De ce sunt persoane pe lista de așteptare care nici după o lună nu au primit serul anti-COVID. Interviu cu Valeriu Gheorghiţă

×
Codul embed a fost copiat

Deși este accelerată campania de vaccinare în speranţa că vom atinge şi noi rapid un procent de vaccinaţi suficient cât să stopeze răspândirea COVID, suntem încă departe de acest obiectiv.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a fost invitat în ediția de dimineața a ȘtirilorProTv, unde a răspuns la nelămuririle legate de evoluția procesului de vaccinare.

Cosmin Stan: ”Avem pe listele de aşteptare puţin peste 300 de mii de oameni, față de 700 şi ceva de mii câţi erau acum o săptămână. Ce veţi face pentru a-i atrage pe oameni?”

Valeriu Gheorghiţă: ”Lista de aşteptare a scăzut pentru că am modificat modalitatea de notificare a persoanelor din lista, de la trei noitificari, la una singură. Astfel, o persoană notificată va ieşi din listă în termen de 24 de ore fie prin programare, fie fiind eliminată, pentru a da posibilitatea celorlalte persoane să fie notificate. În plus, a crescut numărul de persoane vaccinate zilnic, acum sunt aproximativ 80.000.”

Roxana Hulpe: ”Sunt persoane care sunt pe liste de aşteptare de o lună, care nici în prezent nu au primit notificare?”

Citește și
Angela Merkel
Cu ce ser s-a vaccinat Angela Merkel împotriva Covid-19
Prețul eliberării Alinei Apostol din „gulagul” chinezesc. Fost deținut al regimului de la Beijing: „Cu chinezii trebuie să negociezi direct!”. Răspunsul Ministerului Justiției din România

Valeriu Gheorghiţă: ”Au fost deschise centre din 15 martie, care încă nu erau active, dar au dat posibilitatea persoanelor să îşi ocupe în loc. Depinde şi de categoria de risc se afla persoanele.”

Interviul integral este disponibil în VIDEO.

 

Articol recomandat de sport.ro
Ce mesaj a transmis fotbalistul eliminat de Istvan Kovacs în Barcelona - PSG
Ce mesaj a transmis fotbalistul eliminat de Istvan Kovacs în Barcelona - PSG
Citește și...
Orașul din România în care s-au vaccinat aproape 30% dintre localnici. Începe să redeschidă economia
Orașul din România în care s-au vaccinat aproape 30% dintre localnici. Începe să redeschidă economia

Premierul Florin Cîţu afirmă, vineri, că la Cluj campania de vaccinare este un succes şi, în curând, persoanele vaccinate vor depăşi 30%.

Cu ce ser s-a vaccinat Angela Merkel împotriva Covid-19
Cu ce ser s-a vaccinat Angela Merkel împotriva Covid-19

Cancelarul german Angela Merkel a primit vineri prima doză a vaccinului împotriva COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Berlin, Steffen Seibert, citat de AFP şi DPA.

O parte dintre centrele de vaccinare AstraZeneca vor fi transformate în centre Pfizer. Anunțul lui Cîțu
O parte dintre centrele de vaccinare AstraZeneca vor fi transformate în centre Pfizer. Anunțul lui Cîțu

Premierul Florin Cîţu a anunţat că în perioada următoare va creşte capacitatea de vaccinare anti-COVID-19 prin transformarea unor centre AstraZeneca în Pfizer şi prin amenajarea unor centre la operatorii economici.

Recomandări
Politico:
Politico: "Ucraina se îndreaptă spre înfrângere". Marile atuuri pe care Putin le are în lupta pentru victorie

Întrebați un soldat ucrainean dacă mai crede că Occidentul va sta alături de Kiev "atât timp cât va fi nevoie".

Gafă rușinoasă a lui Marcel Ciolacu în Qatar. Premierul a încurcat „lecția” cu „erecția”. VIDEO
Gafă rușinoasă a lui Marcel Ciolacu în Qatar. Premierul a încurcat „lecția” cu „erecția”. VIDEO

Marcel Ciolacu a făcut o gafă jenantă în timpul unor declarații de presă susținute în Qatar. Deși avea discursul scris, premierul s-a încurcat și în loc de „lecție” a pronunțat... „erecție”.

Explozie puternică într-un bloc din Craiova. Fațada s-a prăbușit. A fost activat Planul Roșu. O femeie a murit | FOTO
Explozie puternică într-un bloc din Craiova. Fațada s-a prăbușit. A fost activat Planul Roșu. O femeie a murit | FOTO

O explozie de proporții a avut loc, miercuri, în municipiul Craiova. Deflagrația a fost atât de puternică încât fațada blocului s-a prăbușit.