Premierul Cîțu, discurs politic la Guvern: ”Economia liberalilor este singura soluție”

Florin Citu, Ludovic Orban
Agerpres

Premierul Florin Cîţu a susținut, sâmbătă, un discurs politic la Palatul Victoria. Șeful Guvernului a afirmat că măsurile luate de PNL în această perioadă sunt cele mai bune ”pentru bunăstarea românilor”.

Coaliţia de guvernare condusă de PNL, cu un premier liberal, a câştigat clar şi fără dubiu încrederea instituţiilor internaţionale şi a investitorilor străini", a declarat Cîţu.

Premierul a salutat, astfel, faptul că agenţia de rating Standard & Poor's a îmbunătăţit perspectiva României de la "negativ" la "stabil", adăugând că Guvernul a câştigat "clar şi fără dubiu" încrederea instituţiilor internaţionale şi a investitorilor străini.

"Agenţia de rating Standard & Poor's a păstrat ratingul de ţară, dar, mult mai important, a modificat perspectiva economiei României de la "negativ" la "stabil". Eroii din economia românească, mai ales în această perioadă dificilă, sunt, din punctul meu de vedere, companiile private, antreprenorii. Ei sunt cei care au dus greul şi cu care m-am consultat de foarte multe ori pentru a lua cele mai bune decizii. Fără încrederea lor nu reuşeam. Pentru toate acestea le mulţumesc. Realizarea este cu atât mai importantă cu cât vine în contextul celei mai mari crize economice şi de sănătate din ultima sută de ani. Această coaliţie de guvernare, condusă de PNL, din care fac parte USR PLUS şi UDMR, cu un premier liberal, cu o politică liberală, a reuşit în această perioadă dificilă ce nu au putut să facă guvernele anterioare în perioade de creştere economică, a afirmat premierul, potrivit Agerpres, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria

Citește și
vv
Vlad Voiculescu, atac dur la premier: ”Ce a făcut Florin Cîțu e o mizerie”
Ce a pățit jurnalista care a filmat ultimele imagini cu Aleksei Navalnîi în viață

 

Știre în curs de actualizare.

Articol recomandat de sport.ro
Nici Charleston, nici Stuttgart: unde ar putea juca Simona Halep al doilea turneu la revenirea în tenis
Nici Charleston, nici Stuttgart: unde ar putea juca Simona Halep al doilea turneu la revenirea în tenis
Citește și...
Florin Cîțu, despre problema deceselor invocată de Vlad Voiculescu. ”Îi cer public lui Dan Barna să ne spună dacă știa”
Florin Cîțu, despre problema deceselor invocată de Vlad Voiculescu. ”Îi cer public lui Dan Barna să ne spună dacă știa”

Premierul Florin Cîțu făcut vineri declarații de presă la Cluj Napoca, la scurt timp după atacurile dure lansate la adresa sa de Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății.

Vlad Voiculescu, atac dur la premier: ”Ce a făcut Florin Cîțu e o mizerie”
Vlad Voiculescu, atac dur la premier: ”Ce a făcut Florin Cîțu e o mizerie”

"Primul epidemiolog al țării" și "un premier care își bate joc de munca unei echipe exact ca Tudorel Toader". Așa l-a descris, în termeni duri, Vlad Voiculescu pe șeful Guvernului, Florin Cîțu, cel care l-a revocat din funcția de ministru.

Recomandări
Localnicii din Brăila povestesc îngroziți incidentul cu drona militară căzută lângă oraș: „Un huruit și pe urmă buuuuum!”
Localnicii din Brăila povestesc îngroziți incidentul cu drona militară căzută lângă oraș: „Un huruit și pe urmă buuuuum!”

Este alertă în Brăila, după ce o dronă militară s-ar fi prăbușit, joi seară, pe un câmp, la câțiva kilometri de oraș.

Primele imagini cu rămășițele dronei căzute în Brăila. Ce este înscripționat pe ele | FOTO
Primele imagini cu rămășițele dronei căzute în Brăila. Ce este înscripționat pe ele | FOTO

Au apărut primele imagini cu rămășițele dronei militare care s-a prăbușit în Brăila, în Insula Mare.  

A fost deschis cel mai modern aeroport din România. Va deveni al doilea din țară după Otopeni | FOTO & VIDEO
A fost deschis cel mai modern aeroport din România. Va deveni al doilea din țară după Otopeni | FOTO & VIDEO

A fost inaugurat terminalul T4 al Aeroportului Iaşi, vineri, cel mai modern din România.