Premierul Florin Cîțu: Suntem pe locul 3 în UE în ceea ce privește vaccinarea

Romania, vaccin, vaccinare
Getty

Premierul Florin Cîțu a declarat, joi, la Bursa de Valori București, că România are o campanie de vaccinare de succes, ”împotriva tuturor celor care nu ne dădeau şanse”.

 

 

Șeful Guvernului a subliniat faptul că țara noastră se află pe locul 3 în UE în ceea ce privește numărul persoanelor vaccinate cu a doua doză împotriva Covid-19, și pe locul 7 la nivel internațional.

”Bineînțeles, provocarea majoră anul acesta, campania de vaccinare. Până acum, România, împotriva tuturor celor care nu ne dădeau şanse, are o campanie de vaccinare de succes. Suntem în Uniunea Europeană pe locul 3 în ceea ce priveşte persoanele care au fost vaccinate total cu două doze şi la nivel global suntem pe locul 7. Nu cred că exista cineva care să dea această variantă când a început campania de vaccinare. Nu se gândea nimeni că România va avea o campanie de succes. Exact ca anul trecut, ne facem temele, luăm un plan şi-l îndeplinim”, a spus premierul.

Citește și
Peste 29.000 de persoane, vaccinate în ultimele 24 de ore. Câte reacții adverse au fost
Peste 29.000 de persoane, vaccinate în ultimele 24 de ore. Câte reacții adverse au fost
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

Potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP-CNSCBT), în 24 februarie, în România au fost vaccinate până acum 855.097 de persoane împotriva noului coronavirus.

 

Articol recomandat de sport.ro
Bye, Rangers! Ianis Hagi nu revine în Scoția. "Acord total" cu noul club
Bye, Rangers! Ianis Hagi nu revine în Scoția. "Acord total" cu noul club
Citește și...
Peste 28.000 de persoane, vaccinate în ultimele 24 de ore. Câte reacții adverse s-au înregistrat
Peste 28.000 de persoane, vaccinate în ultimele 24 de ore. Câte reacții adverse s-au înregistrat

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, miercuri, că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate peste 28.000 de persoane, fiind raportate 193 de reacţii adverse.

Peste 29.000 de persoane, vaccinate în ultimele 24 de ore. Câte reacții adverse au fost
Peste 29.000 de persoane, vaccinate în ultimele 24 de ore. Câte reacții adverse au fost

Comitetul naţional pentru vaccinarea anti-COVID (CNCAV) informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 29.344 de doze de vaccin.

De ce sunt mai multe reacții adverse la AstraZeneca decât la alte vaccinuri anti Covid-19
De ce sunt mai multe reacții adverse la AstraZeneca decât la alte vaccinuri anti Covid-19

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că reacţiile adverse la serul AstraZeneca pot fi mai frecvente după prima doză, comparativ cu alte vaccinuri.

Încă un vaccin anti-Covid-19, așteptat în România. Johnson & Johnson are 66% eficiență
Încă un vaccin anti-Covid-19, așteptat în România. Johnson & Johnson are 66% eficiență

România ar putea avea în scurt timp încă un vaccin împotriva Covid-19. Este vorba despre cel care este produs de compania Johnson & Johnson.

Recomandări
Klaus Iohannis cumpără arme din Coreea de Sud. Un contract 725,7 milioane de dolari ar fi fost încheiat la Seul
Klaus Iohannis cumpără arme din Coreea de Sud. Un contract 725,7 milioane de dolari ar fi fost încheiat la Seul

Liderii sud-coreean şi român s-au angajat să stimuleze cooperarea în industria de apărare, în timp ce Seulul încearcă să se impună ca al patrulea exportator de armament din lume.

Împreună, dar despărțiți. Alianța PSD-PNL îi aruncă în lupta pentru Primăria Capitalei pe Firea și Burduja
Împreună, dar despărțiți. Alianța PSD-PNL îi aruncă în lupta pentru Primăria Capitalei pe Firea și Burduja

Medicul Cătălin Cîrstoiu nu va mai fi candidatul PSD-PNL pentru Primăria Capitalei. Decizia a fost luată de Coaliție după o ședință maraton, care a durat peste 14 ore. 

Kievul se mai și refuză. Statele NATO care nu vor să furnizeze Ucrainei arma pe care o cere cu insistență
Kievul se mai și refuză. Statele NATO care nu vor să furnizeze Ucrainei arma pe care o cere cu insistență

În așteptarea ajutorului american, Kievul face presiuni la nivel european pentru a obține sisteme de apărare anti-rachetă. Ucraina are nevoie urgentă de șapte astfel de baterii și, până acum, a obținut un angajament și multe promisiuni.