Referendumul a fost INVALIDAT. Momentele-cheie ale zilei in care Traian Basescu a scapat de demitere

×
Codul embed a fost copiat

stirileprotv.ro au transmis LIVE toate evenimentele si rectiile dupa decizia Curtii Constitutionale.

www.stirileprotv.ro transmite LIVE toate evenimentele din jurul deciziei Curtii Constitutionale. Momentele cheie au fost comentate de Cristian Leonte si invitatii sai in editii speciale Stirile ProTV pe ProTV News.

Cronologia evenimentelor, marti, 21 august:

ora 18.00 Declaratii USL: "Unitatea USL e puternica, lupta noastra cu regimul Basescu continua pana va fi eliminat".

ora 16.00 Premierul Victor Ponta: "Din 29 iulie, Basescu e un presedinte ilegitim, un presedinte al CC". VIDEO

Citește și
Cristian Preda
PDL solicita USL sa renunte la orice mijloace prin care ar amana o decizie a CC
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

ora 15.30 Vicepresedintele PNL, Relu Fenechiu: "Sper ca romanii vor scapa de Traian Basescu pana de sarbatori".

ora 15.00 Liderul PDL, Vasile Blaga: "Suntem dispusi sa cooperam cu toate fortele politice". VIDEO

ora 14.30 Crin Antonescu: "Nu ma retrag din politica, pentru ca Traian Basescu a fost demis in realitate". VIDEO

ora 14.05 Liderul senatorilor PNL Puiu Hasotti a declarat ca liderul PNL Crin Antonescu nu ar trebui sa paraseasca viata politica si nici Partidul National Liberal. "Dar de ce sa paraseasca viata politica? Cum sa paraseasca Crin Antonescu viata politica cand 90% dintre romani i-au dat dreptate, dintre cei care s-au prezentat la vot?. Si, mai mult decat atat, conform bunului simt aritmetic referendumul a fost valid", a afirmat Hasotti.

ora 14.05 Ministrul delegat pentru Administratie, Radu Stroe (PNL), a declarat ca "membrii CC nu sunt capabili sa se debaraseze de problematica politica, nu sunt capabili sa citeasca si sa aplice Legea 370 cu care ar fi trebuit sa doarma sub cap".

ora 14.00 Liderii PNL au fost convocati intr-o sedinta la sediul central al partidului, marti, dupa decizia Curtii Constitutionale privind invalidarea referendumului si revenirea lui Traian Basescu la Cotroceni. Pana la ora transmiterii acestei stiri, la sediul central al partidului ajunsesera liderii PNL Norica Nicolei, Puiu Hasotti, Radu Stroe, Relu Fenechiu, Eugen Nicolaescu.

ora 13.55 Vicepresedintele PNL Puiu Hasotti a declarat, la sosirea la sediul partidului, ca decizia CC este "antinationala", "impotriva realitatii si a cifrelor", iar de acum incolo "CC sa coabiteze cu Traian Basescu", pentru ca USL nu poate face acest lucru. "Este o decizie impotriva realitatii, a cifrelor, antinationala. De acum incolo, CC sa coabiteze cu Traian Basescu", a spus Hasotti. El a mai declarat ca intre USL si Traian Basescu nu poate sa existe "niciun fel de dialog, de coabitare".

ora 13.50 Hotararea Curtii Constitutionale privind referendumul din 29 iulie va fi prezentata in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului, si apoi publicata in Monitorul Oficial. Curtea Constitutionala a constatat, in hotararea adoptata marti, ca procedura de organizare a referendumului a fost respectata, ca nu s-a intrunit conditia de cvorum pentru ca scrutinul sa fie valabil si mentioneaza ca la data publicarii deciziei in MO Traian Basescu isi reia atributiile.

ora 13.45 Fostul premier Emil Boc considera ca decizia Curtii Constitutionale privind referendumul este legala si constitutionala si spera ca aceasta sa duca la normalizarea vietii politice din Romania.

ora 13:45 Tudorel Toader: "Referendumul a fost invalidat" 

ora 13.40 Fostul premier Mihai Razvan Ungureanu apreciaza drept "fireasca" decizia de marti a Curtii Constitutionale privind referendumul, care, in opinia sa, ar fi putut fi luata inca din 2 august, "daca nu ar fi fost vasta operatiune de intoxicare a Curtii de catre institutiile statului deturnate de USL".

ora 13.35 Curtea Constitutionala a constatat, in hotararea adoptata marti, ca procedura de organizare a referendumului a fost respectata, ca nu s-a intrunit conditia de cvorum pentru ca scrutinul sa fie valabil si mentioneaza ca la data publicarii deciziei in MO Traian Basescu isi reia atributiile. Vezi aici COMUNICATUL OFICIAL

ora 13.30 Deputatul PDL Elena Udrea: "S-a facut dreptate: referendumul a fost invalidat. Lovitura de stat a esuat", scrie Elena Udrea pe pagina sa de Facebook.

ora 13.05 Prim-vicepresedintele PDL Cezar Preda a declarat ca PDL respecta decizia CC, Traian Basescu se intoarce la Cotroceni si este presedinte ales al Romaniei pana in 2014, aratand ca nu va fi nicio problema de coabitare intre seful statului si Guvern.

ora 13.00 Curtea Constitutionala se va intruni, miercuri, la ora 10.00, pentru citirea hotararii privind referendumul din 29 iulie. Anuntul a fost facut de catre presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean.

ora 13:00 Editia Speciala a Stirilor ProTv de la ora 13:00

 

 

ora 12.58 Presedintele interimar Crin Antonescu anunta ca va sustine o declaratie de presa la ora 14.30, la sediul PNL.

ora 12.55 Conform Mediafax, presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, a declarat ca judecatorii CC au constatat ca referendumul este valid din punct de vedere al organizarii, dar ca nu s-a indeplinit conditia de cvorum.

ora 12.45 Sedinta CCR s-a incheiat.

Surse din CCR au declarat pentru stirileprotv.ro ca referendumul a fost INVALIDAT! Decizia a fost luata cu 6 voturi "pentru" si 3 voturi "contra".

ora 10.45 Cateva zeci de persoane protesteaza in fata sediului Curtii Constitutionale, cerand demiterea presedintelui suspendat Traian Basescu. Protestatarii au venit in fata sediului CCR de la ora 9.30, spunand ca vor ca judecatorii constitutionali sa valideze referendumul din 29 iulie si astfel Traian Basescu sa fie demis.

Protestatarii scandeaza "Validare", "Nu va fie frica, si Basescu pica", "Basescu, tradator". Acestia au mai multe pancarte cu mesaje impotriva presedintelui suspendat Traian Basescu, precum "Marinare nu uita, puscaria-i casa ta", "Vrem altfel de presedinte", Basescu suspendat ca Saddam Hussein". De asemenea, unii dintre protestatari au si portavoci, de la care striga lozinci impotriva lui Traian Basescu.

Protestul are loc intr-o zona delimitata cu garduri de protectie, fiind supravegheati de jandarmi. Pichetul este autorizat de Primaria Capitalei pana la ora 11.00.

ora 10:05 Judecatorul CC Tudorel Toader a declarat ca este posibila amanarea unei decizii a Curtii Constitutionale privind referendumul de demitere a sefului statului.

ora 10:00 Judecatorii CCR s-au intalnit pentru decizia privind validarea sau invalidarea referendumului.

ora 09:50 O mare parte dintre judecatorii CCR a ajuns. Sedinta incepe la ora 10:00.

Care sunt "taberele" si cum se impart voturile

 

Fata-n fata cu cea mai grea si mai asteptata decizie magistratii Curtii Constitutionale pot pune capat astazi crizei politice. Sau dimpotriva, o pot adanci printr-o noua amanare a raspunsului asteptat de toata lumea.

Se intoarce Traian Basescu la Palatul Cotroceni, ori a fost demis la referendum. Cert este ca validarea sau invalidarea consultarii populare din 29 iulie, se poate face doar cu votul a doua treimi dintre judecatori, adica 6 la 3.

Toti ochii din tara, dar si si din strainatate vor fi astazi pe cei 9 judecatori ai Curtii Constitutionale. Cu documentele solicitate de la Guvern, dar si cu rezultatele referendumului din 29 iulie pe masa, magistratii trebuie sa spuna daca scrutinul de demitere a presedintelui a fost valid sau nu.

Pe cat de simplu pare, pe atat s-au complicat lucrurile. Fara a avea voie sa fie partizani, surse de la Curte vorbesc despre faptul ca judecatorii sunt impartiti, in acest moment, in doua tabere egale numeric: una pro-USL, cealalta pro-PDL si Traian Basescu.

Patru dintre magistrati au fost numiti pentru un mandat de 9 ani la Curtea Constitutionala la propunerea lui Traian Basescu sau a celor din Partidul Democrat. Augustin Zegrean, presedintele Curtii, Petre Lazaroiu, Stefan Minea si Iulia Motoc sunt in aceasta situatie. De partea cealalta, Acsinte Gaspar, Aspazia Cojocaru, Ion Predescu si Tudorel Toader sunt in tabara favorabila USL, fiind sustinuti la sugestia PSD sau PNL.

Iar cel de-al noualea magistrat Zoltan Puskas - nominalizat de UDMR - nu are o pozitie categorica pentru una sau alta dintre tabere, sustin acelasi surse de la Curtea Constitutionala. Interesant este ca, de la 1 ianuarie 2009 pana in prezent, Curtea s-a pronuntat in 48 de litigii intre PDL si USL: deciziile fiind favorabile in mod egal - 24 la 24.

In aceste conditii, nu este exclus ca marti sa asistam la o noua amanare a verdictului, cate vreme ultimele sedinte au fost extrem de tensionate. Iar o decizie, indiferent care va fi ea trebuie sa fie asumata de cel putin sase judecatori. Legea Curtii Constitutionale prevede ca hotararea de validare sau invalidare a referendumului se ia cu o majoritate de doua treimi.

Iar in cazul unui vot de cinci la patru, blocajul va fi total, iar deznodamantul departe.

"Pentru economia romaneasca si pana la urma pentru Romania conteaza ca marti CCR sa ia o decizie, indiferent care va fi ea. Investitorii au business-planuri de indeplinit, trebuie sa plateasca salariile angajatiilor si nu vor altceva decat stabilitate si sa nu existe tulburari pe scena politica. Daca tulburarile exista, nici afacerile nu merg. Cea mai proasta decizie in acest moment ar fi o noua amanare care s-ar propaga in economie care oricum incetineste", crede Cristian Hostiuc, director editorial Ziarul Financiar

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
Basescu: E ilegala scoaterea din lista permanenta a romanilor cu rezidenta in afara sau CI expirate
Basescu: E ilegala scoaterea din lista permanenta a romanilor cu rezidenta in afara sau CI expirate

Presedintele suspendat, Traian Basescu, a declarat, luni, ca este ilegala scoaterea de pe listele electorale permanente a romanilor cu rezidenta in strainatate, precum si a celor cu actele de identitate expirate. 

PDL solicita USL sa renunte la orice mijloace prin care ar amana o decizie a CC
PDL solicita USL sa renunte la orice mijloace prin care ar amana o decizie a CC

Prim-vicepresedintele PDL Cristian Preda a declarat, luni, ca PDL solicita USL sa renunte la orice mijloace prin care ar amana o decizie a CC in privinta referendumului. 

Actiunea
Actiunea "Acte Expirate" la referendum. Care sunt judetele cu cei mai multi "expirati" si decedati

Conform unor date centralizate de gandul.info, USL ar avea nevoie de stergerea de pe listele electorale a cel putin 1.374.409 persoane pentru validarea referendumului si demiterea presedintelui Traian Basescu.

Recomandări
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad

Un diplomat european a dezvăluit, miercuri, pentru Syria TV, că Serviciului Secret din România a vizitat Siria și s-a întâlnit cu președintele Bashar al-Assad și cu directorul serviciilor de informații siriene, Hossam Luke.

Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA

Israelul și Statele Unite au folosit pentru prima oară într-o situație reală interceptoarele de rachete balistice împotriva proiectilelor lansate de Iran.

România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc
România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc

"Masa caldă" în școli este în peste 60% din cazuri un sendviș sau un pachet cu hrană rece. Programul național funcționează doar într-o treime dintre școlile alese de Ministerul Educației, care dă vina pe incompetența autorităților locale.