Ads by INTERNET PROTV
ultimele stiri
«
»

Vesti bune in cazul copiilor cu sindrom hemolitic uremic de la Marie Curie. Un singur copil mai este la terapie intesiva

Toti copiii internati la Spitalul "Marie Curie" cu sindrom hemolitic-uremic (SHU) sunt in stare mai buna, doar unul singur mai fiind pe Sectia de Terapie Intensiva, a anuntat, duminica, ministrul Sanatatii, Patriciu Achimas-Cadariu.

"Din fericire, avem vesti bune. S-a pornit diureza la doi dintre ei, mai bine decat in zilele precedente. Dar toti sunt intr-o stare mai buna. Ramane un micut in Terapie. Ne concentram asupra lui, ca si asupra tuturor. Dar vizibil sunt mai bine decat ieri", a spus ministrul, prezent la Spitalul ''Marie Curie''.

De asemenea, seful Sectiei de Nefrologie, dr. Mihaela Balgradean, a anuntat ca in cursul saptamanii urmatoare doi copii ar putea fi externati.

"Sunt doi copii care au fost vazuti de toata echipa astazi si care sunt cu evolutie foarte buna", a adaugat ea.

Medicul a precizat ca in spital mai sunt internati sapte copii, iar sase dintre ei sunt la Sectia de Nefrologie. "Trei fac dializa peritoneala, cu evolutie buna, si trei dintre ei nu mai fac dializa peritoneala, deoarece aceasta tehnica terapeutica nu mai este necesara", a mentionat aceasta.

Dr. Mihaela Balgradean a explicat ca in evolutia insuficientei renale acute, in sindromul hemolitic-uremic, sunt importante doua momente: pornirea diurezei si momentul in care copiii pot fi hraniti pe cale orala.

Potrivit acesteia, faptul ca toti cei sase pot fi hraniti pe cale orala este un lucru extrem de important, deoarece "un tub digestiv gol nu face decat sa accentueze efortul rinichiului de a-si exercita functia". "Atunci cand rinichiul are surplusul de energie adus de alimentatie, face ca si celelalte organe sa functioneze foarte bine", a precizat ea.

Patriciu Achimas-Cadariu a reiterat ca este importanta responsabilizarea managerilor de spital, in vederea raportarii cat mai rapide a unor infectii, inclusiv prin schimbarea legislatiei, daca va fi necesar.

In ceea ce priveste ancheta, autoritatile nu au un raspuns, nici acum, la 2 saptamani si jumatate de la primul deces.

Potrivit ministrului sanatatii, conducerea spitalului din Pitesti nu a raportat catre Directia de Sanatate Publica Arges situatia imbolnavirii copiilor. Ministrul Sanatatii sustine ca dupa ancheta, e posibil sa schimbe manageri de spitale.

Patriciu Achimas-Cadariu: "Toata lumea trebuie sa constientizeze ca o neraportare poate sa ne coste vieti omenesti si acest lucru este inacceptabil. Focare se exclud asta nu inseamna asa cum am discutat si cu parintii mai devreme ca nu pot sa mai apara imbolnaviri. Oricine este la acelasi risc."

Asadar, pana acum, singurul raspuns clar oferit de oficiali este ca riscul altor imbolnaviri nu a disparut. Iar singura noastra aparare este grija fatza de igiena, spalarea corecta a fructelor sau legumelor proaspete si prepararea termica a alimentelor oferite celor mici.

"Una e situatia spitalelor care tin direct de minister si alta a celor descentralizate, dar si acolo ne gandim sa avem o comunicare mult mai apropiata cu cei de la CJ, de la primarii, pentru a putea reglementa cat se poate de bine aceste lucruri. (...) Toata lumea trebuie sa constientizeze ca o neraportare poate sa ne coste vieti omenesti", a spus el.

Ministrul Sanatatii a mentionat ca nu s-au raportat noi cazuri de sindrom hemolitic-uremic. El a adaugat ca ancheta specialistilor de la Centrul European pentru Prevenirea si Controlul Bolilor continua, iar rezultatele vor fi comunicate abia in momentul in care expertii vor fi de acord cu acest lucru.

"Facand statistica majoritatii centrelor care trateaza astfel de patologie in tara, apar anual undeva intre 5 - 12 cazuri", a declarat ministrul.

In acest context, el a reiterat importanta spalarii fructelor si legumelor, precum si a tratarii termice temeinice, atunci cand este cazul, adaugand ca unii germeni pot fi transportati si de catre particule de praf.

Dr. Mihaela Balgradean a atras atentia asupra faptului ca sezonul cald, in general, "redesteapta" infectii cu diferiti virusi, infectii atat respiratorii, cat si digestive.

Asadar, pana acum, singurul raspuns clar oferit de oficiali este ca riscul altor imbolnaviri nu a disparut. Iar singura noastra aparare este grija fatza de igiena, spalarea corecta a fructelor sau legumelor proaspete si prepararea termica a alimentelor oferite celor mici.

 

Sursa: Agerpres, Data publicarii: 21 Februarie 2016
  • 0 Comenteaza
Citeste mai multe despre: bebelusi, medici, sanatate,
Ultimele stiri
 
 
 
© 2015 Stirileprotv.ro. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii | Despre cookie-uri | Feed