Senatorii au decis că Șoșoacă a încălcat ”deontologia parlamentară”. Ce sancțiuni riscă

Diana Șoșoacă
Inquam Photos / Octav Ganea

Comisia juridică a Senatului a constatat abateri de la deontologia parlamentară în cazul senatoarei Diana Şoşoacă, aşa cum sunt reclamate în sesizarea grupului PNL, a afirmat, luni, preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei.

"Comisia juridică a constatat cu majoritate de voturi că faptele reclamate în cuprinsul sesizării de către grupul PNL se subscriu conţinutului a trei abateri de la deontologia parlamentară care sunt identificate în Regulamentul Senatului, în Codul de conduită al parlamentarilor, precum şi în Legea Statutului deputaţilor şi senatorilor. Comisia juridică va înainta Biroului permanent raportul cu aceste constatări ale abaterilor de la deontologia parlamentară a senatorului în cauză, urmând ca Biroul permanent să decidă ce sancţiune este oportun a fi aplicată senatoarei în cauză", a afirmat Iulia Scântei, potrivit Agerpres.

Ea a adăugat că dacă lucrurile "vor escalada" şi vor fi înregistrate noi comportamente care nu se subscriu conduitei unui senator, va fi luată o decizie de către reprezentanţii Coaliţiei şi de către Comisia pentru regulament.

"Se impune să avem cel puţin o abatere consistentă obiectiv, nu doar cele cu caracter simbolic, dar subscriu şi punctelor de vedere ale colegilor mei, care astăzi în comisie au spus: 'Poate e bine ca un avertisment şi o astfel de discuţie să simbolizeze, să arate mai mult detaşarea, delimitarea noastră netă, categorică faţă de continuarea exercitării în acest mod de până acum a mandatului de către senatorul care a fost sesizat în Biroul permanent'. Sper să aibă un efect. E dorinţa noastră să ne continuăm activitatea pe următorii 4 ani, până la finalizarea mandatului, cu respectarea Regulamentului, pentru că suntem aici în slujba cetăţenilor, nu pentru a face scandal sau a exercita mandatul într-un mod injurios. Nu pentru asta am fost aleşi", a mai afirmat Scântei.

Fenechiu: Sancțiunile sunt mai mult simbolice

 

Citește și
Diana Sosoaca
Pagina de YouTube a Senatului, la un pas să fie închisă din cauza lui Șoșoacă. "Instigă la nepurtarea măștii”
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

Senatorul Daniel Fenechiu a menţionat că sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate, în prezent, parlamentarilor "sunt mai mult simbolice", cea mai gravă pe care o poate aplica Biroul permanent fiind aceea că "trei luni nu poţi reprezenta Senatul".

"În contextul în care nu există o sancţiune pecuniară, sancţiunea nu îţi afectează activitatea parlamentară, poţi lua cuvântul, poţi să faci de toate, sancţiunile sunt simbolice (...). Eu, personal, mă simt deranjat de un asemenea comportament. Am asistat săptămâna trecută - povestea cu uşa din Comisia juridică. Nu cred că politica în România şi activitatea parlamentară trebuie să ajungă să aibă asemenea episoade (...). Anumite fapte care pun Parlamentul într-o lumină extrem de proastă nu aduc onoare Parlamentului şi nu îmbunătăţesc cu nimic viaţa românilor", a spus Fenechiu.

Pe 13 aprilie, Comisia juridică a Senatului a fost pusă în imposibilitatea de a ţine şedinţa în care să analizeze comportamentul Dianei Şoşoacă, potrivit solicitării Biroului permanent, care a dat curs unei cereri a grupului parlamentar PNL, a declarat atunci preşedintele comisiei, Iulia Scântei.

Diana Şoşoacă s-a prezentat la şedinţa comisiei din 13 apilie.

La intrare, preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei, a încercat să o oprească, pentru că "poartă o mască (de protecţie sanitară - n.r.) neconformă".

Şoşoacă a intrat în sală de două ori, în pofida acestui avertisment. Ea şi-a manifestat îndelung nemulţumirea atât în comisie, cât şi la uşa sălii de şedinţă vizavi de obligaţia de a purta o mască "care nu o apără de virus".

"Grupul parlamentar din Senat al Partidului Naţional Liberal vă propune eliminarea unei probleme care se perpetuează de la începutul legislaturii în Parlamentul României: comportamentul necorespunzător, nociv şi neregulamentar al doamnei senator Diana Iovanovici-Şoşoacă. (...) Este inadmisibil să mai tolerăm ca parlamentarul Diana Iovanovici-Şoşoacă să sfideze orice normă legală şi orice regulă a bunului-simţ în cea mai prestigioasă instituţie a ţării, în care fiecare dintre noi, la fel ca şi domnia sa, este legitimat prin votul electoratului. O asemenea atitudine reprezintă o gravă ofensă adusă atât Parlamentului, cât şi românilor", se arată în sesizarea senatorilor PNL, adresată grupurilor parlamentare ale USR PLUS, UDMR, PSD şi AUR.

Potrivit semnatarilor, Diana Şoşoacă "încalcă măsurile sanitare, nu poartă mască de protecţie în sala de plen a Senatului, dând în permanenţă dovadă de iresponsabilitate".

"Instigă la ură şi haos în luările de cuvânt din plenul Senatului, jigneşte, aduce ofense şi grave acuzaţii neîntemeiate, utilizează discurs homofob, xenofob, extremist, în loc să îşi respecte statutul de parlamentar şi să facă legi în interesul românilor şi pentru electoratul care a trimis-o în Parlament. Sunt prea multe derapaje care pun în pericol buna funcţionare a Legislativului, dar şi aplicarea şi respectarea măsurilor de protecţie. Este grav să tolerăm asemenea conduită, mai ales că există sancţiuni disciplinare, statuate clar în cuprinsul art. 207 din Regulamentul Senatului", se menţionează în documentul PNL.

Articolul 207 din Regulamentul Senatului prevede pentru abateri de la deontologia parlamentară sancţiunile: atenţionare, chemarea la ordine, retragerea cuvântului, îndepărtarea din sală pe durata şedinţei şi avertisment public scris.

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Membrii Comisiei Juridice s-au încuiat cu cheia în sală, de teamă să nu intre Diana Șoșoacă
Membrii Comisiei Juridice s-au încuiat cu cheia în sală, de teamă să nu intre Diana Șoșoacă

Membrii Comisiei Juridice a Senatului s-au încuiat cu cheia în sala de ședințe, miercuri, de teamă să nu intre din nou peste ei senatoarea Diana Șoșoacă.

Pagina de YouTube a Senatului, la un pas să fie închisă din cauza lui Șoșoacă.
Pagina de YouTube a Senatului, la un pas să fie închisă din cauza lui Șoșoacă. "Instigă la nepurtarea măștii”

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, liberalul Iulia Scântei, a declarat marţi că pagina de YouTube a instituției a fost amenințată cu închiderea.

VIDEO. Șoșoacă i-a fentat pe cei din Senat. A intrat într-o sală, deși nu i se permitea
VIDEO. Șoșoacă i-a fentat pe cei din Senat. A intrat într-o sală, deși nu i se permitea

Circ uriaş în Parlament. Pentru că nu a fost primită la Comisia Juridică, unde urma să fie audiată deoarece nu purta masca de protecţie, senatoarea Diana Șoșoacă a stârnit un imens scandal cu ţipete, îmbrânceli şi ameninţări.

VIDEO. Scandal cu Diana Șoșoacă în Parlament. Senatoarea a cerut ajutor la 112
VIDEO. Scandal cu Diana Șoșoacă în Parlament. Senatoarea a cerut ajutor la 112

Senatoarea Diana Șoșoacă a făcut scandal, marți, la ușa Comisiei Juridice din Senatul României, unde i s-a interzis accesul pentru că nu avea o mască sanitară de protecție, potrivit normelor de prevenire a cazurilor de îmbolnăvire cu Covid-19..

Alina Gorghiu cere sancţionarea Dianei Şoşoacă: Nu poartă mască de protecţie în sala de plen şi instigă la ură
Alina Gorghiu cere sancţionarea Dianei Şoşoacă: Nu poartă mască de protecţie în sala de plen şi instigă la ură

Senatoarea PNL Alina Gorghiu a trimis o scrisoare grupurilor parlamentare din Senat în care propune sancţionarea senatoarei Diana Şoşoacă pentru încălcări ale prevederilor regulamentare, potrivit News.ro.

Recomandări
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”

Israelul a lansat joi noapte un atac asupra Iranului, după acțiunea din weekend asupra teritoriului său. Explozii puternice s-au auzit în centrul țării, în orașul Isfahan, în apropierea unei baze militare.

Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară
Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară

Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că România nu are pregătită infrastructura necesară pentru introducerea serviciului militar obligatoriu în următorii doi ani, el menţionând şi că "s-au dus vremurile" în care oamenii să fie aduşi cu arcanul la armată.

SUA au împiedicat prin veto aderarea la ONU a Palestinei ca stat membru cu drepturi depline
SUA au împiedicat prin veto aderarea la ONU a Palestinei ca stat membru cu drepturi depline

SUA au pus capăt joi speranţei firave a palestinienilor de a deveni membri cu drepturi depline la ONU, impunând, în mod deloc surprinzător, un veto în Consiliul de Securitate cererii palestiniene, criticată de Israel.