Vot final. Statutul magistraților a fost modificat de senatorii PSD-ALDE-UDMR, în lipsa opoziției

×
Codul embed a fost copiat

Scandal din nou în Parlament, pe modificarea Legilor Justiției. Singura lege care a fost votată până acum a fost Legea 303, care privește statutul magistraților și care a trecut luni seara de comisia specială condusă de Florin Iordache.

Opoziția a anunțat că va ataca aceste legi la Curtea Constituțională.

Pe ordinea de zi a Senatului s-au aflat legile justiției, iar senatorii PSD și ALDE au votat legea 303, cea care privește statutul magistraților, după ce luni seara a primit raport pozitiv. Cea mai importantă modificare este aceea că președintele poate refuza o singură dată numirea în funcție a procurorilor șefi, iar motivul refuzului trebuie să-l facă public.

O altă schimbare contestată este aceea că statul va fi obligat să se îndrepte împotriva magistraților care au comis erori judiciare pentru recuperarea prejudiciului. Senatorii din opoziție, în special cei din USR, au încercat prin toate mijloacele posibile să boicoteze ședința, fapt care l-a enervat la culme pe Călin Popescu Tăriceanu.

Senatorii de la PNL și USR spun că vor sesiza Curtea Constituțională, pentru că extinderea ordinii de zi ar fi ilegală. Legea 303 ar fi trebuit votată luni de senatori, însă parlamentarii din comisia lui Florin Iordache au terminat târziu raportul necesar, pentru ca documentul să meargă la vot.

Citește și
Protest magistrati
Cristian Dănileț, despre modificările la Legile Justiției: "Suntem revoltați"
Mesaj către Zelenski: „OK, am reuşit. Acum du-te şi câştigă lupta”

Chiar dacă dezbaterile s-au încheiat seara în jurul orei 21, lucru rar întâlnit la comisiile din Parlament, Florin Iordache voia să continue discuțiile până la miezul nopții.

Cea mai importantă modificare se referă la înființarea unei secții speciale care să se ocupe de investigarea unor infracţiuni din Justiţie, lucru de care se ocupă în prezent DNA.

Cronologia evenimentelor, marți, 19 decembrie: 

ora 17:30 Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat marţi că modificările aduse de parlamentari Legilor Justiţiei pun ordine într-o serie serie de texte normative care ar fi fost 'folosite' de procurori ca 'pretexte' pentru 'consolidarea' unei zone de putere 'incompatibilă' cu un regim democratic.

"Până a fi pe atât de curajoase pe cât unii dintre noi am sperat, aceste modificări şi completări au darul de a pune ordine într-o serie de texte normative ce au fost folosite de procurori ca pretexte pentru consolidarea unei zone de putere deopotrivă instituţională şi personală ce nu este prevăzută în Constituţie şi nici nu este compatibilă cu un regim democratic. De mai bine de 10 ani, procurorii, cu precădere cei de la DNA, dar nu exclusiv, şi-au arogat o calitate pe care Constituţia nu le-o încredinţează şi anume independenţa. Potrivit legii fundamentale, judecătorii sunt cei care trebuie să se bucure de independenţă, în timp ce procurorilor (art. 132 alin. 1 din Constituţie) atât sub control ierarhic, cât şi sub autoritatea Ministrului Justiţiei li se cere să fie imparţiali. Independenţa procurorilor a fost invocată astăzi ca un adevăr revelat asociat întotdeauna luptei împotriva corupţiei, transformată, la rândul ei, într-un soi de religie laică cu preoţi, preotese, cu o masă de fideli fanatici sau care mimează fanatismul din laşitate, ignoranţă, din interes sau frică. Poate îi transmiteţi domnului Orban", a afirmat Tăriceanu marţi, în numele grupului ALDE, la dezbaterile din plenul Senatului referitoare la modificarea Legii privind statutul magistraţilor.

El a adăugat că Legile Justiţiei nu au suferit "o modificare substanţială" şi a susţinut că în Parlament a existat "prea puţină disponibilitate de partea majorităţii, dar şi de partea Opoziţiei de a asculta argumente, de a discuta raţional şi logic".

"Nici comisia specială comună şi nici colegii din Camera Deputaţilor nu au procedat la o modificare substanţială a Legilor Justiţiei, (...) lucrând într-un climat îndeobşte ostil marcat inclusiv în Parlament de tonalităţi agresive şi iraţionale. Colegii din comisia specială au propus o operă mult mai modestă, dar aş spune totuşi nu mai puţin preţioasă şi necesară. În termeni juridici, ei s-au comportat mai degrabă ca nişte glosatori. Au lămurit în cuvinte clare şi precise înţelesul pe care legiuitorul l-a atribuit iniţial atunci când a redactat şi adoptat prevederile cuprinse în Legile 303, 304 şi 317 din 2004. În al doilea rând, au pus în acord articolele de lege pe care au lucrat cu numeroasele hotărâri succesive ale CCR. Aceasta este realitatea şi nu cea pe care unii, încercând să dezinformeze, au prezentat-o. Prin urmare, nu avem, deci, a ne pronunţa asupra unei piese de legislaţie complet nouă", a spus Tăriceanu.

ora 14.50 Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de astăzi, în calitate de Cameră decizională, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor.

ora 14.45 Senatorii Mario Oprea (PNL) şi Cristian Ghica (USR) au anunţat  că reprezentaţii acestor formaţiuni vor părăsi sala de plen a Senatului, în condiţiile în care s-a decis prelungirea şedinţei, deşi, potrivit programului adoptat de Birourile permanente reunite, ar fi trebuit să înceapă dezbaterile celor două Camere pe buget.

În urma acestor declaraţii, senatorii USR şi PNL au părăsit şedinţa, anunţând că se îndreaptă spre sala plenului reunit, în vederea dezbaterilor asupra legii bugetului pe 2018.

Şedinţa de plen a Senatului şi-a continuat dezbaterile asupra modificărilor propuse la Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

ora 14.25 Senatul a decis prelungirea şedinţei de plen, până la epuizarea dezbaterilor asupra modificărilor propuse Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în ciuda faptul că şedinţa de plen reunit era programată să înceapă la ora 14.00 pentru discuții despre proiectul legii bugetului de stat

Propunerea a venit din partea senatorului social-democrat Şerban Nicolae şi a fost adoptată cu 69 de voturi pentru, 34 împotrivă şi patru abţineri.

ora 14.00 Deputaţii USR asistă din balconul rezervat presei la lucrările plenului Senatului în care se dezbate proiectul de modificare a statutului magistraţilor.

Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a explicat de ce se află acolo. Detalii aici.

ora 13.50 Senatorul USR George Dircă a declarat, cu ocazia dezbaterilor generale asupra modificările propuse la Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, că proiectul ar trebui respins, deoarece ridică întrebări cu privire la necesitatea reexaminării de către Comisia Europeană a progreselor înregistrate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

"Invocaţi probleme imaginare ale sistemului judiciar, pentru a decredibiliza profesia de magistrat şi a slăbi încrederea în sistemul de justiţie. În realitate, problemele sunt reprezentate de lipsuri cu care se confruntă sistemul de justiţie, de faptul că sediile instanţelor sunt neîncăpătoare, justiţiabilul nu are acces la un dosar electronic şi este nevoit să aştepte ore întregi la coadă pentru a depune un document şi a consulta dosarul. De faptul că nu aţi identificat şi nu aţi propus, pentru soluţionarea alternativă a litigiilor de o complexitate redusă, niciodată soluţii reale, astfel încât judecătorii să acorde o atenţie sporită cauzelor complexe. Acestea sunt problemele reale ale Justiţiei", a precizat el, în plenul Senatului, potrivit Agerpres.

Dircă a contrazis, de asemenea, declaraţia conform căreia modificările vizate ar fi fost prezentate în spaţiul public suficient timp, în vederea dezbaterii.

"Insinuaţi că modalitatea în care a fost dezbătută această lege a fost regulamentară şi că timpul a fost suficient - mai mult de un an, s-a spus aici, pentru dezbaterea în spaţiul public. Forma pe care o discutăm azi a fost înregistrată în dezbaterea Camerei Deputaţilor la data de 31 octombrie 2017. A fost adoptată de prima Cameră la 11 decembrie, acum o săptămână, iar amendamentele depuse de colegii noştri senatori au fost dezbătute ieri, în cadrul unei şedinţe maraton ce a început la 9,00 dimineaţa şi s-a încheiat la ora 22,00. Deşi anumite prevederi din această lege au fost parţial prezentate anterior în spaţiul public, forma depusă la Camera Deputaţilor pentru dezbatere nu a fost prezentată niciodată integral. Asociaţiile profesionale ale magistraţilor şi CSM nu au avut ocazia să pronunţe un aviz privind aceste modificări", a spus acesta.

Dircă a arătat că iniţiatorilor ar trebui să le dea de gândit faptul că propunerile dau naştere la reacţii şi proteste în rândul magistraţilor şi al societăţii civile.

ora 13.45 Preşedintele PNL, Ludovic Orban, i-a transmis o scrisoare deschisă premierului Mihai Tudose prin care îi cere să se folosească de funţia de şef al Guvernului pentru a stopa modificarea legilor justiţiei şi a Codurilor penale, pe care le consideră a fi ”atrocităţi” şi un derapaj de la democraţie.

”Oricât v-aţi dori să creaţi senzaţia că sunteţi paralel cu deciziile din Parlament privitoare la modificarea legislaţiei din Justiţie şi celei din domeniul penal, nu puteţi păcăli pe nimeni dintre cei cu o minimă inteligenţă. Sunteţi în fruntea Guvernului tocmai prin sprijinul acestei majorităţi parlamentare PSD-ALDE, captivă lui Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu. În acelaşi timp, în actualul context politic, prin poziţia deţinută sunteţi şi garantul acestei majorităţi parlamentare. Nimic din ceea ce îşi permite să facă PSD-ALDE în Parlament nu ar fi posibil fără acordul tacit al dumneavoastră.Dacă de ochii lumii credeţi că jucaţi într-o scenetă de tipul „poliţistul bun – poliţistul rău”, vă asigur că este cea mai odioasă şi de prost gust piesă jucată vreodată în România”, i-a transmis Orban lui Tudose prin intermediul scrisorii deschise, potrivit News.ro.

Liderul PNL i-a mai spus şefului Guvernului că nu se poate ca din poziţia de prim-ministru să nu fi primit avertismentele explicite ale ambasadelor occidentale faţă de ceea ce se petrece azi în România, cu mult mai clare şi cu mult mai ferme decât luările publice de poziţie.

ora 11.30 Un conflict a apărut între grupurile parlamentare, la dezbaterea din Senat privind modificarea statului magistraților. Detalii aici.

Senatorii PMP au părăsit plenul Camerei superioare a Parlamentului, ca urmare a respingerii prin vot a propunerii lui Traian Băsescu de a fi retrase legile Justiţiei de pe ordinea de zi, pentru această sesiune.

El a punctat însă că parte din modificări sunt bune, dar din cauza vitezei de lucru "s-au făcut şi erori formidabile".

inquam

Aceeaşi propunere de retragere de pe ordinea de zi a plenului Senatului a legilor Justiţiei au făcut-o şi senatorul PNL Mario Oprea şi senatorul USR Vlad Alexandrescu, acesta din urmă solicitând retrimiterea la comisie a acestor legi pentru un termen de 60 de zile. Senatorul PNL Alina Gorghiu a propus, la rândul său, retrimiterea la comisie a Statutului magistraţilor pentru un studiu de impact.

Fiecare propunere în parte a fost supusă votului, dar rezultatul a fost acelaşi - de respingere.

ora 09.30 Deputatul PNL Florin Roman a atras atenţia că butoanele microfonului de la tribuna Camerei Deputaţilor au fost înlăturate, susţinând că este "o pată de ruşine" pentru Parlament.

"Este o pată de ruşine pentru noi ca în Parlamentul României să fie scoase butoanele microfonului de la pupitru şi cred că este în interesul nostru, al tuturor, să ne respectăm blazonul şi să nu ajungem de ruşinea lumii în Parlamentul României - în Camera Deputaţilor sunt scoase butoanele de la microfon", a spus Roman în plenul Camerei.

El i-a cerut preşedintelui de şedinţă, Gabriel Vlase, revenirea la normalitate.

"Eu am înţeles că au existat tensiuni, că au fost oameni supăraţi, dar cred că este în interesul nostru, al tuturor, să dăm dovadă de responsabilitate şi vă solicit, dl preşedinte, ca responsabil de buna organizare şi desfăşurare a şedinţelor Camerei Deputaţilor, să dispuneţi de îndată revenirea la normalitate în ceea ce priveşte mutarea acestor butoane", a fost solicitarea deputatului liberal.

Comisia care modifică legile justiției lucrează ”cu viteza luminii”

În timp ce parlamentarii și-au văzut de treabă luni seara ”cu viteza luminii”, în justiția românească s-a înregistrat o premieră.

Aproximativ 1000 de judecători și procurori din București și din țară au protestat în faţa sediilor instanţelor, nemulțumiți de modificările aduse codurilor penale și legilor justiției.

Reprezentanții puterii s-au arătat deranjați de protestul judecătorilor și procurorilor.

Niculae Bădălău, senator PSD: "N-au voie să protesteze, conform legii. Ar trebui să se informeze mai bine."

Chiar și așa, în Parlament, comisia care modifică legile justiției și-a văzut de treabă. Parlamentarii au decis să adopte un amendament care îi permite președintelui să respingă o singură dată, motivat și cu explicații publice, numirea în funcție a procurorilor-șefi.

Discuțiile în comisie au început luni dimineață cu modificările aduse Legii 303 privind Statutul judecătorilor și procurorilor. Cea mai importantă schimbare se referă la faptul că statul este obligat să se îndrepte împotriva magistraților care au greșit, pentru a recupera prejudiciile.

De marți, Parlamentarii vor lua în discuție și amendamentele depuse pentru modificarea Codului Penal și a celui de procedură penală.
 

Articol recomandat de sport.ro
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
Citește și...
Comisia specială a adoptat Raportul la proiectul care modifică Statutul magistraţilor. Ce prevăd noile amendamente
Comisia specială a adoptat Raportul la proiectul care modifică Statutul magistraţilor. Ce prevăd noile amendamente

Comisia specială pentru legile Justiţiei a adoptat, luni, la ora  21:00, Raportul de admitere, cu amendamente, la proiectul care modifică Legea 303/2004 privind Statutul magistraţilor.

Cristian Dănileț, despre modificările la Legile Justiției:
Cristian Dănileț, despre modificările la Legile Justiției: "Suntem revoltați"

Premieră în Justiţia românească. Nemulţumiţi de modificările aduse Codurilor penale şi Legilor Justiţiei, în jur de o mie de judecători şi procurori din Bucureşti şi din ţară au protestat, luni, în faţa sediilor instanţelor.

Legile Justiției: Statutul magistraților și CSM, pe lista Comisiei lui Iordache, luni
Legile Justiției: Statutul magistraților și CSM, pe lista Comisiei lui Iordache, luni

Comisia specială parlamentară pe domeniul justiţiei se va reuni, luni, pentru a discuta amendamentele depuse de senatori la cele trei legi ale justiţiei - statutul magistraţilor, organizarea judiciară şi CSM.

Recomandări
INTERVIU. Cum a urmărit Nicușor Dan seara în care Cîrstoiu a fost eliminat de PSD-PNL: ”M-am jucat cu copiii și m-am culcat”
INTERVIU. Cum a urmărit Nicușor Dan seara în care Cîrstoiu a fost eliminat de PSD-PNL: ”M-am jucat cu copiii și m-am culcat”

Primarul general Nicușor Dan nu a mai avut răbdare să stea până la finalul negocierilor PSD-PNL în seara zilei de luni, în care Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au decis soarta candidatului Cătălin Cîrstoiu, așa că s-a jucat cu copiii și ... s-a culcat.

Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin
Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin

"Ce se va întâmpla pe termen lung cu Rusia?" este marea întrebarea pe care foarte multă lume și-o pune, mai ales că nici măcar "Țarul de la Kremlin", Vladimir Putin, nu poate scăpa de moarte.

Cum răspunde Nicușor Dan la acuzațiile lui Piedone, că face ”blat politic” cu PSD-PNL: ”E o prostie. Nu e niciun blat”
Cum răspunde Nicușor Dan la acuzațiile lui Piedone, că face ”blat politic” cu PSD-PNL: ”E o prostie. Nu e niciun blat”

Nicușor Dan - candidat independent la Primăria Capitalei, susținut de Alianța Dreapta Unită (USR, PMP, Forța Dreptei) - nu exclude faptul ca Popescu Piedone, principalul său contracandidat, după cum crede chiar el, să se retragă din cursa electorală.