Ponta: Pe Gica Popescu l-as gratia in prima zi, iar Becali cred ca a suferit, a platit

Victor Ponta fericit

Premierul Victor Ponta a afirmat ca, daca ar fi presedinte, l-ar gratia din prima zi pe fostul fotbalist Gica Popescu, despre finantatorul echipei Steaua, Gigi Becali, reiterand ca acesta a suferit si a platit.

"Pe Gica Popescu chiar l-as gratia in prima zi, iar Becali cred ca a suferit, a platit...in general, cred ca mai bine le iei oamenilor banii daca au facut ceva ilegal. Nu mi-am ascuns simpatia", a spus Ponta la un post TV.

Finantatorul echipei Steaua Bucuresti, Gigi Becali, a iesit, luni, dupa ora 8.00, din Penitenciarul Poarta Alba, fiind obligat sa se intoarca marti dimineata, la expirarea celor 24 de ore de permisie, permisia fiindu-i acordata lui Gigi Becali in urma deciziei luate in luna aprilie, de comisia de specialitate a penitenciarului. Becali a fost recompensat pentru buna purtare, dupa ce a participat la activitati si a respectat regulamentul, potrivit unor surse din ANP.

Becali a declarat ca, daca Ponta ajunge presedinte, el si Gica Popescu vor fi gratiati. Gigi Becali are de executat o pedeapsa de trei ani si jumatate de inchisoare, dupa ce a fost condamnat, in 20 mai 2013, la trei ani de inchisoare in dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apararii si a primit ulterior un spor de sase luni, dupa alte doua condamnari, in dosarul "Valiza" si in cel al sechestrarii celor care i-au furat masina.

 

Citește și
gigi becali
Becali, convins ca ar fi gratiat a treia zi daca Ponta ajunge presedinte. Promisiunea facuta in cele 24 de ore de libertate
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București
Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Dmitri Medvedev ameninta Republica Moldova cu sanctiuni economice. Reactia lui Ponta dupa avertizarile rusilor
Dmitri Medvedev ameninta Republica Moldova cu sanctiuni economice. Reactia lui Ponta dupa avertizarile rusilor

Premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, avertizeaza Republica Moldova cu sanctiuni economice pentru ca autoritatile de la Chisinau au perchezitionat avionul vicepremierului rus Dmitri Rogozin, informeaza Itar-Tass.

Becali, convins ca ar fi gratiat a treia zi daca Ponta ajunge presedinte. Promisiunea facuta in cele 24 de ore de libertate
Becali, convins ca ar fi gratiat a treia zi daca Ponta ajunge presedinte. Promisiunea facuta in cele 24 de ore de libertate

Pentru 24 de ore, Gigi Becali s-a bucurat de libertatea pentru care s-a rugat un an intreg de cand este inchis in penitenciar.

Traian Basescu: L-am invitat pe Joe Biden in Romania, vine si seful Pentagonului. Adjunctul sefului CIA, primit la Cotroceni
Traian Basescu: L-am invitat pe Joe Biden in Romania, vine si seful Pentagonului. Adjunctul sefului CIA, primit la Cotroceni

Vicepresedintele SUA, Joe Biden, ar putea veni saptamana viitoare la Bucuresti pentru a discuta cu presedintele Traian Basescu si premierul Victor Ponta - inclusiv despre situatia din Ucraina.

Recomandări
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că Rusia îşi concentrează atacurile sale hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi, informează AFP.

Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO
Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.

Reacție neașteptată a Iranului după atacul atribuit Israelului. „Mai degrabă infiltrare decât atac”
Reacție neașteptată a Iranului după atacul atribuit Israelului. „Mai degrabă infiltrare decât atac”

Teheranul minimizează exploziile de vineri atribuite Israelului şi anunţă că nu intenţionează să se răzbune, în dorinţa de a evita un război în regiune.