Proiect de lege privind parteneriatul civil. "Este o compensaţie faţă de referendum”

×
Codul embed a fost copiat

La două zile de la încheierea referendumului pentru redefinirea familiei, parlamentari de la toate partidele au prezentat un proiect de lege privind parteneriatul civil.

Documentul este menit să le ofere tuturor cuplurilor hetero sau homosexuale, posibilitatea de a avea aceleaşi drepturi ca într-o căsătorie. Cu o excepţie: nu vor putea să adopte copii.

Proiectul de lege scos acum din sertar de cei de la PSD şi ALDE este sprijinit şi de celelalte partide. Documentul care nu este nou, prevede că "uniunea consensuală reprezintă asocierea dintre două persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, în scopul organizării vieţii lor comune ca viaţă de familie".

În forma actuală care va fi supusă dezbaterilor se precizează că partenerii civili de acelaşi sex nu vor avea dreptul la adopţie. Nu este specificat deocamdată dacă aceasta interdicție este valabilă şi în cazul partenerilor de sex opus.

Acest proiect este elaborat cu jurişti de la CNCD care au vorbit şi cu ONG-uri şi va face obiectul unor discuţii şi după aceea putem să acceptăm o asumare în comun din partea grupurilor parlamentare care apoi să intre în dezbaterea Parlamentului”, a transmis Călin Popescu Tăriceanu.

Citește și
uniune consensuala
Partenerii de același sex și-ar putea oficializa relația la starea civilă. Proiectul e în dezbatere
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Proiectul vine în urma jurisprudenţei CEDO şi Curţii Constituționale şi se referă la viaţa de familie, la drepturi patrimoniale privind datoriile, moştenirile, adică normarea uniunii consexuale şi pentru persoane de acelaşi sex cât şi heterosexuale care nu aveau nici un fel de protecţie juridică. Sunt sute de mii de persoane care trăiesc în această situaţie şi care au nevoie de legiferare”, a explicat Florin Manole, deputat PSD.

Liberalii au anunţat că susţin corectarea legislaţiei pentru acordarea de drepturi egale tuturor românilor, însă s-au declarat sceptici în privinţa motivului real pentru care PSD se implica în acest proiect.

Există drepturi civile care sunt încălcate în acest moment pentru persoane de acelaşi sex, aceste drepturi trebuie întărite şi legislaţia trebuie corectată. De ce credeţi că acum brusc PSD este preocupat de drepturile persoanelor de acelaşi sex. Este o manevră politicianistă menită să abată atenţia de la un eşec”, a transmis Raluca Turcan, deputat PNL.

Tot marți au avut loc şi primele discuţii cu reprezentanţii unor ONG-uri, unele dintre acestea susţinătoare ale drepturilor minorităţilor sexuale.

Pentru noi a fost foarte important să asigurăm protecţia unor drepturi minimale pentru cuplurile pe care le reprezentăm, cum ar fi dreptul la moştenire, la coasigurare, care ţin de posibilitatea de a vizita partenerul în spital. Sperăm că se va discuta pe mai departe şi de drepturi care ţin de asigurări sociale şi de sănătate, care să asigure o protecţie pentru toate familiile din România”, a explicat Teodora Rosetti, reprezentant Asociația Accept.

Politologul Cristian Pârvulescu susţine că intenţiile PSD şi ALDE din spatele acestul proiect sunt menite de fapt să repare imaginea şifonată a coaliţiei după eşecul referendumului .

''Cele două partide PSD şi ALDE au probleme serioase cu grupările europene de care aparţin. O dovadă minimă că aderă la sistemul lor de valori şi care ar putea împiedica expulzarea lor din rândul acestora ar fi adoptarea acestei legi şi care nu schimbă radical situaţia şi deci poate fi acceptată. A fost promisă ca o compensaţie faţă de referendum”, a explicat acesta.

În zilele următoare, proiectul parteneriatului civil urmează să fie depus la Parlament pentru dezbatere şi vot.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS El va fi antrenorul Barcelonei în sezonul următor!
BREAKING NEWS El va fi antrenorul Barcelonei în sezonul următor!
Citește și...
Donald Tusk, despre BREXIT: Planul premierului Theresa May nu va funcționa
Donald Tusk, despre BREXIT: Planul premierului Theresa May nu va funcționa

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat joi că planul de parteneriat al Marii Britanii cu UE, propus de premierul Theresa May după BREXIT, nu va funcționa.

Partenerii de același sex și-ar putea oficializa relația la starea civilă. Proiectul e în dezbatere
Partenerii de același sex și-ar putea oficializa relația la starea civilă. Proiectul e în dezbatere

Aleșii puterii pregătesc o lege care să reglementeze relațiile dintre partenerii necăsătoriți.

Un senator PNL susține că se pregătesc sancțiuni pentru PSD-ALDE. ”Daddy deschide lista”
Un senator PNL susține că se pregătesc sancțiuni pentru PSD-ALDE. ”Daddy deschide lista”

Senatorul liberal Florin Cîţu susţine că a avut o discuţie cu un reprezentant al unei ţări cu care România are parteneriat strategic, care i-ar fi spus că există îngrijorări privind independenţa justiţiei şi că ar urma să fie impuse sancţiuni.

Recomandări
VIDEO. Moment extrem de bizar, ”silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală
VIDEO. Moment extrem de bizar, ”silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală

Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, Ioana Ancuța Popoviciu, care a provocat furia familiei victimelor după ce a întrebat dacă tânărul mort în accident e în sală, a fost protagonista unui moment foarte bizar, miercuri.

Dmitro Kuleba: Era păcii în Europa s-a încheiat. Trebuie să-şi sporească apărarea
Dmitro Kuleba: Era păcii în Europa s-a încheiat. Trebuie să-şi sporească apărarea

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, salută pachetul de ajutor din partea SUA în valoare de 61 miliarde de dolari.

 

Marcel Ciolacu: „Locul domnului Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5”
Marcel Ciolacu: „Locul domnului Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5, el precizând că nu va negocia cu acesta pentru retragerea din cursa electorală.