Ultimele zile în care firmele pot direcționa 20% din impozitul pe profit pentru o cauză nobilă

×
Codul embed a fost copiat

În timp ce pe scena politică toată lumea se ceartă și nimeni nu construiește nimic, societatea civilă dă un exemplu. Asociația ''Dăruiește Viață'' ridică un spital pentru copiii bolnavi de cancer.

Este cel mai ambițios proiect de responsabilitate socială al momentului, însă, pentru a reuși, este nevoie de ajutor. Firmele din România mai au doar câteva zile la dispoziție în care pot direcționa 20 la sută din impozitul pe profit către această cauză. Împreună putem să credem într-o lume mai bună.

Holul secției de Oncologie, Spitalul de Copii ”Marie Curie”. Cu o mână, Neta Iancu trage o valiză și cu alta împinge căruciorul în care este fiul ei. Depășește cu greu masa la care doctorii fac ședința de dimineață, pe hol, și pătrunde în salon. Au avut câteva zile libere între tratament și tocmai s-au întors de acasă. Aici locuiesc de un an. Îi întâmpină aceeași saltea murdară și același spațiu mic, sufocant. În patul de lângă locuiește o mamă cu fiul ei. Nu se știe când vor mai avea ocazia să plece acasă.

Mama începe să despacheteze. Povestea lui Mario a început anul trecut, când avea dureri la un picior. Săptămâni în șir spitalul din Fetești a pendulat între entorsă și ligament întins. Când durerile au devenit de nesuportat, a ajuns la București, unde diagnosticul a căzut că un trăznet: cancer.

Neta Iancu, mama lui Mario: ”Atunci când am aflat, vă dați seama. S-a oprit totul în loc... Nu mai conta nimic. Toată lumea mea s-a oprit acolo.”

Citește și
Prețul eliberării Alinei Apostol din „gulagul” chinezesc. Fost deținut al regimului de la Beijing: „Cu chinezii trebuie să negociezi direct!”. Răspunsul Ministerului Justiției din România

Când mama începe să-i spună povestea, Mario își ascunde urechile. Nu vrea să o mai audă. La început tratamentul a mers bine. În Italia există o clinică în care se putea face reconstrucție de os. Intervenția costă 13.000 de euro. Familia lui Mario a depus documentele la Casă de Asigurări de Sănătate din Slobozia pentru finanțare. Și timp de 6 săptămâni, angajațîi instituției au tot analizat dosarul pe care în cele din urmă l-au repins.

Neta Iancu, mama lui Mario: ”Pur și simplu i-a dispărut osișorul. I l-a mâncat tumoarea în astea 6 săptămâni cât ne-au pus să așteptăm. Nu s-a mai putut face nimic.”

Medicii i-au amputat piciorul stâng.

Bătălia lor se duce într-un spațiu de doar câțiva metri pătrați. Toată secția, 30 de copii cu 30 de adulți împart 2 toalete și un duș care e mai tot timpul stricat. Saloanele sunt mici, nu e aer.

În lupta lor, acești copii au nevoie de condițîi cu totul speciale, de spațiu, de camere sterile. Aici nu le găsesc.

Cu Alex se înțelege cel mai bine. Alex îl plimbă pe holul secției, iar Mario îi povestește cum a fost acasă. Holul este locul lor de relaxare. Aici nu există un spațiu de joacă. Situația se va schimba.

În curtea spitalului deja se pregătește locul în care Asociația ”Dăruiește Viață” va construi o clinică de oncologie nouă, cu 65 de paturi, cu secție de transplant medular, camere sterile și locuri de joacă.

Oana Gghiorghiu, vicepreședinte ”Dăruiește Viață”: ”Copiii vor avea un spațiu de joacă generos, vor avea o terasă să poată ieși afară să respire aer curat. Aici nu pot să părăsească secția. Vor avea o sală de sport, vor avea loc în care să facă lecții.”

Până acum, Asociația a investit peste 6 milioane de euro în spitalele de stat din România. La Timișoara tocmai s-a încheiat renovarea și dotarea secției de Oncologie Pediatrică.

Și secțiile de Oncologie și Boli Rare din Spitalul de Pediatrie din Brașov au fost renovate. S-au construit camere sterile, s-au cumpărat aparate, s-au salvat vieți.

Pentru construirea Clinicii de la ”Marie Curie” e nevoie de bani. Acum, la sfârșit de an, firmele din România pot beneficia de o facilitate unică în Europa care le permite să direcționeze 20 la sută din impozitul pe profit către un ONG. Cum puteți ajuta aflați pe bursadefericire.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Ce mesaj a transmis fotbalistul eliminat de Istvan Kovacs în Barcelona - PSG
Ce mesaj a transmis fotbalistul eliminat de Istvan Kovacs în Barcelona - PSG
Citește și...
Asociatia Daruieste Viata a dat in judecata CNAS:
Asociatia Daruieste Viata a dat in judecata CNAS: "In Romania, cancerul vine la pachet cu umilinta"

Asociatia Daruieste Viata a dat in judecata Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, care pune in pericol vietile a mii de pacienti bolnavi de cancer.

Recomandări
Politico:
Politico: "Ucraina se îndreaptă spre înfrângere". Marile atuuri pe care Putin le are în lupta pentru victorie

Întrebați un soldat ucrainean dacă mai crede că Occidentul va sta alături de Kiev "atât timp cât va fi nevoie".

Gafă rușinoasă a lui Marcel Ciolacu în Qatar. Premierul a încurcat „lecția” cu „erecția”. VIDEO
Gafă rușinoasă a lui Marcel Ciolacu în Qatar. Premierul a încurcat „lecția” cu „erecția”. VIDEO

Marcel Ciolacu a făcut o gafă jenantă în timpul unor declarații de presă susținute în Qatar. Deși avea discursul scris, premierul s-a încurcat și în loc de „lecție” a pronunțat... „erecție”.

Explozie puternică într-un bloc din Craiova. Fațada s-a prăbușit. A fost activat Planul Roșu. O femeie a murit | FOTO
Explozie puternică într-un bloc din Craiova. Fațada s-a prăbușit. A fost activat Planul Roșu. O femeie a murit | FOTO

O explozie de proporții a avut loc, miercuri, în municipiul Craiova. Deflagrația a fost atât de puternică încât fațada blocului s-a prăbușit.