Numărul infecțiilor respiratorii crește alarmant. Medicii avertizează că suntem abia la început

×
Codul embed a fost copiat

Numărul infecțiilor respiratorii crește alarmant, și este abia începutul. Este avertismentul medicilor, în condițiile în care spitalele de pediatrie și camerele de gardă sunt pline.  

Mai grav este că timpul de așteptare este mare, iar cei mici, și așa slăbiți, riscă să plece acasă și cu alte afecțiuni.

Deși situația este cât se poate de serioasă, autoritățile din sănătate doar promit centre de evaluare în care să fie consultate cazurile mai puțin grave.

O fetiță de 3 luni a ajuns la spital pentru a doua oară într-o săptămână.

Febră, frisoane, dureri la înghițire – acestea sunt principalele simptome cu care copiii sunt aduși în unitatea de primiri urgențe. La Spitalul de Pediatrie din Galați, numărul pacienților aproape că s-a dublat. Într-o singură zi. 130 de copii au avut nevoie de ajutor.

Citește și
viroze
De ce virozele respiratorii au nevoie de tratament simptomatic
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

Dr. Roxana Bogdan Goroftei, spitalul de Pediatrie Sf. Ioan, Galați: "În aceste zile de vacanță au fost prezentați peste 650 de copii în unitatea noastră, patologia frecventă fiind respiratorie, dată de virusul sincițial respirator. Majoritatea au rămas internați în spital. Spitalul este extrem de aglomerat”.

Medicii spun că cei mici sunt mai predispuși infecțiilor respiratorii pentru că imunitatea lor este în formare, iar la creșă, grădiniță sau la școală normele de igienă sunt mai greu de respectat. În special din cauza virusului sincițial respirator copiii au nevoie de oxigen.

Peste 97.000 de persoane au aflat în ultima săptămână că au infecție respiratorie. Situația este tot mai gravă în rândul copiilor. La Grigore Alexandrescu au fost aduși peste 1500 în ultimele zile. 90 dintre ei au rămas internați cu viroze, bronșite ori pneumonii.

Dr. Cristina Neagă, medic specialist boli infecțioase Matei Balș: ”Diferența în acest sezon de viroze este că starea pacienților se agravează mult mai repede și, automat, necesită mult mai mulți copii internare. Virusurile sunt mai agresive decât în anii trecuți”.

Iar timpul de așteptare trece de 4 ore petrecute în camera de gardă.

Dr. Cătălin Apostolescu, managerul Institutul Matei Balș: ”Ar trebui să ajungă la spital abia când, în urma tratamentului indicat de medicul de familie, lucrurile nu evoluează favorabil. Nu există niciun tratament care să-și facă imediat efectul sau în 24 de ore. E normal ca și a 2 a zi să aibă febră, să tușească. Și în a 3 a zi. Abia după aceea observăm ameliorări”.

Lucrurile ar decurge mai simplu dacă la spital ar ajunge doar urgențele și dacă ar funcționa centrele de evaluare promise de Ministerul Sănătății.

Deocamdată, planurile sunt doar pe hârtie.

 

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Spitalele de pediatrie sunt pline. Sezonul virozelor a adus un virus periculos, chiar dacă nu este nou
Spitalele de pediatrie sunt pline. Sezonul virozelor a adus un virus periculos, chiar dacă nu este nou

Deşi abia a debutat sezonul virozelor, aproape 80.000 de infecții respiratorii au fost înregistrate, doar în această săptămână. Copiii sunt victime sigure, dovada că spitalele de pediatrie sunt pline.

De ce virozele respiratorii au nevoie de tratament simptomatic
De ce virozele respiratorii au nevoie de tratament simptomatic

De ce virozele respiratorii au nevoie de tratament simptomatic

Răcirea bruscă a vremii a grăbit apariția virozelor și a umplut spitalele de pediatrie din țară. Sfaturile medicilor
Răcirea bruscă a vremii a grăbit apariția virozelor și a umplut spitalele de pediatrie din țară. Sfaturile medicilor

Răcirea bruscă a vremii a grăbit apariția virozelor și a umplut spitalele de pediatrie. Grav este că, în plin val de îmbolnăviri, mulți copii răcesc la școală, pentru că nu au căldură și stau ca în peșteră.

De ce hidratarea participă la vindecarea unei viroze?
De ce hidratarea participă la vindecarea unei viroze?

De ce hidratarea participă la vindecarea unei viroze?

Val de viroze respiratorii, în Arad, la copii. Care sunt simptomele care îi trimit de urgență la spital
Val de viroze respiratorii, în Arad, la copii. Care sunt simptomele care îi trimit de urgență la spital

La Spitalul județean din Arad se înregistrează un val de viroze respiratorii de sezon. Doar în ultimele trei zile, în cadrul secției de pediatrie a spitalului au fost internați 38 de copii.

Recomandări
Un cetăţean polonez care ratase îmbarcarea ar fi anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului aterizat la Timişoara
Un cetăţean polonez care ratase îmbarcarea ar fi anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului aterizat la Timişoara

Un avion care decolase din Polonia, cu peste o sută de pasageri la bord, a aterizat de urgență joi noapte pe aeroportul din Timișoara, după ce a fost primită o amenințare cu bombă.

Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat
Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat vineri licitația pentru modernizarea căii ferate Constanța-Mangalia, după mai multe amânări.

Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”

Israelul a lansat joi noapte un atac asupra Iranului, după acțiunea din weekend asupra teritoriului său. Explozii puternice s-au auzit în centrul țării, în orașul Isfahan, în apropierea unei baze militare.