Baroul Bucuresti a amanat pentru 31 august decizia privind excluderea lui Victor Ponta din avocatura

×
Codul embed a fost copiat

Consiliul Baroului Bucuresti a amanat pentru data de 31 august dezbaterea cererii privind excluderea din barou a lui Victor Ponta.

Anuntul a fost facut de decanul Baroului Bucuresti, avocatul Ion Dragne.

"Am avut pe ordinea de zi o solicitare de excludere din profesia de avocat a domnului Victor Ponta, membru al Baroului Bucuresti. Inainte de inceperea sedintei, domnul avocat a depus la Baroul Bucuresti un memoriu cuprinzand punctul de vedere al domniei sale si un set de documente din care a rezultat ca a formulat o reclamatie prealabila impotriva ordinului de revocare a titlului de doctor in Drept, precum si o cerere de suspendare a efectelor ordinului respectiv, depusa la Curtea de Apel Bucuresti", a precizat Dragne, citat de Agerpres.

El a anuntat ca la data mentionata au fost invitati Monica Macovei, cea care a facut cererea de excludere din Barou a lui Victor Ponta, precum si acesta din urma, el mentionand ca prezenta celor doi nu este obligatorie.

"Nu avem o procedura disciplinara in care doamna Macovei este petenta si domnul Ponta este persoana impotriva caruia s-a facut o plangere disciplinara, ci avem o cerere inedita in raport de care Consiliul a apreciat ca este utila invitarea celor doi membri ai Baroului Bucuresti pentru a-si preciza punctul de vedere in scris si pentru a raspunde la eventualele intrebari ale membrilor Consiliului. Prezenta domniilor lor este facultativa, iar lipsa lor nu va impiedica dezbaterile si luarea unei eventuale decizii", a explicat Ion Dragne.

Citește și
Dacian Ciolos
Dacian Ciolos acuza Guvernul Ponta: Noi am destelenit buruienisul lasat de cei care acum striga de pe margini
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

Potrivit acestuia, este "o cerere si o situatie inedita" pentru ca nu s-a mai intalnit pana in prezent un astfel de caz.

"Motiv pentru care am fost desemnat eu, impreuna cu alti doi membri ai Consiliului - Mihai Tanasescu si Flavia Teodosiu -, ca pana marti, 30 august, sa prezentam un raport scris membrilor Consiliului, astfel incat sa dezbatem si sa luam o decizie. De asemenea, Consiliul a apreciat ca este necesar sa ii invite pe doamna Monica Macovei, care a formulat cererea, si pe domnul Victor Ponta, pentru sedinta din 31 august, la ora 12,00", a mai precizat Dragne.

El a mentionat ca decizia Consiliului, oricare va fi ea, este atacabila. "Decizia Consiliului, care va fi aceea, este un act administrativ supus unui control atat in sistemul organizarii profesiei de avocat, de legalitate la Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, cat si la instanta de judecata", a aratat el.

Baroul Bucuresti a luat in discutie marti cerea depusa de europarlamentarul Monica Macovei de excludere a lui Victor Ponta din avocatura, dupa ce acestuia i s-a retras titlul de doctor.

Monica Macovei a cerut decanului Baroului Bucuresti, printr-o solicitare scrisa, excluderea lui Victor Ponta din avocatura, invocand faptul ca acesta a dobandit calitatea de avocat fara examen, ca titular al diplomei de 'doctor in drept', titlu care i-a fost retras.

Daca va fi exclus din barou, Victor Ponta va putea da examen la fel ca orice absolvent de drept, pentru a reintra in avocatura.

 

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Mesajul lui Traian Basescu pentru Victor Ponta:
Mesajul lui Traian Basescu pentru Victor Ponta: "Mai mitomanule, Romania nu a fost nicio clipa in pericol de ukrainizare"

Fostul presedinte Traian Basescu a scris pe Facebook ca declaratiile lui Victor Ponta privind cozile de la alegerile din 2014 sunt o dovada in plus ca acesta este un "mitoman".

Dacian Ciolos acuza Guvernul Ponta: Noi am destelenit buruienisul lasat de cei care acum striga de pe margini
Dacian Ciolos acuza Guvernul Ponta: Noi am destelenit buruienisul lasat de cei care acum striga de pe margini

Dacian Ciolos afirma ca absorbtia redusa a fondurilor europene pe programele din exercitiul 2014-2020 este doar cu putin sub media europeana, insa au fost intarzieri in pregatirea lor, ele neincepand in perioada 2013, cand ar fi trebuit.

Fostul premier Victor Ponta NU mai este doctor in drept. Ministrul Educatiei a semnat ordinul de retragere a titlului
Fostul premier Victor Ponta NU mai este doctor in drept. Ministrul Educatiei a semnat ordinul de retragere a titlului

Ministrul Educatiei, Mircea Dumitru, a semnat, luni, ordinul de retragere a titlului de doctor in drept detinut de Victor Ponta.

Recomandări
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim

Deși presați de cheltuieli prea mari la buget, oficialii au în plan o nouă majorare a salariilor, în an electoral. 

Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor
Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor

Noul pachet de ajutor american pentru Ucraina va include și rachete ghidate cu o rază de acțiune de 300 de km.  

România are cea mai mică rată de imunizare împotriva HPV din UE, deși vaccinul e gratuit pentru fete și băieți
România are cea mai mică rată de imunizare împotriva HPV din UE, deși vaccinul e gratuit pentru fete și băieți

Dacă păstram ritmul actual vom avea nevoie de cel puțin 50 de ani de acum înainte pentru ca România să atingă rata de imunizare împotriva infecției cu HPV, recomandată de Organizația Mondială a Sănătății.