Reacții după anunțul lui Toader. PNL și USR îi cer demisia: ”Am văzut cine e de fapt”

Ludovic Orban

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susţine că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, este "avocatul penalilor", în contextul declaraţiilor acestuia în care a solicitat revocarea procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

"Săptămâna trecută, cu o prestaţie demnă de Oscar, Tudorel ne-a păcălit pe toţi. Ne-a făcut să credem că poate fi chiar un ministru al Justiţiei, un om raţional care nu va ceda presiunilor cohortei de pesedişti care aşteaptă cu sufletul la gură căderea celui mai eficient bastion al luptei anticorupţie. În seara aceasta am văzut cu toţii cine este Tudorel de fapt. Avocatul penalilor, instrumentul unei puteri politice efemere, fără scrupule, care este dispusă să sacrifice prezentul şi viitorul României. Nu este totul pierdut, avem CSM, avem preşedinte, avem PNL, avem oameni în stradă. Lupta pentru o Românie normală continuă", a scris Orban, joi, pe Facebook.

De asemenea, într-o intervenție telefonică la Știrile PRO TV, Ludovic Orban a explicat că nu există niciun temei pentu demiterea lui Kovesi.

"Nu există niciun temei serios, nu a venit cu nimic nou, cu nimic substanţial, cu nicio faptă nouă care să-i poată fi imputată procurorului şef. Pur şi simplu, aceeaşi ciorbă reîncălzită. Din punctul meu de vedere, Tudorel Toader nu mai are ce să caute în funcţia Ministerului Justiţiei”, a spus Orban.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat joi că va declanşa procedura de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi.

Citește și
Florin Iordache si Tudorel Toader
Toader a vorbit despre oameni arestați care stau ”pe nedrept” în închisoare. ”Nu are cui să se plângă, vorbește singur”
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

La rândul ei, prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, a spus că: "Cetățenii cinstiți din România au putut vedea că în Guvernul PSD-ALDE nu mai e nimeni care să apere aplicarea fermă a legii în fața corupției. Consider că este nevoie de mobilizarea tuturor energiilor pro-europene pentru a menține statul de drept în România și a bloca acapararea țării de către crima organizată!"

USR, prin preşedintele Dan Barna, a cerut demisia ministrului Justiţiei.

"Am solicitat demisia ministrului Justiţiei Turdorel Toader pentru pierderea oricărei credibilităţi morale sau profesionale pentru această poziţie. În momentul în care devii purtătorul de cuvânt al infractorilor condamnaţi ai statului nu poţi să fii ministrul Justiţiei unui stat."

''În temeiul prevederilor art. 54 alineatul 4 coroborat cu 51 alineatul 2 litera b din Legea 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, declanşez procedura de revocare din funcţie a procurorului şef al DNA. Raportul, însoţit de propunerea de revocare a procurorului şef, va fi transmis către Secţia pentru procurori a CSM, precum şi către preşedintele României, pentru a analiza şi pentru a decide în acord cu competenţele constituţionale pe care fiecare le are", a declarat Tudorel Toader, la MJ.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Presa internațională, după anunțul lui Toader: ”Guvernul român vrea capul şefei DNA”
Presa internațională, după anunțul lui Toader: ”Guvernul român vrea capul şefei DNA”

Presa internaţională scrie despre anunţul ministrului român al Justiţiei Tudorel Toader care doreşte demiterea şefei DNA Laura Codruţa Kovesi şi protestele de stradă pe care le-a declanşat.

Toader a vorbit despre oameni arestați care stau ”pe nedrept” în închisoare. ”Nu are cui să se plângă, vorbește singur”
Toader a vorbit despre oameni arestați care stau ”pe nedrept” în închisoare. ”Nu are cui să se plângă, vorbește singur”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a invocat joi, în timpul declaraţiei de presă în care a propus revocarea şefei DNA, Laura Kovesi, cazuri de oameni arestaţi "pe nedrept", care au fost apoi achitaţi şi au primit despăgubiri de la CEDO.

CTP: ”Sunt uimit că Toader nu a cerut și arestarea și lichidarea doamnei Kovesi”
CTP: ”Sunt uimit că Toader nu a cerut și arestarea și lichidarea doamnei Kovesi”

Cristian Tudor Popescu a comentat pentru Știrile ProTV cererea ministrului Justiției, Tudorel Toader, de a o revoca din funcție pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.

Recomandări
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990

Petre Roman a ajuns joi la sediul Parchetului General, ca să ia la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Roman a fost premierul României între 1989-1991.

Pun capăt războiului și acceptă pacea, cu o condiție. Ce a cerut Hamas ca să oprească luptele cu Israelul
Pun capăt războiului și acceptă pacea, cu o condiție. Ce a cerut Hamas ca să oprească luptele cu Israelul

Un oficial de rang înalt din Hamas a declarat pentru AP că grupul islamist militant este dispus să accepte un armistițiu de cinci ani sau mai mult cu Israelul.

 

Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale
Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale

Alte trei bănci au câștigat procesele cu Autoritatea Națională a Consumatorilor, care le obligase să emită scandețare cu rate egale la credite pentru toși clienții. La acest moment sunt cinci instituții bancare care au avut căștig de cauză.