Senator PNL: Social-democratii se tem de eventuale denunturi ale lui Dan Sova, care ar putea rasturna Guvernul

dan sova

Senatorul PNL Ovidiu Oprea sustine ca incercarea PSD de aparare a lui Dan Sova si tergiversarea procedurilor privind incuviintarea cererii DNA de retinere si arestare a acestuia arata ca social-democratii de tem de eventuale denunturi.

''Aceasta incercare de tergiversare, de aparare cu orice pret a lui sova din partea PSD, chiar cu pretul unor abuzuri, este clar ca se face pentru ca se tem de noi denunturi pe care le-ar putea face Dan Sova. Aceste denunturi ar putea sa fie atat de grave, incat chiar sa ajunga sa rastoarne actualul Guvern'', a spus liberalul, intr-o conferinta de presa, conform Agerpres.

In context, el a facut referire la motivatia CCR in acest caz si a aratat prin decizia Senatului de a nu redacta o hotarare care sa fie publicata in Monitorul Oficial a fost declansat un conflict juridic cu Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie.

''In situatia aceasta procedura nu este finalizata. Asta se arata in motivatia CCR si nici nu poate fi finalizata pana in momentul in care Senatul nu redacteaza hotararea. Senatul a redactat un act care se numeste comunicare, ce nu poate fi publicat in MO. Noi, senatorii PNL membri ai Biroului Permanent, am aratat in cadrul sedintei (...) ca ceea ce au facut este un abuz. Cu certitudine stiau ca este nevoie de o hotarare. Noi le-am aratat si in sedinta de plen ce trebuie facut si nu au facut tocmai in ideea de a tergiversa acest caz. Ca atare, in acest moment orice secunda de intarziere a presedintelui Senatului este un abuz in continuare si aceasta hotarare, indiferent cum suna ea, trebuie redactata si publicata in MO'', a sustinut senatorul PNL.

Totodata, el a opinat ca, in ideea ''de a tergiversa cazul'', este posibil ca presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, sa solicite luni ca motivatia CCR, prin intermediul Biroului Permanent, sa fie inmanata Comisiei juridice care va intocmi la randul ei un raport, raport care sa se intoarca la Biroul permanent, iar acesta sa o treaca pe ordinea de zi a plenului.

Citește și
Dan Sova
Contestatia lui Sova privind durata anchetei DNA in dosarul "Turceni-Rovinari", respinsa de ICCJ
Ce a pățit jurnalista care a filmat ultimele imagini cu Aleksei Navalnîi în viață

''Este clar o varianta prin care ar reusi tergiversarea pentru inca o saptamana sau doua a acestui caz care are miza foarte mare. in aceasta situatie, plenul Senatului ar putea, de exemplu, sa faca un lucru foarte grav si anume sa solicite un nou vot pentru cererea de incuviintare a retinerii si arestarii lui Dan Sova. Iarasi ar fi un abuz. Desigur, senatorii PNL vor vota pentru cererea de incuviintare asa cum au facut-o si data trecuta'', a adaugat Oprea.

In acelasi timp, liberalul a aratat ca ar mai fi posibil sa fie redactata o hotarare de respinge a cererii, ''asa cum s-au exprimat in numeroase randuri liderii PSD si domnul Tariceanu'', caz in care grupul PNL va sesiza CCR. "In viziunea noastra exista o singura interpretare constitutionala a votului dat de senatori si anume pentru incuviintarea stipulata in cererea DNA. Acest demers il consideram de natura sa rastoarne situatia si CCR sa arate ca nu putem sa luam o decizie pe baza unei legi neconstitutionale, asa cum a fost interpretarea la vremea respectiva a presedintelui Senatului si in cel mai scurt timp sa indreptam articolele neconstitutionale din proprie initiativa'', a mai spus Ovidiu Oprea.

Articol recomandat de sport.ro
Nici Charleston, nici Stuttgart: unde ar putea juca Simona Halep al doilea turneu la revenirea în tenis
Nici Charleston, nici Stuttgart: unde ar putea juca Simona Halep al doilea turneu la revenirea în tenis
Citește și...
Curtea Constitutionala: Senatul este obligat sa redacteze decizia in cazul Sova. In caz contrar, procedura nu este finalizata
Curtea Constitutionala: Senatul este obligat sa redacteze decizia in cazul Sova. In caz contrar, procedura nu este finalizata

CC arata, in motivarea deciziei privind conflictul juridic de natura constitutionala intre PICCJ si Senat, ca aceasta camera trebuie sa redacteze hotararea in cazul cererii DNA de arestare a lui Dan Sova.

Contestatia lui Sova privind durata anchetei DNA in dosarul
Contestatia lui Sova privind durata anchetei DNA in dosarul "Turceni-Rovinari", respinsa de ICCJ

Contestatia senatorului PSD Dan Sova privind durata de desfasurare a anchetei procurorilor anticoruptie in dosarul "Turceni-Rovinari" a fost respinsa joi de Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ).

Contradictii intre Senat si CCR in cazul imunitatii lui Dan Sova. Cerintele lui Tariceanu pentru judecatori
Contradictii intre Senat si CCR in cazul imunitatii lui Dan Sova. Cerintele lui Tariceanu pentru judecatori

Senatorii il apara pe Dan Sova si nu se grabesc sa scrie hotararea privind votul din 25 martie, in cazul fostului ministru, desi Curtea Constitutionala i-a obligat de saptamana trecuta.

Recomandări
Localnicii din Brăila povestesc îngroziți incidentul cu drona militară căzută lângă oraș: „Un huruit și pe urmă buuuuum!”
Localnicii din Brăila povestesc îngroziți incidentul cu drona militară căzută lângă oraș: „Un huruit și pe urmă buuuuum!”

Este alertă în Brăila, după ce o dronă militară s-ar fi prăbușit, joi seară, pe un câmp, la câțiva kilometri de oraș.

Primele imagini cu rămășițele dronei căzute în Brăila. Ce este înscripționat pe ele | FOTO
Primele imagini cu rămășițele dronei căzute în Brăila. Ce este înscripționat pe ele | FOTO

Au apărut primele imagini cu rămășițele dronei militare care s-a prăbușit în Brăila, în Insula Mare.  

A fost deschis cel mai modern aeroport din România. Va deveni al doilea din țară după Otopeni | FOTO & VIDEO
A fost deschis cel mai modern aeroport din România. Va deveni al doilea din țară după Otopeni | FOTO & VIDEO

A fost inaugurat terminalul T4 al Aeroportului Iaşi, vineri, cel mai modern din România.