă, Ministerul Sănătății a solicitat direcțiilor de sănătate publică să se asigure că unitățile sanitare din subordine instituie toate măsurile necesare pentru protecția personalului și a pacienților.

O femeie în vârstă de 63 de ani a murit la Spitalul de Urgenţă din Arad din cauza gripei
O femeie în vârstă de 63 de ani a murit la Spitalul de Urgenţă din Arad din cauza gripei

Femeia era internată de o săptămână la terapie intensivă, însă se pare că s-a dus la spital când respiră deja foarte greu, iar până atunci a luat tratament acasă.

Recomandări
Parlamentul European alocă 4,8 miliarde de euro pentru sprijinul Ucrainei, parte a raportului întocmit de Siegfried Mureșan
Parlamentul European alocă 4,8 miliarde de euro pentru sprijinul Ucrainei, parte a raportului întocmit de Siegfried Mureșan

Parlamentul European a decis alocarea a 4,8 de miliarde de euro pentru sprijinirea Ucrainei, la inițiativa deputatului Siegfried Mureşan (PPE/PNL). Raportul său, care conține și această prevedere, a fost votat joi cu largă majoritate.

Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990

Petre Roman a ajuns joi la sediul Parchetului General, ca să ia la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Roman a fost premierul României între 1989-1991.

Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale
Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale

Alte trei bănci au câștigat procesele cu Autoritatea Națională a Consumatorilor, care le obligase să emită scandețare cu rate egale la credite pentru toși clienții. La acest moment sunt cinci instituții bancare care au avut căștig de cauză.