Vicepremierul Gavrilescu: ”#rezist postează pe Facebook împotriva poporului”

gratiela gavrilescu

Vicepremierul și ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, i-a îndemnat duminică pe tinerii din ALDE să fie „la concurență cu #rezist”, pe motiv că această formațiune „merită”.

Prezentă la gala premiilor Tineretului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (TLDE), la Palatul Parlamentului, Grațiela Gavrilescu le-a cerut acestora să posteze în permanenţă pe reţelele de socializare sigla ALDE şi să se promoveze formațiunea, așa cum cum cei din grupul #rezist „postează împotriva poporului român”, scrie News.ro.

„Suntem la trei ani de existenţă, scorul nostru se dublează, aţi văzut sondajele - 12-13% este un scor bun astăzi, dar insuficient pentru 2020. Voi, viitorul politicii româneşti, viitorul ALDE, trebuie să luptaţi alături de noi ca scorul în 2020 să fie ca ALDE să fie al doilea partid puternic din România. Cred că putem să demonstrăm lucrul acesta”, a spus vicepremierul.

Ministrul Mediului le-a mulţumit tinerilor că participă într-o zi de duminică la o acţiune de partid. De asemenea, i-a îndemnat să promoveze partidul.

„Eu vă mulţumesc că astăzi, în zi de duminică, aţi reuşit, după o seară în care poate aţi vrut să vă duceţi cu prietena la discotecă sau la un spectacol, dar totuşi aţi reuşit să vă treziţi devreme şi să fiţi prezenţi aici, în această sală. Asta înseamnă că vă doriţi, voi tinerii liberali, să trăiţi în pace în această frumoasă ţară, să trăiţi în democraţie. De aceea o să vă rog ca, aşa cum #rezist postează zilnic împotriva noastră pe Facebook şi pe toate reţelele de socializare, împotriva poporului român, împotriva unităţii noastre, aşa să postaţi dumneavoastră în permanenţă cu sigla ALDE şi promovaţi-vă. Aveţi posibilitate. Meritaţi pentru ca noi şi dumneavoastră să putem să păstrăm această minunată ţară aşa cum există ea astăzi pentru viitoarele generaţii. Vă mai rog ceva - să fiţi la concurenţă cu #rezist. Trebuie, pentru că ALDE merită. Aşa vom putea să fim a doua putere politică a României în 2020”, a mai spus Gavrilescu. 

Citește și
Cristian Mihai Dide
Prima reacție a protestatarului încătușat pentru proiecția de la Spotlight
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Bărbatul încătușat pentru proiecția mesajului ”Rezist” la Spotlight a făcut plângere
Bărbatul încătușat pentru proiecția mesajului ”Rezist” la Spotlight a făcut plângere

"VĂ VEDEM" - acest avertisment a fost proiectat duminică seară pe fațada Palatului Regal, în replică la amendă primită de un bărbat din Bucureşti, după ce vineri a afişat mesajul ''Rezist''.

Prima reacție a protestatarului încătușat pentru proiecția de la Spotlight
Prima reacție a protestatarului încătușat pentru proiecția de la Spotlight

"VĂ VEDEM", acest avertisment a fost proiectat luni seară pe fațada Palatului Regal, în replică la amenda primită de un bărbat din Bucureşti, după ce vineri a afişat mesajul ''Rezist''.

Liviu Pop, despre statul paralel: Eu rezist oricât insistă ei să mă determine să nu rezist
Liviu Pop, despre statul paralel: Eu rezist oricât insistă ei să mă determine să nu rezist

Ministrul Educației, Liviu Pop, a afirmat, sâmbătă, că „statul paralel” încearcă să-l determine să „nu reziste”.

Dacian Cioloș, alături de cei 15.000 de oameni care au protestat în București. ”Se ajunge la o limită”
Dacian Cioloș, alături de cei 15.000 de oameni care au protestat în București. ”Se ajunge la o limită”

Proteste faţă de proiectele de modificare a legilor justiţiei au avut loc în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară.

Recomandări
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu

Fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi fostul director SRI Virgil Măgureanu au fost citaţi, joi dimineaţa, la sediul Parchetului General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei.

VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală
VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală

Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, Ioana Ancuța Popoviciu, care a provocat furia familiei victimelor după ce a întrebat dacă tânărul mort în accident e în sală, a fost protagonista unui moment foarte bizar, miercuri.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.