USR va depune o plângere penală pe numele preşedintelui Camerei Deputaţilor. De ce este acuzat Liviu Dragnea.

×
Codul embed a fost copiat

Scandalul din Parlament legat de modul în care a fost convocată sesiunea extraordinară se mută la DNA.

Uniunea Salvaţi România a anunţat că va depune o plângere penală pe numele preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, pe care îl acuză de abuz în serviciu, fals şi uz de fals.

Cei de la USR îi reproşează lui Dragnea că a convocat ilegal sesiunea extraordinară de marți a Camerei Deputaţilor, după care şi-a delegat atribuţiile lui Florin Iordache şi a plecat în concediu.

Dan Barna, purtătorul de cuvânt al USR: "În această săptămâna, USR va depune o plângere penală la DNA împotriva domnului Liviu Dragnea pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals".

Cei din opoziţie îl vizează pe liderul PSD pentru că, în ciuda absenţei fizice din Parlament, acesta ar fi artizanul convocării neconstituţionale a sesiunii extraordinare. Autorii plângerii la DNA recunosc că ar putea fi anchetat şi Florin Iordache, desemnat să îl înlocuiască pe Dragnea cât timp acesta este la pescuit.

Citește și
Ludovic Orban
Ludovic Orban: Preşedintele Camerei Deputaţilor arată că are obrazul mult mai gros decât prevede legea
Ce a pățit jurnalista care a filmat ultimele imagini cu Aleksei Navalnîi în viață

Fostul ministru al Justiţiei în perioada Ordonanţei 13 a bâlbâit, marți, câteva explicaţii cu privire la modul... inovator în care liderul PSD a convocat sesiunea extraordinară a Camerei Deputaţilor, prin telefon.

Dan Barna, purtătorul de cuvânt al USR: "Nu există noţiunea de şedinţa la telefon... dacă mergem în cheia asta, în câţiva ani o să fie că în reclamă "îi facem din tastatură", o să stăm fiecare pe şezlong şi o să zice ce bine merge Parlamentul" .

Ţinută pentru prima oară în istoria Parlamentului ... prin TELEconferinţă, şedinţa Biroului Permanent s-ar fi terminat şi cu un vot, susţine acelaşi Florin Iordache, pe care colegii îl strigă "ALTĂ ÎNTREBARE".

Votul s-ar fi dat tot prin telefon, chiar dacă în nicio lege nu scrie că aşa ceva este permis.

Florin Iordache, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor: "Au fost împotrivă colegii de la PNL, au fost pentru convocarea acestui plen toţi colegii de la PSD, cu care s-a vorbit. Am un coleg care nu ne-a răspuns la telefon".

În paralel cu plângerea la DNA, cei de la USR vor sesiza şi Curtea Constituţională. Judecătorii trebuie să spună dacă şedinţa extraordinară a fost convocată regulamentar.

Cei de la PSD şi ALDE au forţat o astfel de şedinţa pentru că doar aşa pot intra în vigoare ordonanţele adoptate vinerea trecută de Cabinetul Tudose. Este vorba despre plafonarea pensiilor speciale, a indemnizatiilr pentru creşterea copilului la 8.500 de lei, precum şi despre creşterea salariilor poliţiştilor.

Acum este pusă la îndoială şi intrarea în vigoare a acestor măsuri, urmând că judecătorii CCR să dea un verdict.

Articol recomandat de sport.ro
Nici Charleston, nici Stuttgart: unde ar putea juca Simona Halep al doilea turneu la revenirea în tenis
Nici Charleston, nici Stuttgart: unde ar putea juca Simona Halep al doilea turneu la revenirea în tenis
Citește și...
Victor Ponta, despre sesiunea extraordinară: O mică mascaradă, ne facem că muncim
Victor Ponta, despre sesiunea extraordinară: O mică mascaradă, ne facem că muncim

Deputatul Victor Ponta a declarat că sesiunea extraordinară este „o mică mascaradă”, iar parlamentarii se fac că muncesc, în condiţiile în care nici preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, nu a fost prezent.

Ludovic Orban: Preşedintele Camerei Deputaţilor arată că are obrazul mult mai gros decât prevede legea
Ludovic Orban: Preşedintele Camerei Deputaţilor arată că are obrazul mult mai gros decât prevede legea

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, l-a criticat pe Liviu Dragnea pentru că a lipsit de la şedinţa de Birou Permanent al Camerei Deputaţilor pe care el însuşi a convocat-o în vederea sesiunii extraordinare.

Scandal în Parlament. Dragnea a convocat sesiune extraordinară, dar nici măcar el nu a venit
Scandal în Parlament. Dragnea a convocat sesiune extraordinară, dar nici măcar el nu a venit

Încercarea majorităţii PSD-ALDE de a convoca o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru plafonarea pensiilor speciale şi a indemnizaţiilor pentru creşterea copilului a provocat scandal între putere şi opoziţie.

Tăriceanu: Comisiile vor decide dacă sesizăm CCR cu privire la un conflict juridic între Ministerul Public şi Parlament
Tăriceanu: Comisiile vor decide dacă sesizăm CCR cu privire la un conflict juridic între Ministerul Public şi Parlament

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că scrisoarea Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 privind o posibilă sesizare a CCR cu privire la un eventual conflict juridic de natură constituţională va fi soluționată în comisii..

Recomandări
Explozie la Rafinăria Petromidia. Nu s-au înregistrat victime. Reacția companiei | VIDEO
Explozie la Rafinăria Petromidia. Nu s-au înregistrat victime. Reacția companiei | VIDEO

O explozie a avut loc vineri dimineață la Rafinăria Petromidia. La nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Ce a găsit armata în locul în care a căzut drona militară, în Brăila. Reacția MApN | VIDEO
Ce a găsit armata în locul în care a căzut drona militară, în Brăila. Reacția MApN | VIDEO

Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunţă vineri că elemente dintr-o posibilă dronă au fost găsite în Insula Mare a Brăilei.

20 de ani de la aderarea României la NATO, „cea mai puternică alianţă politico-militară din lume”
20 de ani de la aderarea României la NATO, „cea mai puternică alianţă politico-militară din lume”

S-au împlinit 20 de ani de la aderarea României la NATO, iar responsabilii Apărării și politicienii s-au întrecut în mesaje care evidențiază garanțiile de securitate pe care ni le oferă Alianța în contextul războiului pornit de Rusia în Ucraina.