STUDIU: 20% din populatia lumii ar putea suferi de obezitate in 2025. Datele celei mai complete cercetari din istorie

Ultimul update: Luni 04 Aprilie 2016 06:59
Data publicarii: Vineri 01 Aprilie 2016 13:29
Categorie: Sanatate
obez

Obezitatea, aflata in plina expansiune la nivel mondial, afecteaza in prezent aproape 650 de milioane de adulti sau 13 la suta din populatia mondiala adulta, putand ajunge la 20 la suta pana in anul 2025.

Previziunile sumbre se vor atinge daca ritmul actual al raspandirii acestei epidemii continua, potrivit unui studiu publicat vineri in revista medicala britanica 'The Lancet', citat de France Presse si DPA.

"In 40 de ani am trecut de la o lume in care insuficienta ponderala era de doua ori mai mare decat obezitatea, la o lume in care persoanele obeze sunt mai numeroase decat cele subponderale", a declarat profesorul Majid Ezzati, de la Imperial College London, care a coordonat studiul.

Prezentat drept cea mai completa cercetare efectuata pana acum pe aceasta tema, studiul se bazeaza pe date medicale din peste 1.600 de studii, referitoare la circa 19 de milioane de persoane cu varsta de peste 18 ani, care traiesc in 186 de tari ale lumii, conform Agerpres.

Pornind de la rezultatele studiului, prin extrapolare, se estimeaza ca numarul de adulti obezi a fost in anul 2014 de 641 milioane de persoane, mai precis de 375 de milioane de femei si 266 de milioane de barbati. In anul 1975, existau numai 105 milioane de persoane obeze. Aceasta explozie a cazurilor de obezitate este legata, potrivit studiului, in special de alimentatia cu produse de tip industrial si de dieta prea bogata, dar si de predispozitiile genetice.

Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, o persoana este considerata obeza atunci cand indicele sau de masa corporala este de peste 30 kg/m2. Indicele de masa corporala este definit ca raportul dintre masa corporala, exprimata in kilograme, si patratul inaltimii, exprimat in metri. Rezultatul acestei impartiri este cuantificat in kg/m2.

Potrivit studiului, in decursul a 40 de ani, IMC a crescut in medie de la 21,7 la 24,2 la barbati si de la 22,1 la 24,4 la femeile le adulte, ceea ce inseamna o crestere in greutate cu 1,5 kilograme la fiecare 10 ani.

"In cazul in care evolutia obezitatii continua in acelasi ritm pana in anul 2025, aproximativ o cincime dintre barbati (18 la suta) si femei (21 la suta) la nivel mondial vor fi obezi, iar 6 la suta dintre barbati si 9 la suta dintre femei vor suferi de obezitate severa", avertizeaza autorii studiului.

Procentul de persoane obeze s-a triplat la barbati de la 3,2 la suta in anul 1975 la 10,8 la suta in 2014 si a crescut de mai mult de doua ori in randul femeilor (de la 6,4 la suta la 14,9% la suta), cu disparitati foarte importante intre tari.

Obezitatea a devenit 'o problema majora de sanatate publica', in multe regiuni cu venituri medii (Pacific, Orientul Mijlociu, Africa de Nord si unele state din America de Sud sau Caraibe), releva studiul.

In timp ce IMC a ramas in linii mari stabil intre anii 1975 si 2014 la femeile japoneze si la cele mai multe femei europene (cu exceptia notabila a britanicelor), cele sase tari anglofone bogate (SUA, Marea Britanie, Australia, Canada, Irlanda si Noua Zeelanda) au rezultate mai mult decat ingrijoratoare: o cincime dintre adultii obezi din intreaga lume sau 118 milioane de persoane, precum si 27 la suta dintre persoanele cu obezitate severa, mai precis 50 de milioane de persoane locuiesc in aceste tari, mentioneaza AFP.

De remarcat ca in insulele Polinezia si Micronezia din Oceanul Pacific, 38 la suta dintre barbati si jumatate dintre femeile adulte sufera de obezitate. In Samoa americana, insule din Pacificul de Sud, IMC mediu culmineaza astazi la 34,8 kg/m2 pentru femei si la 32,2 kg/m2 pentru barbatii adulti, fata de 28 kg/m2 in SUA.

Daca politicile impotriva obezitatii nu sunt puse in aplicare rapid in lume, 'consecintele medicale de magnitudine necunoscuta' ale acestui fenomen sunt de temut, a declarat Majid Ezzati pentru AFP.

Pe de alta parte, insuficienta ponderala, definita printr-un IMC mai mic de 18,5 kg/m2, este legata de malnutritie si ramane o problema majora in unele zone ale lumii cum ar fi Asia de Sud sau unele tari din Africa.

Potrivit studiului, aproape un sfert din populatie a fost subponderala in Asia de Sud in anul 2014 si intr-o situatie asemanatoare a fost 12 la suta pana la 15 la suta din populatia din tarile Africii Centrale si de Est.

Timorul de Est, Etiopia si Eritreea au avut in anul 2014 cea mai mica medie a IMC din lume, situata in jurul valorii de 20 kg/m2.

Subponderabilitatea este considerata responsabila pentru mortalitatea crescuta la femei si la copiii foarte mici, inainte si dupa nastere si creste riscul de deces legat de unele maladii infectioase cum este tuberculoza, in timp ce obezitatea favorizeaza anumite tipuri de cancer si boli cardiovasculare.
 

obez Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer
cantar Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer
fast food Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer

Sursa: Agerpres

Adevarul despre sucurile de fructe si bauturile smoothie. Descoperirea ingrijoratoare facuta de cercetatori

Adevarul despre sucurile de fructe si bauturile smoothie. Descoperirea ingrijoratoare facuta de cercetatori

antibiotice

Cât de ușor e să iei antibiotic fără rețetă și efectele grave ale acestui obicei

Spitalul Floreasca și cel de Arși, mutate într-o clădire nouă, de 250 mil. euro

Institutul de Urologie din Cluj, ruinat de afacerile ilegale ale unui medic. Nu sunt bani nici de salarii

Au vrut să scape de monturi și și-au distrus articulațiile cu orteze de pe net. Avertismentul medicilor

Încă 2 oameni au murit, iar alte câteva zeci au fost depistați cu virusul West Nile

Promisiunile Ministerului Sănătăţii, tardive pentru românii care au urgent nevoie de transplant pulmonar

donatori sange

Campanie pentru donarea de sânge, la spitalul din Alba

Zeci de nume implicate în dosarul fraudei cu asigurări de sănătate. Scandalul s-ar putea extinde

Donatorii de sânge, testaţi pentru virusul West Nile. Boala a ucis deja 6 români

O pacientă plimbată dintr-o secţie în alta a murit în Pitești. De ce ar fi refuzat un medic să o trateze

Medici: Nu vă tratați pe internet. Informațiile false pot ucide

Amenzi în cazul medicilor care nu i-au convins pe părinți să-și vaccineze copiii