Fifor: Vor fi scoase la concurs posturi noi la Institutul ”Cantacuzino”. Producţia de vaccin antigripal reîncepe în 2 ani

×
Codul embed a fost copiat

Institutul Cantacuzino din Bucureşti va relua în cel mult doi ani producerea vaccinului antigripal şi a altor imunizante din portofoliul pe care l-a deţinut înainte să rămână fără licenţe.

Este promisiunea ministrului Apărări Naţionale, Mihai Fifor care a prezentat planurile de viitor pentru instituţia aflată acum sub conducerea Armatei Romane.

Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Medico-Militara Cantacuzino! Aşa se va numi instituţia care va desfăşura activităţi de interes strategic în ceea ce priveşte starea de sănătate a populaţiei.

Cea mai importantă schimbare pe care o va face Ministerul Apărării, care a preluat miercuri în mod oficial institutul, va fi să mute linia de producţie a vaccinurilor, a reactivilor şi a serurilor de diagnostic într-o clădire nouă.

Ministrul a evitat să spună la ce buget de investiţii s-a gândit, însă cea mai mare provocare va fi să aducă oameni care să lucreze în nouă unitate militară care va cuprinde institutul aflat, până de curând într-o situaţie dezastroasă.

Citește și
vaccin antigripal
Institutul Cantacuzino va primi finanțare de la Uniunea Europeană
Ce a pățit jurnalista care a filmat ultimele imagini cu Aleksei Navalnîi în viață

Reabilitarea Institutului va presupune şi dărâmarea a câtorva construcţii care nu mai pot fi consolidate şi investiţii masive în aparatura pentru laboratoarele de cercetare.

Reprezentanţii instituţiei susţin că Institutul Cantacuzino nu a avut niciodată un buget atât de mare, asta în condiţiile în care la MAPN are la rândul lui un buget de 2% din PIB-ul României, adică vreo 4 miliarde de euro.

Institutul abia a supravieţuit din mici proiecte pe funduri europene,  după ce în urmă cu 17 ani avea un portofoliu de peste 300 de produse - vaccinuri, seruri şi reactivi.

De altfel, până în 1990, 7 dintre vaccinurile din schema de imunizare erau fabricate aici. Institutul a pierdut licenţele după ce un lot de vaccin a fost contaminat cu neurotoxine, iar reluarea licenţelor va fi o provocare pentru Armata Romană.

Articol recomandat de sport.ro
Nici Charleston, nici Stuttgart: unde ar putea juca Simona Halep al doilea turneu la revenirea în tenis
Nici Charleston, nici Stuttgart: unde ar putea juca Simona Halep al doilea turneu la revenirea în tenis
Citește și...
Institutul Cantacuzino a trecut în subordinea MApN. Bodog: ”În minimum doi ani vom începe producţia de vaccin”
Institutul Cantacuzino a trecut în subordinea MApN. Bodog: ”În minimum doi ani vom începe producţia de vaccin”

Institutul Cantacuzino a trecut oficial în subordinea Ministerului Apărării Naţionale (MApN), ministrul Sănătăţiii, Florian Bodog, şi ministrul Apărării, Mihai Fifor, semnând, vineri, protocolul de predare-primire.

Institutul Cantacuzino va primi finanțare de la Uniunea Europeană
Institutul Cantacuzino va primi finanțare de la Uniunea Europeană

Premierul Mihai Tudose a anunțat după întâlnirea cu comisarul european Corina Crețu că Institutul Cantacuzino va primi finanțare europeană.

Recomandări
Localnicii din Brăila povestesc îngroziți incidentul cu drona militară căzută lângă oraș: „Un huruit și pe urmă buuuuum!”
Localnicii din Brăila povestesc îngroziți incidentul cu drona militară căzută lângă oraș: „Un huruit și pe urmă buuuuum!”

Este alertă în Brăila, după ce o dronă militară s-ar fi prăbușit, joi seară, pe un câmp, la câțiva kilometri de oraș.

Primele imagini cu rămășițele dronei căzute în Brăila. Ce este inscripționat pe ele | FOTO
Primele imagini cu rămășițele dronei căzute în Brăila. Ce este inscripționat pe ele | FOTO

Au apărut primele imagini cu rămășițele dronei militare care s-a prăbușit în Brăila, în Insula Mare.  

A fost deschis cel mai modern aeroport din România. Va deveni al doilea din țară după Otopeni | FOTO & VIDEO
A fost deschis cel mai modern aeroport din România. Va deveni al doilea din țară după Otopeni | FOTO & VIDEO

A fost inaugurat terminalul T4 al Aeroportului Iaşi, vineri, cel mai modern din România.