Viorica Dăncilă: Republica Moldova este şi va rămâne o prioritate pentru Guvernul României

viorica dancila
Inquam Photos / Octav Ganea

Republica Moldova este şi va rămâne o prioritate pentru Guvernul României, viitorul nostru va fi unul comun în sânul familiei europene, a declarat, marţi, premierul Viorica Dăncilă.

"Importanţa simbolică a actului unirii Basarabiei cu România, alături de actele unirii Bucovinei şi Transilvaniei, constă în faptul că populaţia acestor teritorii româneşti, prin reprezentanţii săi aleşi, a decis în mod democratic unirea cu ţara. Înaintaşii noştri au ştiut să utilizeze cu înţelepciune oportunitatea istorică ce li se oferea şi să pună piatră de temelie unui viitor mai bun pentru copiii lor, iar istoria le-a dat dreptate. Azi, 100 de ani mai târziu, avem toate motivele să fim la fel de încrezători cum erau ei că viitorul nostru va fi unul strălucit, atât timp cât la baza lui vor sta valorile democratice care permit dezvoltarea unei societăţi sănătoase. Eu cred cu putere că viitorul nostru va fi din nou unul comun, că ne vom reuni curând în sânul familiei europene, onorând astfel lupta strămoşilor noştri, bărbaţi, dar să nu uităm şi femeile", a afirmat Dăncilă la şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, conform Agerpres.

Potrivit prim-ministrului, Centenarul este "atât un prilej de onorare a trecutului, cât şi unul de reflecţie privind viitorul României, stat profund ataşat valorilor şi principiilor europene şi euro-atlantice".

"Rădăcinile comune, valorile culturale şi spirituale care ne unesc fundamentează relaţia privilegiată dintre Bucureşti şi Chişinău. Am învăţat de la generaţia unirii lecţia faptelor şi a gesturilor întemeietoare. Cuvintele ne unesc, faptele fac mai trainică unirea. Vă asigur că România a fost şi va fi întotdeauna alături de Republica Moldova", a subliniat Viorica Dăncilă.

Ea a adăugat că, în calitate de prim-ministru, acordă o atenţie specială relaţiei cu Republica Moldova, reamintind că printre primele vizite oficiale externe pe care le-a efectuat a fost şi cea la Chişinău.

Citește și
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

"Am transmis atunci, subliniez din nou şi acum, susţinerea fermă şi consecventă a parcursului european al Republicii Moldova din convingerea că locul său este în familia statelor europene. Relaţia noastră este una solidă, dorim să concretizăm cât mai multe proiecte comune care să aducă beneficii şi o viaţă mai bună cetăţenilor din Republica Moldova. Am în vedere aici sprijinul din domeniul sănătăţii, al educaţiei, al tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. Susţinem conectarea Republicii Moldova la Europa, fie că ne referim la conectarea strategică, fie că vorbim de conectarea la nivelul infrastructurii. Sprijinim reformele instituţionale iniţiate de autorităţile de la Chişinău, esenţiale şi din perspectiva parcursului european al Republicii Moldova", a punctat Dăncilă.

Ea a susţinut, totodată, că viitoarea şedinţă guvernamentală comună, care va avea loc în acest an în Republica Moldova, va întări colaborarea între Bucureşti şi Chişinău.

"Guvernul pe care îl conduc are toată deschiderea să ofere susţinere colegilor de la Chişinău. Experienţa de 11 ani a României în UE, precum şi perioada de pregătire pentru aderare sperăm să contribuie la facilitarea şi scurtarea drumului Republicii Moldova spre statutul de membru în construcţia europeană. Susţinem aplicarea Acordului de asociere cu Republica Moldova şi considerăm că semnarea acestui acord a consfinţit intrarea Republicii Moldova pe un traseu clar, ireversibil de apropiere de Uniunea Europeană. Este răspunsul nostru comun la aşteptările cetăţenilor din Republica Moldova legate de siguranţă, prosperitate şi consolidarea democraţiei. Guvernul pe care-l conduc este ferm angajat să aducă cât mai aproape momentul în care România şi Republica Moldova vor avea un viitor comun în Uniunea Europeană", a declarat Dăncilă.

Conform premierului, "Republica Moldova este şi va rămâne o prioritate pentru Guvernul României".

Viorica Dăncilă a evocat personalitatea singurei femei din Sfatul Ţării, Elena Alistar Romanescu, preşedinte al Ligii Femeilor Moldovene din Basarabia, care cu "ardoare şi devotament a contribuit la atingerea idealurilor românilor de pe ambele maluri ale Prutului".

"'Neştearsă va rămâne în memoria mea această zi sfântă', spune Elena Alistar Romanescu, despre prima zi în care s-au reunit în Sfatul Ţării. Neşterse ar trebui să rămână în memoria noastră actele glorioase ale predecesorilor noştri", a completat Dăncilă.

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Cine este Oana Bulai, cel mai nou consilier de stat al prim-ministrului Viorica Dăncilă
Cine este Oana Bulai, cel mai nou consilier de stat al prim-ministrului Viorica Dăncilă

Oana Gianina Bulai a fost numită consilier de stat în aparatul de lucru al prim-ministrului.

Recomandări
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim

Deși presați de cheltuieli prea mari la buget, oficialii au în plan o nouă majorare a salariilor, în an electoral. 

Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor
Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor

Noul pachet de ajutor american pentru Ucraina va include și rachete ghidate cu o rază de acțiune de 300 de km.  

Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu
Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu

După două luni de căutări și încă una în care au făcut campanie pentru medicul Cătălin Cîrstoiu, liderii PNL și PSD au anulat toate planurile comune pentru Primăria generală a Capitalei.